Cultură
Privind în mod reflexiv asupra vieții, Ioan Ilieș a considerat că, ,,singurul confident sincer”și autentic al trăirilor sale este jurnalul. A început să-l scrie în aprilie 1986, când trecuse de 45 ani și l-a întrerupt în 1994, cu trei ani înainte de a se stinge din viață. In 1996, scriitorul Virgil Rațiu l-a dat spre tipar la Editura ,,Aletheia ” din Bistrița, cu titlul simbolic ,,Culisele ființei”.
Asociația Departe a organizat, la Bistrița, Ediția a 2-a a proiectului de educație cinematografică „Cinema Văzut?”, sponsorizat de către Farma Class și derulat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistrița și al Palatului Culturii din Bistrița.
Proiectul „Cinema Văzut?” este un proiect de educație cinematografică prin istoria filmului, care combină proiecțiile de film vechi cu discuții interactiv-informative.
„Când copacul se prăbușește, maimuțele se împrăștie”, ne spune un proverb venit dintr-o țară a cărei biotop conține și acest animal dar de care am aflat recent si neîntâmplător odată cu extragerea dictatorului Maduro din Venezuela. Și la noi, când un copac se prăbușește, zboară și se împrăștie toate păsările, toate ciorile, toate animalele pe care le-a găzduit. Este în această observație asupra naturii de analizat o analogie ofertantă, cu sistemul politic și cu puterea statului.
,,mă întorc în fiecare iarnă acasă la botoșani
pentru a-mi vedea mîinile la lumina camerei mele”
(Dan Sociu)
Am citit întâi volumul de versuri ,,Dulce și ieftin” (Editura ,,Polirom”, 2025) al poetului Dan Sociu (n. în 1978) și apoi pe cel din 2021, ,,borcane bine legate bani pentru încă o săptămînă” (Editura ,,Tracus Arte”).
„Priveam îndelung sculpturi de-ale altora, prin marile muzee, de-ale tuturor acelora cu talente sigure – şi pe ale mele. Ce mă supăra? Frumos sculptate, frumos dăltuite, frumos lustruite şi migălos şi bine redate detaliile, aproape nimic de zis! Da… dar nu erau vii.”
Constantin Brâncuși
În periodicul „Lupta” (an. II, nr. 81, din 11/24 aprilie 1908) ce apărea la Budapesta, citim o „Rectificare”, prin care Virginia Grivase, „învățătoare română, gr.-cat.”, nega faptul că ar fi semnat un „Protest” „al aderenților fostului prof. prep. din Gherla, Anton Domide”. „Nu înțeleg cum s’a făcut aceasta, scria V. G., după ce eu n’am nici un fel de cunoștință despre acel Protest, ca autorii lui astfel să poată abuza de sentimentul de drept etic și de bunăvoință al cuiva”.
Paul Tanco (1843-1916) Contribuții documentare, Adrian Onofreiu, Dan Lucian Vaida, considerații introductive conf. univ. dr. Ion Cârja, cu aportul muzeografilor Rodica Pop, Carmen Rontea, Gabriela Molnar, Cornelia Vlașin, Dan Prahase și Dumitru Rotari. O carte care aduce în vizor un fragment din Istoria Țării Năsăudului, legat de personalitatea lui Paul Tanco, născut în Monor, cu studii în satul natal, la Năsăud, Bistrița, Blaj și Viena, și cu doctoratul luat la Graz.
În anul 1955, la 20 februarie, în localitatea Ciceu-Mihăiești, s-a născut colega noastră de generație, poeta Ana Zegrean, plecând la cele veşnice în data de 11 aprilie 2021. Așadar, ne aflăm în fața unui moment al rememorărilor.
Când volumul Proximități și mărturisiri (jurnal), 2025, dăruit de preotul, poetul Ioan Pintea, a ajuns pe masa mea de lectură, nu bănuiam că voi trăi o stare inedită a actului lecturii. Și, deopotrivă, a existenței.
Și totul cu raportare la două repere, care aproape că nu lipsesc de la pagină la pagină: Dumnezeu și Sfânta Scriptură.
Din periodicul „Lupta” (an. II, nr. 15, din 19 ianuarie/1 februarie 1908), ce apărea la Budapesta, aflăm de la rubrica „Știrile zilei” că „Ministrul Apponyi a trimis un ordin administrației fondurilor grănițerești ca școala fundațională din Borgo Prund să se desființeze cu finea anului școlar”, fără a se comunica motivele. „Inteligența română și o mulțime de popor fruntaș grănițeresc au ținut în Borgo Prund o conferință și au decis să protesteze la toate autoritățile competente, până chiar și la Maj. Sa”.
*