Opinii

Exersat în scrisul textelor de Istoria Bisericii, Teologie Ortodoxă, Rugăciuni, Istoria poporului român, preotul profesor Nicolae Feier și-a dat întâlnire cu cititorii și credincioșii săi , punându-le la îndemână cartea ”Sfânta Cruce, altarul marii jertfe mântuitoare”, apărută în anul 2025, la Editura ”Nosa nostra” din Bistrița, titlul adăugându-se pe raftul unui constant demers de rigoare, finețe intelectuală și duhovnicească cu un număr consistent de titluri.

România nu duce lipsă de școli. Avem școli generale, licee, universități și, mai nou, o instituție informală, dar extrem de eficientă: Școala română de plagiatură. Nu are sediu oficial, dar funcționează impecabil în birouri ministeriale, universități respectabile și biblioteci unde nimeni nu mai citește cu adevărat. Diploma ei supremă este funcția publică.

Pe cât de mult îl iubim pe Cehov și ne emoționăm la piesa lui Trei surori, mai ales în finalul în care una dintre ele, obsesiv clamează ”la Moscova la Moscova”, unde ar vrea să plece, să înceapă o nouă viață, conformă visurilor ei, pe atâta inimile românilor s-au îndreptat spre lumea nouă. De la sfârșitul secolului al XIX - lea și începutul secolului al XX- lea românii au emigrat spre America, încercând să scape de oprimarea politică din Transilvania și Bucovina.

   Nu mă refer la ceva culmi ale reliefului pe care să nu fi pășit piciorul omului, ci la două altfel de culmi, una în domeniul poeziei, la care a ajuns MIHAI EMINESCU (1850-1889) , și alta în domeniul istoriei la care a ajuns NICOLAE  IORGA (1871-1940). Despre realizările acestor „geniali români” s-a scris mult și probabil o să se mai scrie, deoarece ele crează un univers, iar cei care pătrund în el, au multe de spus.

Putem numi acest aspect „curăţire“. Treci periodic în revistă cele zece etape şi reîntoarce-te la etapele de care ai momentan nevoie. Viaţa e atât de parşivă. Accidente, tragedii, frecuşuri mărunte se adună atunci când ai vrea ca totul să fie frumos, ordonat şi fără griji. Aceste denivelări ale drumului necesită întoarcerea la etapa cinci de trăire a durerii, poate, sau la cea a reexaminării mesajelor tale interioare despre imaginea de sine.

Când eram copil și, uneori, întârzâiam prea mult cu mâncarea pe care trebuia să o duc în câmp, la oamenii angajați cu ziua să cosească iarba pentru animalele noastre, ironică, dar și un pic îngrijorată, mama mă întreba: „Da, de unde vii tu, copilă, din Patagonia?!”.Nu aveam replică. Nimeni din satul nostru nu știa unde se află pe hartă Patagonia, dar cu toții intuiam că trebuie să fie undeva la… marginea Pământului.

„Muzeul Fraierului Român” nu există pe hărți turistice, dar poate fi vizitat zilnic, fără bilet, pe stradă, la ghișee, în trafic sau la televizor. Este un muzeu viu, în continuă extindere, în care exponatele nu sunt obiecte, ci situații repetitive, iar ghidul este chiar experiența de zi cu zi a cetățeanului de bună-credință.

Dacă prin „particularism” înțelegem optica după care ceea ce se ia drept fapt ar fi și adevărul unei situații, chiar dacă se ignoră restul, putem spune că astăzi, din păcate, particularismele înfloresc.

Președintele Maduro al Venezuelei a fost extras chirurgical din sinul țării sale, cam cum se scoate un spin din mână, din picior, dintr-un loc greu accesibil. Reacția lumii întregi este una soft, nici pe departe de genul celei la intervenția lui Putin în Ucraina, deși președintele Trump a expus câteva proiecte, între altele, de a dărui Statele Unite anumite țări din zona nordică; referirea era în primul rând la Groenlanda, apoi la Cuba și nu se știe dacă, gândul cel mai puternic om din lume, nu depășește ecuatorul și visează Nigeria, iar în zona frigului, măreața Canada.

Cititorii de „cărți” cadastrale nu deschid volume, ci dosare. Pentru ei, biblioteca ideală miroase a hârtie timbrată și a toner de imprimantă. Nu caută sensuri ascunse, ci limite clare: unde începe, unde se termină și, mai ales, cine a pus mâna primul. Emoția lecturii e înlocuită de satisfacția unei semnături corect aplicate.