Portret

         “Satele Agrişu de Jos şi Agrişu de Sus sunt un dar al lui Dumnezeu. Oamenii de aici, români ortodocşi din tată-n fiu, au în ei ceva sfânt. Sfinţenia îi însoţeşte mereu. Harnici, truditori ai pământului, ospitalieri, te întâmpină cu aceeaşi vorbă molcom şoptită, îţi deschid poarta inimii şi a gospodăriei spre a le vedea bunătatea din suflet” , aşa-mi începeam reportajul despre aceste aşezări în urmă cu vreo 20 de ani.

Părintele Constantin Dumitru Ciupa îmbină în chip fericit munca cu rugăciunea. Energic şi mereu plin de viaţă, şi-a zidit mai mulţi ani şi o face în continuare cu aceeaşi dragoste la Şintereag, într-o parohie de creştini ortodocşi. Oamenii din Şintereag vin la biserică din credinţă, la întâlnirea cu Hristos, pentru a se ruga împreună cu părintele lor. Prima grijă a slujitorului altarului, sosit la Şintereag după 5 ani de profesorat în ale teologiei, fiind licenţiat în domeniu, a fost să-şi cunoască enoriaşii, să-i vadă, să discute cu ei despre multiplele probleme ce le au.

Zilele lui făurar și-au împletit zăpada și înghețul din natură cu căldura debordantă din sufletul astriștilor năsăudeni și din țară, a celor care l-au omagiat pe omul de litere Ioan Mititean, numit cronicarul Țării Năsăudului, la schimbarea unui prefix onorant.
    Ioan și Lucreția Mititean au răzbit prin valurile vieții umăr lângă umăr, inimă lângă inimă.Din modelatori de suflete serafice au devenit în timp modelatori de cuvinte așezate cu pricepere și talent în pagini de carte.

Se împlinesc anul acesta, în luna ianuarie, 161 de ani de la nașterea memorandistului Gherasim Domide (19 ianuarie 1856 – 16 decembrie 1909).Am în față un tablou realizat în urmă cu peste 100 de ani, în 1905, de A. Roșu, fotograf din Bistrița. Tabloul conține fotografiile a 18 preoți avându-l în centru pe Protopopul Gherasim Domide.Importanța momentului și a personalității centrale ilustrate în acest tablou, reiese și din înscrisurile atent caligrafiate. Astfel, în partea de sus, pe o flamură desfășurată, citim următoarele cuvinte: „PREOȚIMEA DIN TRACTUL BISTRIȚEI MULT ONOR.

    Atrasă de vârsta celor 104 ani ai bârgăuanului Albu Crăciun, am pornit aventura descoperirii lui cu bunăvoinţă consătenilor săi Vasile şi George Măjer.
Merită acest decan de vârstă, pentru că este un om dintre aceia, care se află tot mai rar printre noi pentru logevitatea să biblică, dar şi pentru că a trăit la Strâmba, într-un loc sfinşit şi apoi a devenit sfânt. Nu a fost  doar o curiozitate, cât mai ales un sentiment de admiraţie faţă de creaţia lui Dumnezeu şi respect faţă de trecut, faţă de înaintaşi.

Cunoscut în mass-media cu numele de ,,Iosif de pe coclauri’’, tânărul student, originar din comuna Feldru, vrea să reînvie tradiţiile vechi româneşti, aflate pe cale de dispariţie. Este surprinzător faptul că, el a ales această cale pe care, mulţi din generaţia lui o ignoră. După ce a absolvit Liceul Silvic din Năsăud, Iosif Ciunterei s-a înscris la secţia de Etnologie a Facultăţii de Istorie Filozofie din Cluj-Napoca. Îi place să studieze şi o face cu toată dragostea şi responsabilitatea pe care şi-a asumat-o.

Cu doar câteva zile înainte de împlini frumoasa și destul de rară vârstă de 103 ani a fost chemat la Domnul unul dintre concitadinii redutabili ai urbei. Este vorba de Ioan Moldovan, vrednicul veteran de război având gradul de colonel (rtr) și erudit al administrației publice locale, fost secretar al Comitetului executiv al Consilului Popular al Județului Bistrița-Năsăud.

Acum, la momentul acesta important al vieţii domnului Alexa, Ionuţ, cum îi spuneam noi, dorim să ne alăturăm celor apropiaţi lui pentru a-i ura din suflet multă sănătate, ani frumoşi de pensie şi bogaţi în realizări ca şi până acum.

Deși au trecut mai bine de șapte decenii, Elisabeta Tănase, din Prundu Bârgăului, mezina martirului bârgăuan și al neamului nostru românesc Leon Vlad (09.09.1894 – 10.10.1944), nu uită și n-are cum să uite vremurile începutului de octombrie 1944 aducătoare de urgie și moarte, de tristețe și umilințe, care au transformat mirifica Vale a Bârgăului într-o vale a groazei și suferinței, ce au marcat-o pentru totdeauna.

Pictorul Sever Moldovan este un artist născut şi nu făcut. Ca orice artist adevărat, autentic, şi de aceea misterios, el are, spre deosebire de ceilalţi semeni ai săi, un romantism cosmic, o nostalgie celestă a timpului universal. Este ceea ce criticii de artă ai lumii numesc sentimentul metafizic, dincolo de fizică, al artistului. El, artistul, o sintagmă şi ea impresvizibilă şi neexplicată îndeajuns, deşi suntem în Mileniul 3 de civilizaţie cosmică umană. Şi, totuşi...