Cultură

               Mergi în sat și spui ce faci. Mergi acasă și faci ce poți.
Câteodată mai ai timp, la farmacie, când te duci să iei o vitamină sau un paracetamol, de câte o vorbă cu farmacista. Așa am stat de vorbă și cu doamna Viorica și ea mi-a spus cu un oftat: „Așa e în ziua de azi: mergi în sat și spui ce faci, mergi acasă și faci ce poți.”

     „Istoricul organizării administrative a teritoriului actualului județ Bistrița- Năsăud” este tema ( și titlul)  recentului număr din revista „Arhivele Bistriței”, care apare de 11 ani, la Bistrița, sub coordonarea profesorului Mircea Gelu Buta.

În cotidianul politic, economic și social „Națiunea Română” (an. XI, nr. 3, din 5 ianuarie 1937), ce se tipărea la Cluj, apare un articol (nesemnat), intitulat „Adunarea generală a Fondurilor grănicerești năsăudene”, în care suntem informați că în data de 30 decembrie 1936 „s’a ținut adunarea generală a Fondurilor grănicerești din Năsăud, sub președinția d-lui dr. Nicolae Rogneanu, în sala de conferințe a liceului G. Coșbuc”. Au fost prezenți, printre alții: Ioan Partene (prefectul județului Năsăud), vicarul Ștefan Buzilă, prof. univ. dr. Titus Mălai, dr.

„Și o vacă, atunci când este pe moarte, te mușcă”, spune o vorbă populară, culeasă probabil din curtea unui gospodar care și-a trăit viața printre animale, dar ea poate spune  mult și despre firea umană. Dintr-o astfel de spusă transpare luciditatea omului care observă și înțelege că instinctul nu dispare niciodată, ci el doar doarme, până când simte pericolul.

Autor a peste 20 de volume de poezie, poetul Gheorghe Mizgan a experimentat diverse formule poetice, de la poezia în metru clasic, cu care a început, până la ceea ce se numește poezie tautogramă, fiecare cuvânt începând cu aceeași literă.

,,Textul meu despre Iuliu Hossu este unul literar, de ficțiune, chiar dacă am apelat la surse documentare (memorii, cronici, fotografii de arhivă etc.)”
 (Ruxandra Cesereanu)

Cartea „Patrimoniul sfânt” de Gheorghe Mândrescu a apărut în anul 2020, la editura presa universitară Clujeana și este o lucrare care se ocupă cu acribie de situația patrimoniului românesc după cel de al doilea război mondial, urmărind istoric parcursul suprapunerii legislației sovietice aduse de noua administrație ideologizată după ocuparea țării.

Nu știu dacă astăzi păpușile de porțelan mai sunt simboluri ale eleganței și rafinamentului, ale grației și feminității. Cert este că au fost și cred că mai sunt apreciate pentru frumusețea lor estetică, delicată, de vreme ce există artiști care mai practică asemenea artă. În trecut erau folosite ca obiecte de decor în case pentru a indica bunăstarea și gustul estetic al proprietarilor, ca semn al abundenței materiale și al unui statut social înalt.

În „Foaia Poporului” (an. VIII, nr. 11, din 12/15 martie 1900) ce apărea la Sibiu, citim un „Cântec bătrânesc din Ardeal”, intitulat „Petrea cu Nedea”, cules de același Ilie Cleja din Salva, dar învățător în Bârsana (Maramureș). În numărul 22 al aceleiași publicații, din nou întâlnim o baladă cu titlul „Fata îndărătnică”, culeasă de Ilie Cleja.
*