Opinii

Duminică am revăzut după mulți, mulți ani, meciul de fotbal dintre România și Irlanda din optimile de finală ale Campionatului Mondial din 1990. Am retrăi aceleași emoții la fiecare ocazie sau fază de joc, dar mai ales la penalty-urile de la final prin care am fost eliminați din competiție. Și atunci și acum mi s-a părut că am fost mai buni decât irlandezii și că am părăsit nemeritat acel campionat mult prea devreme.

Peisaje dezolante, tragedii zilnice, moartea pândind după colț. Vedem nepăsarea răului, autocenzura, frica, răutatea, invidia, furtul, minciuna, trădarea...Coronavirusul scoate la iveală păcatele oamenilor, ticăloșia și lașitatea ies în față, cu un plus pentru lașitate care-și expune aproape toate formele sale. Să facem reflexie asupra vieții, asupra relativității timpului și asupra morții. Să reevaluăm viața proprie. Nu suntem mai deștepți decât suntem. Neghiobii trăiesc și nu se bucură că trăiesc, li se pare că au acest drept continuu.

Prea marea noastră cumpătare şi modestie bistriţeano-ardelenească şi românească uneori strică pentru că tinde, se transformă şi devine chiar o meteahnă, un mare defect. Ani de zile cercetăm ajungem de rezultate excelente chiar de avangardă într-un  domeniu sau altul, dar întârziem sub diferite motive să ne finalizăm, să ne  concretizăm eforturile. Cu ceva vreme în urmă un adolescent bistriţean a inventat un robot capabil să vină în sprijinul semenilor cu deficienţe locomotorii  să-i ajute să mănânce, să se îmbrace, să-şi ia medicaţia, să se descurce, să ducă o viaţă normală.

      Că epidemiile nu sunt ceva nou, se știe. Se și spune că “de a lungul istoriei, atunci când oamenii s-au răspândit în lume, au avut însoțitor constant bolile infecțioase.

Suntem într-un război total, fără menajamente, pe viață și pe moarte, cu un inamic crud, imprevizibil și invizibil, care lovește fără milă, seceră vieți și amenință întreaga omenire. În acest război există ori un final în care noi zdrobim virusul, ori un final când virusul ne zdrobește pe noi și se termină totul.

Coronavirusul 19 a adus confirmarea că nu este nevoie de o grevă generală, nici de război sau bombe nucleare, nici chiar de decizii greșite pentru a pune pe butuci o economie. O epidemie cu viruși biologici poate avea același efect. Actuala dovedește că poate să doboare „complexitatea” însăși, oprind nu doar o parte a activităților, ci, dintr-o dată, aproape totul.

     În primii ani postbelici, ca elev sau student, aș fi fost exmatriculat pentru o astfel de exclamație; adult fiind, pesemne aș fi cunoscut „pe viu” pușcăria bolșevică.

Întregul glob pământesc parcă s-a oprit din mișcarea lui naturală. Din toate viețuitoarele existente, omul este în prezent dominat de o spaimă vecină cu moartea, tocmai el care trebuia să facă totul pentru o natură mai curată în care să poată supraviețui. Un minuscul virus ucigaș venit de nicăieri a îngenunchiat aproape jumătate din populația globului, lăsându-i fără apărare, drămuindu-le libertatea pe care nu au știut niciodată să o aprecieze, cu toate nenorocirile care au venit de-a lungul mileniilor.