Cultură
De peste 20 de ani sportivul ,dascălul şi filatelistul Dumitru Popiţan, vărărean la origine,a adunat pentru marele public peste 40 de carţi, poezie, sport, pedagogie,f ilatelie, cărţi prinse în vălmăşagul evenimentelor ce s-au succedat. În aceşti ani scriitorul a avut răgazul de a-şi împlini gândul ce-l frământă încă
din copilărie alergând pe Valea Carelor sau pe Valea Frâuă de pe
teritoriul satului său natal-Vărarea, de a face ceva în sprijinul
oamenilor, a consătenilor săi dragi de pe cele două maluri ale
Revista Poezia apare din 1995. Publicaţia se subintituleazã revistã de culturã poeticã şi apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Poezia îşi propune publicarea poeziei româneşti contemporane, a poeziei universale în hainã româneascã, eseuri pe teme de creaţie şi de culturã poeticã, o secţiune ce dezbate o anumitã temã propusã pentru fiecare numãr; în cuprinsul ei sunt prezente cronici la cãrţile de poezie apãrute, interviuri cu mari poeţi şi scriitori români şi strãini.
La Liceul Tehnologic Spermezeu (director prof. Irina Lucia Cozma) s-a desfăşurat un program cultural prin care s-a aniversat împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.
Acţiunea a fost iniţiată şi organizată de catre membrii consiliului elevilor având ca preşedinde pe Simona Octavia Buta, cu colaborarea doamnei profesoare de limba şi literatura română, Nastasia Mureşan .
Nelipsită din viaţa satului şi răspândită aproape în toate regiunile ţării, hora a primit de-a lungul timpului semnificaţii multiple. Cel care face primele menţiuni despre existenţa acestui dans popular a fost Dimitrie Cantemir în opera sa intitulată,, Descrierea Moldovei’’
Mai târziu, aveau să-i dea suprema expresie artistică prin simţămintele atâtor,, Zamfire’’ şi ,, Ioni’’ de pe meleagurile năsăudene, Liviu Rebreanu. şi George Coşbuc :
,, Trei paşi la stânga linişor
A apărut deja primul număr (dublu!) 1-2/ 2013 al revistei “Dacia literară” din Iaşi. Ediţia se deschide cu “Proiecte primăvăratice”, un superb poem al regretatului Mihai Ursachi, din care cităm doar finalul: “Acesta era visul nostru, să deschidem/ un pension pentru fluturi;/ şi din naivitate nici nu ştiam/ că o mulţime de lume se gândise/ mai înainte la asta”.
Acesta a fost genericul (împrumutat dintr-o poem al poetului conjudeţean Nicolae Băciuţ) manifestărilor dedicate împlinirii a 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, în data de 15 ianuarie 2013, de către profesorii catedrei de limba şi literatura română şi învăţătorii comisiei metodice a învăţătorilor de la clasele III-IV, de la Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi” Beclean.
Numărul 44 al cunoscutei publicaţii bistriţene “Mişcarea literară” este dedicat scriitorului Teohar Mihadaş, darul lui Dumnezeu- după cum îi spune Gheorghe Pârja. Semnează eseuri pe această temă Andrei Moldovan, Cristian Vieru, Virgil Raţiu, Zorin Diaconescu, Ion Radu Zăgreanu, Cornel Cotuţiu, Aurel Podaru, Valentin Falub.
Scena muzicală rock a cunoscut, de-a lungul timpului, un real succes în arealul bistriţean. O muzică identificată la jumătatea secolului trecut, când generația de tineri nu se mai găsea în muzica părinților ei, astfel încât a crescut ascultând noi și noi compoziții și artiști. Un ritm muzical diferit de tot ceea ce exista înainte,care avea ceva revoluţionar. A venit însoţit de noi mişcări şi de acorduri de chitară noi şi provocatoare.