Opinii

Mi-am scos ceapa şi mi-am udat starşnic toată grădina ameninţată de seetă -nimicuri- ca cele ale semenilor de pe planetă. E o dovadă crasă de inconştienţă, desigur, în vreme ce sabia lui Damocles, o sabie atomică, atârnă peste state şi indivizi, depinzând de câteva vorbe mai nesocotite ale unor conducători. E admirabil în felul lui scepticismul funciar universal, care se alintă cu un: „fie ce-o fi”, izvorând din conştiinţa imposibilităţii de a influenţa curgerea evenimenţială.

Am sentimentul, din ce în ce mai real, că trăim o permanentă probă de microfon, fără să ajungem vreodată la marele spectacol, fără să trăim bucuria deplină, cu amânare aproape de bună-voie a unei emoții cu adevărat artistice. Din teamă? Un alt fel de teamă cu care am fost obișnuiți? Și teama se poate împărți: celor dinainte de 89, ce cunoșteau frica la pachet cu frigul, și celor de după 89, ce iau temerea ca pe-o neputință.

Ministerul Educației are un compartiment numit „Centrul Național de Evaluare și Examinare”. Drăguțul de el are un dar de a-mi produce iritări, pe anotimpuri, în ce privește exprimarea lui în scris și orală. Deocamdată, doar două „fapte”.

Până când guvernanții, președinția (?!...), instituțiile politico-patriotico-istorico-culturale (cacografie intenționată…) vor mânca și preparate care să nu le provoace constipație sau lene administrativă, pe seama activităților premergătoare marelui Centenar și apoi legate de acest eveniment epocal, se face cunoscută, pe căi electronice, personalitatea unui om de știință care a avut o contribuție covârșitoare la înclinarea balanței atunci, la Trianon, când s-a hotărât soarta Transilvaniei. Ele se cheamă Robert Ficheux.

Mă aflam la Ottawa. După un tur prin capitala Canadei, amfitrionul meu m-a pus în situația de a opta: Să mă ducă până la domiciliu sau să-l însoțesc într-o vizită la un amic, la el acasă, având de pus la cale o afacere. Cum am aflat că e vorba de o familie de români, alegerea mea era clară; mai cu seamă că cei doi soți sunt originari din două splendide ținuturi ale foștilor daci liberi: Maramureș și Oaș.

Spre deosebire de confrații într-ale condeiului, nu am reușit (pentru că nu-mi place?) să scriu texte direct la computer. Ce să zic apoi că și cele primite pe e-mail îmi displace să le citesc pe ecranul calculatorului.
Adevărul e că, începând încă din junețe să… compun proză, așa m-am obișnuit, ca manuscrisul să fie, precum zice neologismul: scris cu mâna.

Moto: „Ei n-au înțeles nimic, dar nici
                                                                      n-au învățat nimic.”

În cele câteva rânduri, când am poposit și am zăbovit la Montreal, nu puteam să ocolesc Marea Bibliotecă a Canadei.
Într-o zi, răsfoind o revistă mondenă, am găsit o anchetă despre ce cred montrealezii pe seama personalităților reprezentative ale momentului, din diferite țări. Era vizată și România. Ce să vezi?... Între cele cinci nume înșirate, trei erau din lumea sportului: Nadia Comăneci, Gh. Hagi și Ilie Năstase.

Așa o gândesc, o simt, când îmi parvine vestea că a mai murit cineva apropiat. S-a stins din viață Dl. Ioan Uțiu, fostul profesor de educație fizică din vremea anilor mei de liceu. Așadar, a mai dispărut o insulă din existența mea…
A fost prețuit de toată școlărimea, doar că eu fac parte dintre cei care aveam un motiv aparte de atașament afectiv pentru el.

După cum bine ştiţi, în anul 2014, am fost aleşi trei Cetăţeani de Onoare ai Bistriţei: ing. Ioan Repede – director general SC Rombat SA Bistriţa, antrenorul emerit de box – prof. Nicolae Zăpârţan şi subsemnatul.