Opinii

Cu vreo trei ani în urmă, colaborarea cu politia politică a lui Milan Kundera a scandalizat amatorii de literatură. Autorul romanelor de mare succes «Insuportabila uşurătate a fiinţei» sau «Viaţa e în altă parte» a fost acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securităţii cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată şi revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunţului a fost arestată şi condamnată la 22 de ani de închisoare.

10. 16:15
- „Actor, este, aşaa, daa, 16:15”, răspund ca eliberat din ciudata orbire anterioară…

Conform unui raport al Băncii Centrale Europene, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte riscul de înfometare.
România se situează pe primul loc în Europa, conform Băncii Central Europene, şi pe locul 12 în lume, într-un top al ţărilor cu cel mai mare grad de risc de înfometare şi dacă preţurile la produsele alimentare vor continua să crească, atunci românii ar putea muri de foame.
Comparativ cu anul trecut, preţul grâului a crescut cu 85%, cel al porumbului cu 57%, iar al zahărului cu 32%, acesta din urmă ajungând chiar la ultimelor 30 de ani.

Am ezitat o vreme ce ton să dau acestui articol, după vestea uciderii unei femei în Bucureşti, de către o haită de cotarle.
Am fost şi mai oripilat după ce am prins pe un canal tv. declaraţia medicului care a încercat să salveze viaţa fiinţei aceleia. Era el însuşi cutremurat de cum arăta trupul acelui om sfâşiat de câini. Dinţii javrelor i-au desfigurat faţa, braţele erau descărnate, sânge, sânge, pântecul sfâşiat. Desigur că nu a mai putut fi salvată de la moarte.

Rămânând în sfera intereselor româneşti de accedere în Spaţiul Schengen, trebuie să constatăm cu insuficientă sinceritate că România şi-a cam pierdut ştiinţa de a avea o politică externă viguroasă şi riguroasă.
Credem, probabil, ca ţară, că dacă suntem în Uniunea Europeană este suficient să fim cu capetele plecate şi să înfăptuim „întocmai şi la timp” ce ni se trasează de tovarăşii de drum din Uniunea.

Nu e de neluat în seamă stăruinţa unei publicaţii de a apărea „la zi”, aşa cum este „Cuibul visurilor” de la Maieru. E drept că publicaţia beneficiază de consecvenţa a doi factori principali: un redactor-şef harnic, pasionat – l-am numit pe scriitorul Icu Crăciun - şi onestitatea sponsorului – în cazul acesta Consiliul Local Maieru.
Numărul de pe ianuarie 2011 a mensualului măierean (16 pagini) este foarte generos prin spaţiile dedicate unor personalităţi ale zonei, şcolii şi religiosului. Concret:

În câteva numere precedente ale ziarului „Răsunetul” am încercat să pun în dezbatere şi în atenţia dumneavoastră, stimaţi cititori, un subiect care ne priveşte esenţial pe noi, pe români.
Aderarea la spaţiul Schengen.
Unii dintre noi zic că, nu-i nimic dacă nu ne primesc, dar realitatea, dacă înţelegem ce-i această nucă numită Schengen, are o altă consistenţă.
Accederea înseamnă liberă circulaţie în ţările europene, drepturi la încadrarea în muncă şi alte câteva facilităţi ce trebuie să răsplătească pe toţi cetăţenii liberi şi uniţi într-o UNITATE.

Nu, n-am greşit. Desigur, ziua de naştere a lui Caragiale este 30 ianuarie, aşadar, 159 de ani de la venirea sa pe lume, în Haimanale, satul de lângă Ploieşti.
Ce e însă cu acest 106 ? Înseamnă atâţia ani de când – în 1904 – la vârsta de 52 de ani a părăsit definitiv Bucureştiul, autoexilându-se la Berlin (asta, bineînţeles, graţie moştenirii lăsate de răposata şi bogata sa mătuşă, Momuloaia).

Introducere: Caracteristica definitorie a unor „Cluburi iudeo-masonice” este aceea că membrii lor provin din rândul exemplarelor tarate fizic ale speciei umane; sunt: cocoşaţi, şchiopi, chiori, pitici. Nanismul hipofizar are ca afecţiune asociată idiotismul! Minţile întunecate ale stăpânilor din umbră, visează o lume a întunericului, condusă de dictatorul mondial: „alesul”, urmaş al lui David!
Moto:
„Pe fauna cuvântătoare
apasă iar osânda grea
prostia e molipsitoare
dară înţelepciunea ba!”

Mă întorc cu 39 de ani în urmă, când m-am stabilit ca refugiat politic la Heidelberg. După o vreme, trecând pe lângă Hotelul „Continental” (pe parcurs, cred, că i s-a schimbat numele), mare mi-a fost mirarea că prin gărduleţul părţii de curte de la margine se vedea mormântul lui Al. Ioan Cuza. Interesându-mă, aflasem că acolo murise, după ce a trebuit să plece din ţară şi fusese acolo înmormântat. Mă miram că nu existau nici coroane de flori, nici români din Heidelberg care să vorbească despre acest mare om de stat, măcar la 24 ianuarie.