Opinii

Veronica Ştir trăieşte o existenţă duală prin poemele sale, cuprinse în volumul Mugur de iarnă. Chiar dacă sentimentele redate sunt dominate de culori gri şi negre, nu rareori ni se înfăţişează oglinda lacului, de unde ţâşneşte un nufăr sau din adâncul pădurii un mugur de iarnă, printr-un contrast de fulger. Când viaţa se înfundă pe cărări, lumina, care răsare prin metafore curate ori frapante, cu ajutorul micilor vieţuitoare din natură, aduce frânturi de melodii mai vesele.

Mă văd nevoit să dau nişte informaţii semianalfabeţilor care, ajunşi în posturi de decizie – de sus până la opincă –, emit urări către prostime, de sărăbători, mai ales în prag de An Nou.
Prin urmare: adjectivul poate fi folosit la diferite grade de comparaţie; de la cel (gramatical) pozitiv la alte trepte, până la superlativul absolut, construit, româneşte, prin „foarte”, „prea”, extrem de” etc.

„Închipuiţi-vă dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de-a bea fără măsură. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Tinereţea le este irosită şi înjosită de studiile complet inutile şi de desfrânarea precoce la care i-au împins agenţii noştri: profesori, oameni de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi înşişi negustorii noştri şi chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor (goilor).

Enigmaticul învăţător cosmic –ISUS CRISTOS- stârneşte şi azi, după 20 de ani, profunde mesaje şi teme de meditaşie filozofică şi ştiinţifică!

M-am dus la Moş Crăciun.
„Moşule, cum e cu urarea asta: Vă doresc un an mai bun”. „Fiule, asta înseamnă că în 2010 ai trăit un an bun şi urmează ca următorul să fie „mai bun” decât cel pe care tocmai îl termini.” „Moşule, eşti generos în vorbe, dar sper că nu faci politică… portocalie.” „Fiule, nu eu sunt cel care murdăresc sfintele sărbători de iarnă.”

Bistriţa, oraş medieval, clădit pe antice vestigii daco-romane, în locul numit Sub-Gălete, este o intrare a cărei uşă poartă însemne, de asemenea, medievale. La nr.16 se află cabinetul medical de acupunctură japoneză a d-lui dr. Popa Vasile. Aici mi-am găsit sănătatea.
Intri sfios pe portiţă şi urci în acordul unei muzici liniştitoare care străbate din neant ori poate din străfundurile pământului a vechilor japonezi.

S-au scurs pe nesimţite 21 ani de când, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, pe treptele catedralei din Timişoara scandam, împreună cu mulţimea „nu vă fie frică/Ceauşescu pică”. Sentimentul de descătuşare ce a domnit în acele zile este greu de redat în cuvinte.
Din năzuinţele de atunci puţine s-au realizat. Martirii au fost uitaţi, răutăţile şi neînţelegerile s-au amplificat şi păcat că idealurile noastre nu s-au realizat în vâltoarea tranziţiei, care pare că nu se mai termină.

Preotul profesor Nicolae Feier, pe care îl găsim slujind la Altar la Biserica COROANA din Bistriţa, a scris mai multe cărţi, parte din ele fiind cărţi-document. Aşa este şi cartea BESSII, apărută la prestigioasa Editură Karuna-Bistriţa, 2010, despre care vorbim acum. Ar trebui să fiu cu o pregătire de specialitate în istorie, teologie şi alte domenii, poate şi arheologie, astfel încât să îmi dau voie la o părere, alta decât că, această lucrare ne îmbogăţeşte spiritul şi cultura noastră, şi că este deosebit de interesantă, de utilă.

Când Traian Băsescu a declarat recent pe un post tv că nu va promulga niciodată o lege care să oficializeze revenirea la cuvântul „ţigan”, afirmaţia mi-a provocat o aducere aminte şi o meditaţie pe seama unui cuvânt. Prin anii 80 Nicolae Ceauşescu a dat un decret prin care se interzicea folosirea apelativului „domnule”, admiţând doar „tovarăşe” şi (pentru puşcăriaşi) „cetăţene”. Revenind la vremea noastră, se înţelege pretenţia prezidentului de la Cotroceni: Nu vei zice „Măi, ţigane”, ci ”Măi, romule”.

Totdeauna, în aceste zile de decembrie, mă gândesc că puteam să fiu mort. Deja putrezit. Că am scăpat a fost un concurs fericit de împrejurări. Aşa sunt cei care au murit în decembrie 1989. Putreziţi, poate doar oase, cu sicriele sfărâmate de pământul care s-a tasat. Viaţa noastră este clădită pe moartea lor, pe crimă. Iar majoritatea vinovaţilor pentru masacrul de atunci sunt liberi. Şi ne dau lecţii.