Opinii

În publicația „Tribuna” (director Ion Agârbiceanu), din 18 noiembrie 1938 (anul I, nr. 17), ce apărea la Cluj, gazetarul Emil Boșca-Mălin (1913-!976), originar din Maieru, publică cu pseudonimul M. Mălin, sub genericul „O gravă problemă istorică”, articolul „Arhivele ardelene dela Budapesta – Istoria complectă a Ardealului nu se poate scrie fără acest material – Datoria autorităților”. Autorul regretă că nu s-a scris „încă o istorie complectă a Ardealului”, asta din cauza „lipsei elementului de bază, a documentelor păstrate cu atâta grijă până în 1880 în toate centrele ardelene.

Orice privire retrospectivă a unui segment de timp parcurs, mai ales în cazul celor care nu mai suntem tineri, este însoțită de un ușor regret. Perfectul compus ,,a trecut” îmi reamintește  de ceea ce spunea scriitorul Cornel Cotuțiu la împlinirea a 70 de ani:  ,,Până aici viața mea, de aici încolo restul ei.” Sub aura acestor afirmații încerc să arunc o privire peste  ,,desfășurătorul” anului 2025, ce a însemnat el pentru mine.
Obișnuințele vieții te îndeamnă ,,să curgi” pe același jgheab al unor deprinderi, uneori stereotipe, alteori asaltate de neprevăzut.

Există nume care nu se rostesc doar cu buzele, ci și cu inima. Ion și Ioana sunt asemenea unei rugăciuni șoptite la răsărit, nume simple, dar pline de cer,purtând în ele ecoul apei Iordanului și glasul care a chemat lumea la lumină.
În fiecare Ion se ascunde o tăcere adâncă, o putere blândă ce nu strigă, ci așteaptă.În fiecare Ioana pulsează o inimă care știe să ierte, să nădăjduiască și să rămână dreaptăchiar și atunci când drumul se îngustează sub pașii vieții.

Iarna nu ne mai oprește, ca umanitate, din planurile ambițioase.
Istoric, iernile și gerul năpraznic aveau darul de a încetini măcelul de pe câmpurile de luptă. Frigul, drumurile impracticabile, lipsa resurselor obligau armatele să se oprească sau chiar să se retragă, așa cum s-a întâmplat cu ofensiva nefericită a lui Napoleon în Rusia. Iarna era o barieră naturală, o frână a mașinăriei clasice de război. Astăzi, acest impediment a dispărut complet din strategiile armatelor moderne.

În Evanghelii, printre marile parabole și minunile spectaculoase, se află o scenă aproape neobservată: o văduvă săracă depune în vistieria Templului doi bănuți. Gestul ei nu impresionează prin valoarea materială, dar Iisus îl așază în centrul atenției, afirmând că această femeie a dăruit mai mult decât toți ceilalți. Din acest episod aparent minor se poate formula o afirmație paradoxală, dar profundă: bănuțul văduvei a salvat creștinismul.

Din moși strămoși se povestește că în ajun de An Nou cerurile se deschid și se revarsă pe pământ o lumină mare, divină. Se zice că Dumnezeu stă la masă împreună cu sfinții, cu lumânări aprinse, privind la altfel de lumini de pe pământ și la noi, muritorii.
            În noaptea aceasta timpul parcă s-ar opri și lumea s-ar umple de bucuria cerească. Firea întregii făpturi se schimbă, dar nu oricine poate simți sau vedea lucrul acesta, ci doar cei curați cu inima sau copilașii.

Mulți locuitori ai județului Bistrița-Năsăud, au cu municipiul Cluj-Napoca, multiple legături, fapt pentru care îi parcurg, mai mult sau mai puțin, diferite zone. La cunoașterea orașului, sub diverse aspecte, ne poate ajuta mult   ...   „Profu  BOGO (Vladimir Alexandru Bogosavlievici)”, care ne poate fi o călăuză.

Orice exprimare are un punct de plecare. Într-un moment în care în lume pericolele nu scad, iar propaganda sufocă minți, punctul de plecare se cuvine să fie viața efectivă. Fiind unică și definitivă, viața fiecărui om ar trebui să conteze. Mai mult decât până acum, este cazul să dăm cuvântul percepției, să o întregim cu deschiderea spre celălalt și să gândim cu propria minte.

Expresia „Cele rele să se spele, cele bune să s-adune" este o zicală populară românească, un fel de învățătură venită din bătrâni, sensul ei fiind, încă, de actualitate, legat de gestionarea experiențelor de viață și valorificarea acestora pe mai departe. Potrivit zicalei, înseamnă că neajunsurile, greutățile, greșelile, cu tot ceea ce e rău, ar trebui uitate, depășite, trecute cu vederea, spălate, în timp ce lucrurile bune, reușitele, momentele frumoase trebuie păstrate, prețuite, adunate în locuri de cinste ale inimii, pentru a ne bucura de ele și a construi pe ele, a ne ri

    Unitatea Națională   ...   „fu visarea mult iubită a voievozilor noștri cei viteji și înțelepți, pentru dânsa ei trăiră, luptară și muriră !”. Sunt multe exemple în istoria națională, începând cu Mihai Viteazul, domnul Țării Românești, care, la răspântia dintre secolele XVI și XVII a reușit să unească pe români sub conducerea sa.