Opinii

Trăim într-o epocă paradoxală, în care accesul la informație este mai larg ca niciodată, dar discernământul pare tot mai rar. În acest context, afirmația „analfabeții dau lecții cum se cârmuiește o țară” nu este doar o provocare retorică, ci o radiografie dureroasă a spațiului public contemporan. Nu este vorba strict despre analfabetismul clasic – incapacitatea de a citi și scrie – ci despre un analfabetism funcțional, civic și moral, care ajunge, alarmant, să domine discursul despre guvernare.

,,El este, cu siguranță, un mijlocitor între noi și zeitățile care ne guvernează destinul; ne poate aduce binele sau răul din cele patru vânturi.”
                                                                  (Viorel Mureșan)

S-a dus, vezi bine, vremea „de cândva”, fiindcă toate se schimbă în lume, mai ales dacă nu corespund. De pildă, ,„Pravila de la Govora”(1652) a lui Matei Basarab, zisă și „Îndreptarea Legii”, una din primele colecții europene de legi, reglementa viața religioasă și de familie a locuitorilor munteni. (Și Vasile Lupu avea o „Pravilă” semănătoare.)

E greu, e imposibil să aduni (pe câte coli?) expresii, locuțiuni, vocabule, stârnite, cultivate diurn, neîntrerupt, pentru a comunica cu semenii tăi, fie colegi de slujbă, fie cunoștințe, prieteni, rude. Sunt stări, situații care țin de freamătul zilei, de comportament, de educație, de firea reactivă a omului.
            Ei bine, am parte de secvențe, fie inedite, fie repetate, ce par efemere, unele însă de preț; depinde de cel dornic să fie sensibilizat.

Când am citit prima carte scrisă de Călin Vasile Pop, am avut acea stare de surprindere și o mică percepție că ceea ce-am citit nu poate fi adevărat. Cu foarte mulți ani în urmă, aveam convingerea că acest gen de literatură cu tematică științifico-fantastică a cedat în fața exploziei de filme suprarealiste, bizare, neobișnuite și a cam dispărut.

„Istoria – este scrisă de învingători, dar adevărul este păstrat de popor!”
„Sunt fapte care rămân în taina inimii!”.
„Sunt situații nepătrunse de firea omenească!”
„Când știi, nu poți spune că nu știi!”
„Degeaba vrei, dacă nu se poate!”
„Să nu iei lucrurile lumești prea în serios!”
„Să poți realiza de cât de puține lucruri ai nevoie în viață!”
„Pâine întărește, vinul veselește!”
„Cel ce bine face, își va lua răsplata!”
„Să căutăm armonia și pacea în familie!”
„Poți fi întors pe calea cea dreaptă cu ajutorul lui Dumnezeu!”

      Odată ce ziua crește și dimineața se luminează mai devreme, făcându-ne și pe noi să simțim, să presimțim zorii timizi ai primăverii ce revine an după an, împreună cu surorile ei, anotimpurile, școala se umple parcă de o bucurie, de o voioșie, de ochii mai senini ai ființei și ființelor ei, îndepărtând timid cortina de întuneric a iernii, a dimineților de iarnă, când elevi, profesori vin la școală pe când soarele încă nu e răsărit.

În stupii de la marginea satului, vestea a căzut ca o picătură de miere pe asfalt: albinele s-au apucat de politică.
Trântorul cel bătrân, cu aripi roase de atâtea veri și discursuri, le-a adunat pe albinele tinere la umbra fagurelui mare. A tușit scurt, ca un veteran de talk-show, și le-a spus pe un ton grav:
— Fetele mele, polenul nu mai crește doar pe flori. Crește pe bannere, pe promisiuni și pe slogane. Voi trebuie să-l culegeți de peste tot. Din florile tuturor partidelor.

În vocabularul majorității copiilor de astazi, „mă joc” a devenit sinonim cu joaca la tabletă, telefon sau o consola de jocuri. Numărul alarmant al copiilor care petrec  majoritatea timpului liber în fața calculatorului a impus societăților de pediatrie din lumea întreagă să tragă un semnal de alarmă legat de timpul prea mare petrecut de copii în fața ecranelor digitale, precum și asupra conținutului cu care interacționează aceștia.

Omul trăiește cu frica-n oase. Cum și de ce am acceptat să trăim speriați de moarte? Penttru că Frica este o fiară vicleană, poate apărea de oriunde: războaie, pandemii, colaps climatic, inteligență artificială, insecuritate economică etc Frica comunitară este cumulul fricilor personale și, din nefericire, avem destule temeri cotidine. Cât de curajoși suntem la naștere! Deschidem ochii într-o lume rece, nesigură. Moartea ne pândește încă din pântecele mamei dar nu ne temem. Dovadă e țipătul nounăscutului. Apoi ne supunem regulilor omenirii.