Opinii

        Este responsabil ca discuția asupra educației să fie dusă până la consecințele educației actuale. Un prestigios demnitar american scria la un moment dat că, în pofida democratizărilor și progreselor științifice și tehnologice, starea din societate nu este acceptabilă. „Naţiunea în care trăim azi este mai violentă şi vulgară, mai trivială şi cinică, mai ignorantă şi fără remuşcări, mai deviantă şi deprimată, decât cea în care am trăit odinioară.

Aproape că nu mai concepem viața noastră fără internet, fără facebook. Apelăm frecvent la aceste surse de informare rapidă, ne place să  ne exhibăm în ,,ferestrele” lor, dovedind că existăm, că săvârșim fapte care merită să fie cunoscute și de alții, de prieteni sau de dușmani, ele stârnind admirație sau invidie.

Nu mi-e  străină evoluția analizelor din și despre China actuală, dar am fost izbit în ultimele zile să văd pe standurile unor mari librării europene nu una, ci cinci cărți noi despre China de azi. Fiecare, cu fapte și optici noi! Am citit de îndată impresionantul volum China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesische Jahrhundert (C.H.Beck, München, 2019) al lui Theo Sommer,  renumitul editor al publicației Die Zeit.  Leitmotivul cărții: „secolul chinez în lume a început deja”. Două remarci ale autorului sunt edificatoare.

Pe bună dreptate, primul-ministru al României a comunicat la Washington că ambasada României în Israel va fi reamplasată în capitala statului evreu. Este, în definitiv, atributul guvernului să decidă o astfel de acțiune și nimeni nu are dreptul să o împiedice.

Mi-a împrumutat-o un miner, de la fosta mină de caolin de la Parva, în iarna anului 1987, când mă căzneam să curăț zăpada din fața magaziei unde îmi țineam lemnele pentru foc, lângă blocul specialistului, din buricul comunei.
Când m-am mutat la școala din Nușeni și mi-am adus tot calabalâcul din Parva, am aruncat-o în raba care îmi căra bagajele la blocul din Beclean unde aveam noul domiciliu. Am coborât-o de pe balconul apartamentului în noul garaj pe care mi l-am construit. Acolo a zăcut lopata, vreo douăzeci și opt de ani, uitată și fără a o mai folosi.  

   Cu o existență multiseculară, satul transilvănean și-a creat în decursul timpului un cadru organizatoric  adecvat nevoilor locuitorilor săi și o spiritualitate specifică, ce  îl individualizează. Aceste aspecte, sunt surprinse magistral, de doamna Nadia  Urian  Linul în culegerea de texte scurte ce poartă un titlu sugestiv „Povești  din  sat”.

 Vă amintiți programul cu care a intrat Klaus Iohannis în cursa electorală pentru președinție? „România lucrului bine făcut” – program declarat de un concurent cu genă săsească  – a câștigat în 2014 o mare parte din electoratul blazat, dezamăgit de platformele politice compromise ale locatarilor de la Cotrocenii postrevoluționari. Se spera, la acea vreme, că neamțul o să fie capul de la care n-o să se împută peștele. Impactul numelui a fost relevant asupra celor indeciși să se miște spre urne, iar sintagma „România lucrului bine făcut” a dat bine pe bannerele cursei electorale.

Am scris destul de mult despre modul în care Klaus Iohannis conduce destinele acestei ţări. În fapt, nu conduce mai nimic, înafară de coordonarea eforturilor opoziţiei care este, pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, ales democratic, fără a veni concret cu vreo alternativă viabilă. În fiecare discurs pe care îl citeşte cu mare greutate, ţinta este doar „pesedeul” deşi ţara este guvernată de o alianţă politică, iar atunci când pronunţă „pesedeu” gândindu-se la Dragnea, faţa i se schimonoseşte de ură, pierzându-şi controlul.

Slaba calificare izbește la tot pasul în Romania actuală. Repararea unui pod durează ani, se construiește mult, dar fără sistematizare, se irosește generos timp, nu se argumentează fără erori o sentință, se relatează rar evenimente fără măsluire, nu se poate scrie istoria contemporană a țării, se înțelege anevoie lumea din jur. Efectele sociale benefice ale exprimării intelectualității sunt reduse.