Opinii

O buturugă, un chibrit, o mişcare a policelui, o scânteie, un banal virus, o sintagmă din două-trei cuvinte, apăsarea unui buton...iată o lume de mărunţişuri, dar cu putere distructivă înfiorătoare.
Dacă un conducător de stat cu putere nucleară, din cei care nu se despart de un mic geamantănaş, se hotărăşte să deschidă micul bagaj şi să apese butonul roşu, o catastrofă atomică poate înghiţi omenirea. Gest mic, dar cu efecte...

Este lumea unor descoperiri uimitoare, a dezvoltării explozive a cunoaşterii omeneşti, de unde răzbat în răstimpuri, spre publicul larg numele unor realizări la care abia am visat, demne a fi semnalate.

Cum o anume revistă (care-mi parvine direct de la redacție), deși foarte bună, are un tiraj (cum s-ar spune) confidențial, doresc să rețin (pentru cei interesați de lumea românească din perspectiva limbajului ce o poate defini), următoarele:
* E un grup de cuvinte a căror utilizare s-a diminuat mult după 90, pentru că nu mai au ce realitate socio-culturală acoperi și despre care mă îndoiesc că un tânăr de 25 de ani postdecembriști le poate pricepe.

Știu din vremea filologiei clujene că limba, fiind un fenomen viu, gramaticienii au menirea să vegheze asupra normelor de utilizare scrisă și orală; dar că, tot ei sunt nevoiți ca, din când în când, să valideze inovații datorate pronunției diurne, chiar abateri generale, devieri de la corectitudine.

* E o pretenție pe care o auzi, din când în când, rostită fie calm, fie cu repulsie, fie cu bățoșenie. Ce mi-e de mirare, întâi și întâi, e faptul că persoanele acestea vin dinspre categorii profesionale diferite (ca rol în societate): de la tâmplar sau agricultor, la profesor sau actor.
Incorectă pretenția! Căci o negație de acest fel e ea însăși un act politic. Încă de la latini se știe că o atitudine cetățenească intră în comportamentul politic.

Nu știu în ce măsură reflexe, deprinderi, obișnuințe dau oamenilor percepții ale preajmei, specifice profesiei lor. Mă știu însă pe mine: impulsurile de dascăl de limba și literatura română se ivesc indiferent de împrejurări, de anotimp, de oameni.
* Se face confuzie între „cacografie” și „cacofonie” (am găsit-o chiar în textul unui ziarist). Noi am preluat cele două cuvinte de la francezi; la rândul lor, s-au inspirat din grecescul „kakos”, care înseamnă „urât”; deci: o exprimare urâtă în scris – cacografie, iar exprimarea orală urâtă e numită cacofonie.

Dimineață. Mă îndreptam spre gară. Dintr-o mașină, în dreptul unei grădinițe, coboară un tânăr polițist cu un băiețel în brațe. Nu cred că avea 3 anișori; privirea limpede, deloc somnoroasă, năsucul cârn.
M-a ațintit peste umărul tatălui și am avut parte de cel mai surprinzător „Bună ziua!”, mai cristalin, mai curat salut de când mă știu. M-am topit de drag.
Nu cred că părintele său mi-a fost elev, dar, de câte ori ne întâlnim pe stradă, îmi dă binețe cu o expresie de considerație. Pesemne, îmi spun, știindu-mi profesia, respectă această postură de dascăl.

Deviza de mai sus este aceea care guvernează în exercitarea actului medical. (Au şi alte domenii emblemele lor În justiţie: „Audiatur et altera pars”(-adică ascultă ce zice şi partea cealaltă, nu doar reclamantul’”-pentru o sentinţă dreaptă; Sportul: ”Mens sana...”etc.) Zicerea emblematică pentru medicină o putem transfera cu folos şi altor domenii de activitate, unde avem valori deosebite şi unde graniţa dintre bine şi dezastru se poate trece oricând şi adeseori fără întoarcere.

Arde, fugi. Vin apele revărsate, o tai pe un loc mai înalt, unde să nu ajungă puhoaiele. E furtună, închizi geamurile casei și pui lucrurile din curte la adăpost, ca să nu le distrugă vântul și ploaia. E cutremur, stai în cadrul ușii, nu te repezi pe casa scărilor, și încerci și o rugăciune.
Reacționăm rapid la pericolele evidente și nu le conștientizăm adesea ori le bagatelizăm pe cele nevăzute, care ne afectează în timp, an cu an, din natură, alimentație și relațiile cu semenii.

Îmi place cuvântul acesta (de proveniență neaoșă): Vine (desigur) de la „uliță” și îi desemnează pe bărbații care umblă pe-afară așa, de dragul umblatului sau să-și găsească
vreun tovarăș de vorbă.
Pe scara mea am însă trei ulicarniți de altă „specie” (și nu mă îndoiesc că nu sunt
singurii), trei pensionari admirabili care ies de câteva ori în oraș (dar nu pentru plimbare).
Au câteva trasee, ferite de aerul poluat, le străbat cu pas nici grăbit, nici alene.