Opinii
„Ceea ce faci pentru tine, piere odată cu tine, ceea ce faci pentru alții, aceea rămâne”. Și poate mai rămâne o „caracterizare” făcută de cei apropiați, de prieteni, ziariști, etc.
Iată câteva exemple …
Mijloacele informării în comunități s-au schimbat de câteva ori în istorie. Inventarea scrisului, apoi a cărții, a presei, a radioului, a televiziunii, trecerea la internet au fost tot atâtea cotituri. Cea mai recentă este trecerea la mediile de socializare.
Cazul Novak Djokovici, deja de largă notorietate, ridică nu doar chestiuni de drept. Ca de obicei, în epoca „dependenței” adevărului de mediatizare, la nevoie se aruncă pe piață detalii pentru a confuziona imaginea despre o situație. Să rămânem însă la premise sigure.
Nu-i greu să te întorci în trecutul tău. Mai dificil este uneori să precizezi cronologia evenimentelor la care ai participat. De aceea nu voi veni cu date exacte despre ceea ce voi relata mai departe.
Trecătoare … clipe
C l i p a … încă nu a fost oficial socotită ca unitate de măsură a timpului, totuși termenul se folosește având inclus în el secunde, minute, ore, zile, poate chiar ani etc., depinde ce vrea să se definească prin … clipă.
Iată câteva exemple …
Asociația Culturală „Grigore Bradea” are ca obiectiv promovarea operei artistului Grigore Bradea, precum și recunoașterea importanței personalității sale artistice care a influențat activitatea culturală din Bistrița și din România în anii 1970 – 1990.
Democrațiile în care trăim proclamă în constituții egalitatea juridică a cetățenilor. Ele își asumă că fiecare își are soarta în mână și că meritul decide. Mobilitatea verticală este astfel posibilă.
Sociologi de azi constată însă înflorirea „mediocrației” – acea dominare a societății de inși cu merite mărunte și conformiști. Economiști și politologi nu ezită să semnaleze „stupidocrația” – constând în aducerea la decizii a inșilor mai slab calificați, docili și gata să servească „șefi”. Totuși, retoric, „meritocrația” este îmbrățișată oficial.
Suntem mândri că facem parte din marea familie europeană sau, mai bine zis, aşa cum am crezut noi că vom fi, numai că de-a lungul timpului, după o „vechime” de 15 ani de coabitare, alături de alte probleme neclare, cei care sunt îndrituiţi să vadă au putut observa fără mari eforturi că mai marii UE încearcă să aducă atât drepturile fundamentale ale omului (ce frumos sună!) cât şi cele culturale sub aceeaşi umbrelă. A împăca însă acest mod de integrare multiculturală şi drepturile omului în acelaşi sistem este o misiune greu de realizat.