Opinii

Mă adresez domnilor Dragnea, Ponta şi Grindeanu
          Domnilor, cine sunteţi voi de vă permiteţi să umbriţi valoarea acestui partid? Cunoaşteţi istoria partidului? Dacă Constantin Titel Petrescu, care a înfiinţat acest partid şi care a fost împuşcat la Sighetu Marmaţiei de sistemul bolşevic, ar învia, v-ar spune să mergeţi acasă, domnilor, şi lăsaţi liber guvernul să-l conducă o femeie care sigur va reuşi să stingă conflictul politic şi să facă linişte şi pace, ceea ce doreşte tot poporul român.

Un amic, „ulicarniț” pe drumurile Europei, a oprit la mine, în drum spre casa lui de peste Carpați. Venea din Germania, după două săptămâni de zbenguială pe bicicletă (i-o dăduse un neam stabilit acolo).

Mă refer la cuvinte.
Colcăie în jurul nostru, în noi, o liotă de cuvinte a căror pronunțare și prezență diurnă îmi provoacă repulsie.
Concret: „deosebit”, „interesant” (au fost atât de prostituate în vremea zis comunistă, încât sunt acum goale de conținut sau, adesea, le folosim din lenea de a fi expresivi în comunicare); „șpagă”, „corupție”, „democrație” (căci din ele emană puturos imaginea unei lumi românești degradate astăzi); „fericire” (un cuvânt impostor, denumind o nălucă, o fata morgana).

Recent, o tânără vecină de bloc îmi spune că nu știe ce să facă cu mașina de dactilografiat, căci nu-i mai găsește nici o întrebuințare, dat fiind faptul că are în casă calculator, laptop, imprimantă. Îmi arată obiectul: aparatul, în perfectă stare, odihnea într-o cutie elegantă, gen geamantănaș. Și eu am una asemănătoare; am scris la ea vreo zece cărți de-ale mele. I-am zis că nu avem încotro, s-ar putea să fie găzduite la vreun muzeu ori să fie de folos cuiva din vârf de munte. Un răspuns din parte-mi, așa, ca să fie dat.

Când sunt în fața televizorului și mă satur repede de sila de a urmări știri și dispute politice, sâmbăta, spre seară, fug pe un canal unde, mai bine de o oră, e o emisiune, ca de poveste, în care două persoane – o doamnă (încă nu de vârsta a treia), îmbrăcată elegant, agreabilă prin stilul opiniilor, și un (aproape) moș (uneori purtând straie proletare) – ne desfată, în compania moderatoarei cu vești / povești emanate din zona infailibilă a tărâmului zodiacal și a parapsihologiei.

Toată lumea, dar absolut toată lumea îşi dă cu părerea despre: fotbal, politică, copii, învăţământ, medicină. Toţi, dar absolut toţi ne pricepem la toate. Nu aş fi vrut să-mi scriu gândurile despre una din cele mai sensibile chestiuni: avortul. Motivele sunt numeroase şi ţin de lucruri în care eu cred cu tărie: că fiecare din noi avem dreptul de-a alege ceea ce vrem să facem cu viaţa noastră. Punct!!!

Ori de câte ori am călătorit cu avionul, am admirat acest mijloc de transport, atât de comod şi de rapid, ca pe o mare cucerire a omenirii. Încercat de emoţia zborului, mi-am îndreptat gândul spre cei care au prevăzut cu atâtea veacuri în urmă, că omul va pune stăpânire asupra spaţiului aerian. Luând modelul păsărilor, şi-a îndeplinit această dorinţă. Cel care toată viaţa a căutat să descopere esenţa zborului a fost Constantin Brâncuşi.

Scriam cu câtva timp în urmă despre formidabila (singura formidabilă!) revistă românească, SINTEZA (patronată de Asociația Română pentru Evaluare și Strategie), că am parte de ea pe sărite (aceasta și pentru că nu sunt abonat la ea). Atunci comentam, pentru ziar, un număr de la mijlocul anului trecut (2016). Ei bine, acum mi-a parvenit proaspătul nr. 37 / februarie-martie, 2017.

După ce trenul iese din gara Dej – în direcția Cluj-Napoca -, pe o clădire cu câteva etaje, aparținând altădată faimoasei fabrici de ciment (construcția e acum în ruină, geamuri sparte, tencuială scorojită, jegoasă), transpare limpede, pe zidul de la primul etaj, cu litere roșii, de o șchioapă (să se vadă și din avion, fără binoclu…) lozinca: ”Trăiască Partidul Comunist Român!”

Mă întâlneam aproape zilnic eu el. Pe Titulescu, stătea undeva foarte aproape de televiziune. Mai mă oprea, mai vorbeam de una, de alta. Când ajungeam la capitolul Gloria Bistrița, tristețea sa devenea lăuntrică, un modus vivendi, o boală necruțătoare care îl devasta. Nu vroia, nu accepta că o echipă de nivelul Gloriei Bistrița a ajuns atât de jos, atît de aproape de mormânt.