Opinii

Este cunoscut faptul că, după Unirea Transilvaniei cu România de la 1918, diplomația maghiară a făcut, prin intermediul unor conți, o propunere României, și anume, de a intra într-o federație cu Ungaria. Se spune că regii României ar fi fost încântați de idee, însă cel care s-a opus ar fi fost omul politic Ion Brătianu (prim-ministru) care ar fi spus cam așa - Ne sunteți prea dragi și după o astfel de unire s-ar putea să stați mai mult la Budapesta decât la București.

După instaurarea comunismului în România au fost români care s-au împotrivit acestui regim criminal impus de sovietici. Au fost luptătorii anticomuniști care s-au retras în munți, fiind susținuți populația satelor din zonele unde acționau ei, rezistând eroic trupelor de securitate. Majoritatea au căzut în luptă sau au fost condamnați la moarte şi executați. Locuitorii satelor care îi ajutau şi îi aprovizionau cu alimente, când nu au fost executați, au umplut închisorile şi lagărele de exterminare.

Am auzit de un liceu din Chicago, unde elevii trebuiau să promoveze un număr de cursuri pentru a absolvi și, dacă nu promovau cursul, primeau calificativul „încă nu”. Asta mi s-a părut minunat. Când nu obții nota de trecere, gândești: „nu-s bun de nimic”. Dar dacă primești calificativul „încă nu”, înțelegi că te afli încă în plin proces de învățare. Ți se oferă o cale spre viitor. 

În momentul cînd va fi citit acest articol (deh, de cine îl va citi), probabil că lucrurile vor fi mai clare, deși puține lucruri clare se întîmplă în lume sau în țara asta. E vorba de trei zile de anomie marcate de joi, ora 24, cînd legea stării de urgență încetează, și (abia) luni, cînd va putea funcționa legea stării de alertă. De ce această perioadă? Nu prea are rost să ne întrebăm, căci ajungem la răspunsuri banale și enervante. Posibilele răspunsuri pot merge spre comoda lentoare guvernamentală și somnul odihnitor al parlamentarilor.

Mă gândeam cât de nedreaptă poate să fie societatea noastră, cât de dură și inumană, mai ales cu cei cărora viitorul le stă în față, dar acest viitor este sumbru, negru, fără speranță și asta tocmai în faza vieții când au mai multă nevoie pentru a-și întemeia o familie, pentru a avea o casă pentru ei și copiii lor. Tocmai când viața ar trebui să le surâdă mai mult, tocmai atunci simt mai dureros loviturile unei vieți crude și nedrepte.

Acea jucărie din copilărie, pe care o duceam la un ochi ( pe celălalt încercând să-l țin strâns închis, ca și cum aș fi avut acces doar la o jumătate de lume, cu greu, uneori chiar acoperindu-l cu palma liberă ), a pătruns în zilele mele, cu sensul ei propriu, de obiect prin care se (re)compun imagini, dar și cu sensul ei figurat, de amalgam social, puzzle cu piese multe, multe, pentru avansați, fără ca măcar creatorii lui să cunoască imaginea finală. Rotesc, învârt caleidoscopul vieții. De aproape, în departe, din departe în aproape. Nu am modelul, nu știm ce trebuie să iasă.

 
         A coborât întâia dată din ,,turnul său de sticlă’’ şi s-a alăturat semenilor pentru a le înţelege mai bine nevoile, implicându-se în făurirea istoriei contemporane.  Numit ,,omul care a schimbat cursul istoriei’’, el a intrat cu cele mai alese gânduri în inima ei, spune şi Dan Bodea în lucrarea sa ,, IOAN PAUL AL II-LEA, profet al timpurilor noi’’.

 
Chiar își imaginează cineva, oricine ar fi ăla, aia, zisă și Liți Putință, că un buget de țară se poate constitui din amenzi, fie ele și exagerat de mari??! Sărmanul buget! Îngropat încă de acum doi ani în în Gheena Parlamentului.
            Io napot, Curtea Curții Constituționale!
            Descriere: