Opinii

Propun un pic de broderie pe seama acestor două vocabule.
Oare care o fi mai vechi în limbajul românilor? De fapt, are mai puțină importanță.
Prioritar, a fost cuvântul „domn”, cu apelativul „domnule”, mai cu seamă în mediul urban. Altfel, la țară, în mahala, precumpăneau: bade, lele, țață, bre, băi, hei etc.

Precum majoritatea faptelor din învățământul actual sunt niște simulacre – începând de la ministerul de resort în jos, continuând cu înțelegerea tacită, din ce în ce mai tentantă, „eu mă fac că te învăț, tu te faci că înveți” – nici bacalaureatul văd că nu se lasă mai prejos (prin ambiguitatea subiectelor concepute, calitatea îndoielnică a foarte multor candidați, prin penibilul comportării lor la examene).
Să nu-i disprețuim, căci fără ei, splendidele excepții nu ar fi atât de strălucitoare, de emoționant răsunătoare.

        În viaţa şi opera oricărui creator de geniu există un moment de cotitură care îi defineşte calea spre marea artă. Brâncuşi a făcut această cotitură hotărâtoare pentru arta lui şi pentru arta mondială a secolului în care a trăit, prin cele trei lucrări realizate între anii 1907-1910 : ,,Rugăciunea’’, ,,Sărutul’’ şi ,,Cuminţenia pământului’’. În realizarea lor, Brâncuşi apelează la procedee şi viziuni legate de folclorul românesc, punându-şi în valoare sensibilitatea şi lirismul inconfundabil.

Până ce britanicii și francmasonii de la Bruxelles se vor sătura să facă spectacol pe pielea noastră europeană, să mai rămânem oleacă la fotbal.
Un fost campion mondial român la canotaj (stabilit de un sfert de veac în Franța) - și care a asigurat cazarea echipei României de fotbal la campionatul european (care echipă a delirat de trei ori pe teren) - declara deunăzi într-un interviu:
„Până la urmă, sportul este la nivelul societății românești. Știți câți kilometri de autostradă are Albania? 700! Câți are România? Poate 400… Așa și cu sportul.”

Și uite așa, muriră doi generali, în aceeași zi: Unul, cu un final foarte controversat, în politică, în zilele sângeroase ale lui Decembrie 1989. Alt general a murit ca antrenor, dar a rămas în viață (va rămâne și în istoria sportului românesc drept una dintre figurile cele mai penibile).

* De fapt, nu cuvântul, ci utilizarea lui greșită. Mă refer la familia : a promova, promovare, promovat, promovator, promovabil, promovabilitate.
Iritarea mi se întâmplă de câte ori se pune problema promovării la examene.
E corect să spui, înaintea bacalaureatului: Credem că promovabilitatea în anul acesta va fi de 92%. Așadar, scontăm pe un asemenea procent, anticipăm o astfel de promovare.

Până nu demult, românii erau aşi la poveşti din armată ( bărbaţii ), dame la reţete de dulciuri, murături şi conserve ( femeile ), valeţi la fotbal, de ambe sexe, rigi la politică, de orice culoare, decari la modă, cu accent mutat apăsat pe elegantul masculin în detrimentul celui feminin, care a cam obosit.

* Itinerar matinal de pensionar. Înainte de a mă așeza la masa de scris (am, n-am treabă – ah, Caragiale!), cățelușa Lola mă invită la plimbare. Eu, inevitabil gentlemen, n-o pot refuza și ieșim. Finalul trasului e în centru, la un Non-stop, de unde iau un pahar cu cafea pe care o sirotez alături, pe o bancă din parcul încă proaspăt al dimineții.
Momentul următor, la ghișeul de ziare, iar Lola e cu gândul la bolul cu mâncare de acasă.