Cultură

     La începutul lui decembrie din anul trecut, la Editura bistrițeană  „George Coșbuc” apărea acest volum ultim, dintr-o serie de zece și  care marchează o sosire la un finiș pe care autorul și l-a dorit mult a-l atinge. Zece tomuri, zece ani de viață a unui intelectual din spațiul nordtransilvan, universul nostru.
               Ca unul ce le-am parcurs asiduu  pe toate celelalte și le-am recomandat cititorilor, eram curios ce mai poate aduce.

Eram în mașină cu Petra Maria, fiica mea de zece ani. Afară ploua, frunzele cădeau în valuri, iar înăuntru era cald și bine. Povesteam una, alta, când Petra mi-a spus, deodată:”Mi-a plăcut, în ultima vreme, o vorbă și am ținut-o minte, pentru că doream să ți-o spun”. “Ia să auzim”, am invitat-o eu. “Ai grijă în cine ai încredere, pentru că sarea și zahărul arată la fel”, mi-a spus ea. “A, da, e o vorbă foarte înțeleaptă și frumoasă, i-am zis. Știi că lucrez la o carte de proverbe?” “Nu știu, dar mi-a plăcut vorba asta, și am păstrat-o pentru tine”, a răspuns ea.

În „Foaia Poporului” (an. VIII, nr. 6, din 6/18 februarie 1900), ce apărea la Sibiu, citim, la secțiunea „Scrisori”, articolul „Dela Năsăud”, semnat „Unul dintre ce de față”, din care aflăm că dascălii de la Școala fundațională elementară din Năsăud „și’a propus a aranja o petrecere cu joc pentru copii cu ajutorul câtorva domni din loc al cărei venit să formeze un fond pentru ajutorarea copiilor săraci, cu cărți, recuisite de scris, vestminte etc. dela sus amintita școală fundațională. […].

            În numărul 10 (an. VIII, din 5/18 martie 1900) al „Foii Poporului”, ce apărea la Sibiu, citim un „Cântec bătrânesc din Ardeal”, intitulat „Novăcel”, cules de același Ilie Cleja din Salva, dar învățător în Bârsana (Maramureș).
*

             Inspirându-se din evenimentul care a premers actul istoric din 1859, poetul Vasile Alecsandri a scris poezia ,,Hora Unirii”, care, pusă pe melodia compozitorului moldovean Alexandru Flechtenmacher, a devenit imnul unității și identității noastre naționale . Poezia face parte dintr-o tematică mai largă a poetului, elaborată în toiul evenimentelor de la 1848. Încă de atunci, Unirea de la 24 Ianuarie 1859 era simbolizată printr-o horă imensă, acoperind tot spaţiul geografic al României.

În „Foaia poporului” (anul VIII, nr. 17), din 23 aprilie (6 mai) 1900, ce apărea la Sibiu, citim un „Cântec bătrânesc din Ardeal”, intitulat „Robul”, cules de Ilie Cleja din Salva, dar învățător în Maramureș, apoi un articol cu titlul „Învățători harnici (De lângă Bistrița)”, semnat cu pseudonimul „Vecinu”. Autorul scrie despre „adunarea învățătorilor români ai reuniunei Mariana, din tractul Bistriței, care s’a ținut în comuna Chiraleș, comitatul Bistrița-Năsăud”.

   ,,E evident, tot mai mult,
că drumurile mele
  nu mai ascultă de geometria interioară.”.
  (Ion Pop - ,,Drumul drept”)

            În publicația „Foaia Poporului” (an. VIII, nr. 24 din 11/24 iunie 1900), la rubrica „Scrisori”, citim articolul „Adunarea învățătorească în Parva”, semnat cu inițiala „L”, din 12 iunie 1900, din care aflăm că în 11 iunie (…) „s’a ținut în comuna Parva adunarea învățătorească, districtul Năsăudului, a reuniunii Mariana, filiala Năsăudului”.

              Mai puțin cunoscut în spațiul literar al Ardealului, dar  cu o mare cuprindere în cel bucureștean, inginerul electronist Lucian Gruia, originar din orașul Dej, este poet, scriitor și critic lirerar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu un palmares editorial impresionant. Poemele sale ardente sunt copleșitoare prin puritatea expresiei și intensitatea trăirilor. Volumul  ,,Poeme putrede ”este scris la temperatura sufletului și vibrează în fiecare cuvânt folosit, pe care îl șlefuiește ca pe cel mai de preț diamant.

„Haina îl face pe om” spune un proverb vechi, născut desigur într-o lume în care veșmintele vorbeau despre rang, avere și statut. La Curtea Regală se purta un anumit tip de vestimentație, nobilimea se distingea prin fastul țesăturilor, funcționărimea prin sobrietate, iar țăranii și orășenii de rând prin simplitate. Haina era atunci o carte de vizită, un simbol al poziției sociale și al lumii din care făceai parte.