Opinii
Marile descoperiri au trecut. Nici nu le mai percepem astăzi ca pe niște descoperiri, ci, mai degrabă, ca pe aceleași obișnuințe. Obișnuința, a doua natură. Descoperirea Americii, primele drumuri spre Indii, spre China, înconjurul Pământului, i-au lăsat în urmă, în uitare, pe Columb, pe Vasco da Gama, pe Marco Polo, pe Magellan. Nu mai dăm importanță edițiilor princeps, nu-i mai amintim pe oamenii din dreptul faptelor. Poate că și acest aspect face parte din societatea aceasta a noastră, de consum. Consum de întâmplări mărețe, devenite peste ani banale, repetate în toate aspectele.
Prin intermediul presei, al emisiunilor de radio și tv., am urmărit și eu, poate ca mulți români, momentele când regele Mihai I a trecut „dincolo”, în veșnicie, felul cum a fost condus pe ultimul drum pământean de către familie, rude, oficialități, mulțime de popor. După modul cum s-au desfășurat aceste momente, cum au fost ele comentate și urmărite, îți poți crea o imagine a ceea ce a fost, este și poate va fi ultimul rege al României.
De secole și chiar de două milenii și jumătate, în felurite chipuri, oameni din popor, poeți, artiști, dascăli la clasă, au lăudat tenacitatea, înverșunarea și hărnicia FURNICILOR (lat. formica formica).
În memoriile întitulate Cum am scris Doctor Faustus, Thomas Mann mărturisește că și-a propus să capteze criza „culturii în general, a muzicii în special”, care predispune la „pactizarea cu diavolul” (Thomas Mann, Doctor Faustus, Rao, București, 1995, p.615).
Trăim în aceste zile o dramă absolută, o perioadă a suferinţei. Valul 4 al pandemiei a lovit România cu forţa unui tsunami. Pe stradă miroase a moarte. Spitalele sufocă secţiile ATI mai ales cu cei care n-au crezut în vaccin. Mulţi se zbat între viaţă şi moarte. Trăim cele mai negre zile. Şi totuşi unii şi acum ascultă îndemnurile unor oameni rău intenţionaţi care de fapt vor să facă rău poporului român răspândind informaţii false despre vaccinare. Manipularea, dezinformarea este o crimă în acestă situaţie. Informaţiile false, eronate ar trebui să fie aspru sancţionate.
Instalarea, cu tot mai multe caracteristici a toamnei, te îndeamnă parcă să-ți amintești de unele povești auzite în copilărie. Deși au trecut peste șase decenii, mi-a revenit treptat în memorie, o poveste citită de tatăl meu la lumina firavă a lămpii cu petrol, deoarece nu știam încă să citesc. Povestea, este de fapt un basm rusesc, unde se descria pățania unei broaște care a început să fie nemulțumită de viața pe care o ducea într-o baltă, alături de alte surate.
Saşii au venit în Ardeal ca oaspeţ ai regelui Ungariei ,,Hospites regio”, cu căruţele cu coviltir, în speranţa unui trai mai bun. S-au bucurat de privilegiile ,,Bullei andreanorum” (1222-1317) care le-a facilitate ocuparea celor mai mănoase pământuri ale Ardealului, având obligaţia în schimb de a înzestra armata regelui cu soldaţi, cai, hrană şi arme în caz de primejdie ,,dinăuntru şi dinafară”.
Arhivele Bistriței se vor a fi în atenția contemporanilor în diferite modalități, una fiind valorificarea zestrei cercetate prin litera tiparului, așa cum este recentul volum - anul VI, fascicula 2 (18), 2021 - intitulat „Bistrița sub ocupație hortistă”, tipărit cu sprjinul Asociației Culturale „Alexandru Vaida-Voevod”, Bistrița și coordonat de scriitorul, universitarul dr. Mircea Gelu Buta.
Sunt relevante chiar titlurile celor patru eseuri și semnatarii cercetărilor:
Mi se pare potrivită expresia cronicarului, după ce am zăbovit asupra cărții „MAREA CARTE A INUMANITĂȚII - o istorie a ororilor în 100 de episoade”, scrisă de Matthew White, bibliotecar la Tribunalul Federal din Richmond, statul Virginia, S.U.A. Este „o carte ciudată”, bazată pe multe statistici care scot în evidență numeroase atrocități petrecute de-a lungul istoriei.
Actualitate