Opinii

O alcătuire tipografică precum volumul „Trecutul mai aproape de noi. Omagiu profesorului Gheorghe Marinescu la 7o de ani”, apărută, sărbătorită recent la Bistrița nu are o condiție de lectură obișnuită. Întâi de toate: verbul „a citi”, în acest caz, este impropriu; aceasta, nu pentru că are 377 de pagini, format A4, ci dat fiind conținutul ei: un șir de studii în domeniul arheologiei, istoriei, administrației vechi, a învățământului, etnofolclorului și bisericii, cuprinzând, în speță zona Năsăudului și Bistriței.

Prea am suportat 10 ani ticăloșiile prezidențiale.
Prea o anumită parte a presei l-a mângâiat (am evitat verbul „a lingări”); pe el și ticăloșii lui lachei.
Prea doar câteva glasuri din mass-media i-au demascat (cu riscul de a fi gâtuite) mârșăviile.
Prea a făcut, cu ostentație de mahala, cu sfidare de interlop, mișcări frauduloase în văzul lumii și în miopia suspectă a așa-zisei justiții.
Prea a lăsat țara asta spre vânzare străinilor.
Prea…
Mi-e silă să continuu.

Se sprijină reciproc: politicieni unși cu alifia corupției, șefi de te miri unde, primari puși pe căpătuială. Buna gestionare a țării e lăsată, mereu, pe mâna nimănui. Ei administrează la superlativ doar hoția. Și neschimbatele clișee. Singura lor competență. În talk-show-urile televizate – acea forfotă cotidiană fără sens – nu spun nimic, sunt găunoși ca trunchiurile copacilor măcinați de vreme. Se dau însă implicați și reimplicați în scoaterea din pierzanie a țării. Prin programe de carton ce iau foc la primul chibrit.

De când harnicii și stăruitorii mei edili au început să dea un obraz modern centrului orașului, iar parcul, răscolit și amenajat din temelii, nu a mai putut fi loc de… odihnă, taifas și îngurgitare de alcool pentru puturoșii „pensionari” zdrențăroși ai urbei; dar s-a găsit loc de „muncă” în piațeta din fața blocului meu, unde un dreptunghi de arbuști marchează spațiul unui molid generos și a două magnolii înalte, bogate. De asemenea, se află opt bănci, cândva frumoase, dar acum schingiuite mai ales de derbedeii beți spre miezul nopții.

În apropierea Sărbătorii noastre Naționale, vreau să mă dezbăr public de o stare neplăcută pricinuită de Andrei Pleșu.
Cu câtva timp în urmă, el a ocupat un sfert de pagină într-un cotidian bucureștean pentru a denigra Imnul României. A opinat stupefiant ! Filosoful de Ferentari considera că Imnul nostru e plicticos, atât ca melodie, cât și prin text, acesta fiind anost, anacronic. Ritmul Imnului ar fi lălăit, nu îți provoacă o stare emotivă necesară, specifică.

Există o mare cantitate de prostie şi de proşti în lume, în ţara noastră şi peste tot. Este acest fenomen o necesitate obiectivă, istorică, fără de care viaţa cotidiană nu poate înainta? Este un blestem sau o consolare?

Fragilitatea judecăţilor umane şi cu deosebire a celor care se bazează doar pe sine, fără o informaţie adecvată, poate fi prilej de perpetuă uimire. Nu-mi pot explica altfel cum anume unii din tinerii care au ieşit recent în stradă –chiar şi la Bistriţa- îşi exprimau bizara opţiune: „Vrem spitale, nu Catedrale”. Doar necunoaşterea esenţei termenilor şi o superficilaitate înfiorătoare poate da naştere la astfel de exprimări hazardate.

Iată o întrebare retorică acum, după 26 de ani de la „revoluţia” din decembrie 89, la început de iarnă blândă, când mii de oameni din întreaga ţară au ieşit în stradă plini de furie pentru a-şi plânge zecile de tineri care au murit în zadar, într-un mod cumplit, favorizat de factori iresponsabili. Câţi dintre aceşti mii de oameni revoltaţi de necazurile care s-au abătut asupra lor ştiu câte ceva despre societatea civilă pe care cred, unii dintre ei, că îi reprezintă? Ar fi fost necesar să afle până acum cu ce se mănâncă acest crucial segment al societăţii globale.

Etnologul, muzicologul, dirijorul și omul de radio Gelu Furdui se mândrește cu originea sa năsăudeană, fiind pe aceeași treaptă cu mari cărturari ai urbei cu activități de excepție pe tărâmul culturii naționale, oameni care promovează valorile adevărate aplicând criteriul autenticității și exigenței profesionale.

Ca redactor muzical la radio Cluj, a dezvelit filmul nealterat al spiritualitații autohtone. A scos în evidență oameni din Țara Năsăudului și valorile lor. S-a împrietenit cu rapsozi populari ce doineau sau cântau din frunză și fluier.

Om drag care privești acum prin ferestrele sufletului tău, citindu-mi rândurile și căutându-mi părerea la un asemenea subiect care ți-a măcinat, probabil, și ție gândurile, cândva, în amintiri de mult trecute sau poate chiar de o prospețime amară, permite-mi să îți adresez o întrebare. Ce-ai simțit tu când lumea celor doi îndrăgostiți în care ai fost strecurat subtil de o mână a destinului, toată acea lume plină de vise, speranțe, trecătoare fericire, gesturi, cuvinte și zâmbete dulci la tot pasul, s-a spulberat într-o clipită?