Opinii

De câteva luni, în multe țări se face vârtos biopolitică, în unele profesional și cultivat, în altele mai puțin. Uneori primitiv.
Lupta cu noul coronavirus pare a fi absorbit orice altă preocupare, mai ales sub starea de urgență  - în România, de “demență”, cum spunea nu fără justificări un parlamentar al guvernării actuale. Lipsindu-le priceperea, decidenții de la noi vor și acum să țină oamenii în alertă, deși nici “urgența” și nici “alerta” nu au  rezolvat mai nimic. Reglementări chibzuite, făcute de concetățeni cu cap, ar fi fost și sunt mult mai eficace.

Pe margini de drum,
     înecate în sânge,
  covoare de maci.
Plecările mele cu mașina din Malin și reîntoarcerile îmi oferă vizual frumusețea lanurilor de maci de pe marginea drumului. Știu că încântarea lor roșie nu durează mult timp și că avertismentul macedonskian, ,,E vremea rozelor ce mor” (,,Rondelul rozelor”), se potrivește și pentru macii arzând în vâlvătăi aprinse, dar el îmi amplifică intensitatea ,,exercițiilor de admirație” pentru firavele flori.

            Biserica ortodoxă din România a fost una dintre instituţiile cele mai supravegheate de către securitate în anii regimului comunist. Dacă până la încheierea celui de-al doilea război mondial viaţa mănăstirească s-a desfăşurat într-o atmosferă de plină împăcare duhovnicească, odată cu instaurarea regimului comunist, aceasta este supusă unor mari restricţii şi presiuni Pentru noua ordine socială, mănăstirile reprezentau focare de activitate contrarevoluţionară şi centre de rezistenţă prin credinţă.

   Valea Ilvei se îmbracă în caracteristici tipice de vale marca ,,Bârgaie”, cu alternanțe de ștrangulări de tip defilee și deschideri sub imagini de bazinete depresionare, defileele de aici, mai strâmte și mai lungi decât pe axa principală a Văii Someșului, datorită densității sâmburilor vulcanici, a clăilor și a corpurilor vulcanice sub formă de cupole. Culoarul depresionar  Lunca Ilvei-Ilva Mare este un culoar de vale încadrat, spre sudul traversat de zglobiul râu Ilva, de chei veritabile sculptate în andezite de fildeș marno-gresos.

„Nu de singurătate mă tem. Mi-e frică de ce aș putea face singur în singurătate. Singurătatea în doi în schimb, e remarcabilă, sublimă, genial.”                    Gabriel Petru BaetanDe la 5 martie 2020, ne-am înstrăinat de lume și ne-am cufundat siliți de împrejurări, în faimoasa singurătate în doi, mulțumind Bunului Dumnezeu că ne-a dat sănătate, putere și posibilitatea de a fi împreună, soț și soție, doi oameni cu sufletul cât zarea, ce și-au unit destinele  de peste cinci decenii.

Având ceva ani peste cei 70 împliniți îmi amintesc cum în mediile culturale se vorbea cu multă speranță de civilizația anului 2000 și iată că am depășit-o cu încă două decenii și ne izbim nu de bogăția și plenitudinea frumosului pe care ni le doream atât de mult, ci de o molimă răspândită ciudat pe tot globul, o molimă greu de stăpânit, care trece granițele fără pașaport, care atacă pe oricine, fie copii, fie bătrâni, fie bărbați, fie femei, fie bogați, fie săraci, fie mai mult sau mai puțin frumoși, fie mai mult sau mai puțin deștepți, indiferent de rasă, de culoare sau religie..

La modă a ajuns acum ca mulți scriitorași să-și dea aere de critici literari, să intre într-un domeniu greu accesibil al literaturii, domeniu care presupune un scriitor bine format, în stare să stabilească valori, ierarhii și să diferențieze operele literare. Critica literară este o artă complexă care cere vocație.

La intrarea în vară, restricțiile legate de pandemie s-au mai relaxat. Rămîn măștile, spălatul pe mîini, distanțarea socială și supunerea față de șefi (prin a asculta atent ce ne mai zic). Printre primii avantajați ai relaxării, după cum indică documentele, sînt sportivii și enoriașii parohiilor mici. Scriitorii nu prea pot intra în calcul, ei nu pot să se distanțeze de personajele lor. Poeții nu pot sta nici la o palmă de eul lor liric. Îndeletnicirile care nu se bazează pe imaginație pot prolifera în voie. Poți să te relaxezi în aer liber, poți merge la pescuit.

Oamenii  poartă  măști. Peste  tot. În  aer  liber  și  în  spații  închise. În  magazin, pe  stradă, la  piață, la  sapă, la  biserică,  în  autobuz, la  plajă, pe  crestele  munților. Am  văzut  o  băbuță  de  nouăzeci  de  ani  care  purta  mască  și  pe  patul  morții. Am  văzut  un  preot  predicând  cuvântul  Domnului, evident,  cu  mască.