Cultură

În numărul 137/1900 al cotidianului „Gazeta Transilvaniei”, ce apărea la Brașov (proprietar Dr. Aurel Mureșianu, redactor responsabil Traian H. Pop), la rubrica „Scirile dzilei”, citim că „În Lechința săsească se va arangia o petrecere Duminică 15 Iulie n. 1900 în otelul opidan. Începutul la   6 ore d. a. Intrarea: de personă 1 cor. 60 b., er de-o personă în familiă 1 cor. 40 b. Venitul e destinat spre scop cultural”.
*

„Omul potrivit la locul potrivit” este o vorbă românească pe care mulți o spunem atunci când ne referim la de binele social, pentru că ea exprimă o năzuință și o speranță profundă a acestui popor. Se știe că “omul sfințește locul” și că omul potrivit la locul potrivit îmbunătățește viața celorlalți și este un adevărat izvor de mulțumire pentru cei din jur.

            În numărul 32 al publicației „Gazeta Transilvaniei” (an. LV, din 12/23 februarie 1892), ce apărea la Brașov, citim un articol semnat cu pseudonimul „ei”, intitulat „Alegerea la Năsăudu, Februarie 1892”. E vorba de „alegerea de deputatu dietal”, dar „A fost aclamatu totu deputatu din ciclulu trecutu, Dr. Arthur Ielenek” precizează autorul. Recomandarea de sus și „o concesiune pentru comuna Năsăudu de a deschide o fântână cu slatină (murătoare) au fostu de-ajunsu pentru alegerea lui Ielinek să nu întâmpine greutăți serioase”.

            În cotidianul „Gazeta Transilvaniei” (an. XLIX, nr. 279, din 13/15 decembrie 1886), ce apărea la Brașov, la rubrica „Scirile dzilei”, citim o epistolă, semnată cu pseudonimul „bârgăuanulu”, prin care acesta arată că în 17 noiembrie 1886, în „Sân-Georgiul român a avut loc alegerea a 7 representanți comitatesi pentru congregațiunea comitatului Bistrița-Năsăudu. […] De cerculu electoralu alu Sân-Georgiului se ținu și cele 8 comune din valea Bârgăului, [unde] majoritatea absolută […] o formează Românii”.

Eram adolescent de liceu  când am citit această formidabilă și tulburătoare poveste de dragoste, roman care străbate secolele fără a-și pierde din strălucire. Vara, pe malul apei Șieului, în nisipul fierbinte, nu puteam pricepe mulțimea de probleme etice, sociale, teologice, ontologice, psihologice, pe care le pune sau sugerează acest titan al Literaturii universale. Mă capta latura emoțională, patetică, precum și eposul, deși această capodoperă ne spune multe despre credință, eros și singurătatea ființei în lume.

„Când înțeleptul arată luna, prostul se uită la deget” – ne spune o vorbă veche cât lumea, pentru că a fost spusă de Confucius, care a trăit acum mai bine de 2.500 de ani și care a întemeiat o înțelepciune valabilă pentru spațiul oriental timp de milenii întregi, fiind importată apoi de mulți gânditori europeni pentru a ne fi și nouă de folos.
Da, da, așa este: când înțeleptul arată luna, prostul se uită la deget, pentru că el nu are viziune. Căci despre nevoia unei viziuni pentru fiecare om este vorba în acest proverb.

            În cotidianul „Gazeta Transilvaniei” (an. XLVIII, nr. 150, din 7/19 iulie 1885, editor Iacob Mureșianu, redactor responsabil Dr. Aurel Mureșianu), ce apărea la Brașov, pe prima pagină citim la rubrica „Șcirile dzilei”, că la Bistrița, „o servitoare a beutu, pe când juca, unu paharu cu apă rece; urmarea a fostu că imediatu cădzu mortă la pământu”.
*

În periodicul „Lupta” (an. III, nr. 216, din 5/18 decembrie 1909), ce apărea la Budapesta, citim necrologul „vrednicului vicar român gr.-cat. Gherasim Domide”. De aici, aflăm că „s’a născut în 18 Ianuar 1856, în Rodna-veche”. „După terminarea studiilor teologice a fost numit preot în comuna sa de naștere. Mai târziu, a ocupat scaunul de protopop al Bistriței, apoi a fost numit vicar foraneu al Rodnei, cu residența în Năsăud. Moartea l’a răpit însă acestei funcții înainte de a fi instalat. […] A fost un foarte bun Român” și „A luat parte la toate mișcările naționale.

Rodica Fercana este un romancier care trebuie pus în lumină. Cărţile sale o pun dar şi reflectoarele ce trebuiesc îndreptate spre ea o vor face Iar reflectoarele vin de la cititori, critici şi ne-critici literari. De mule ori evaluarea meritelor unei lucrări vin de la marele public şi nu de la critici. Eventual criticii se mai răzgândesc chiar dacă autorul respectiv nu a fost necesar mente parte din cercuri favorizate.

În periodicul „Lupta” (an. III, nr. 176, din 2/15 octombrie 1909), ce apărea la Budapesta, citim articolul (semnat cu pseudonimul „Coresp.”) „Înmormântarea Vicarului C. Deac din Năsăud”. „Dangătul trist al clopotelor a anunțat Năsăudenilor, scrie autorul, trecerea neașteptată la cele eterne a unuia din cei mai de frunte și mai bine meritați fii ai neamului nostru, a vrednicului vicar foraneu episcopesc Ciril Deac”. În necrologul acestuia, se amintește că vicarul Deac a fost: