Opinii

Îţi scriu ţie, cu gândul şi la surorile tale mai mari, că toate sunteţi la fel, vesele şi triste, ca baladele lui Coşbuc, cu acelaşi destin care te paşte şi pe tine, ca pe celelalte, pentru că nimeni nu e mai presus de ... campanie, deşi fiecare ar vrea să fie mai ortodox decât... şi mai catolic decât...

Din aceleași două cotidiene bucureștene:
* Luni: Parlamentul rușinii; Șefa de la grădinița groazei, reținută pentru rele tratamente; Torționarul Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani închisoare; Scandal cu sute de copii suspecți de TBC la Galați; Parlamentul ne oferă un nou moment de scârbă națională; Record de locuri de muncă neocupate: 50.000 anul trecut; Globalizarea terorismului.

Căci într-un tren cu mărfuri „peisajul” e amorf, anost.
Doar câteva secvențe, de dis-de-dimineață:
Mă aflu într-un vagon de tip nou, flancat de câte trei compartimente, iar în mijloc sunt paralele de bănci, cu câte trei locuri.
Dintr-o gară, urcă un bărbat – ulterior, după îmbrăcăminte, frizură, am bănuit a fi funcționar navetist -, și se oprește la o banchetă unde un nene, cu o figură grosieră, e lungit a somn.
- Vă rog eliberați un loc – aud vocea fermă a noului apărut.

* Organul județean responsabil/preocupat cu drumurile și podurile din județul nostru a luat serios în atenție drumurile de la Anieș și de pe Valea Ilișuii. Ulița ce se desprinde de la drumul județean Sg. Băi – Rodna și străbate localitatea Anieș, a început să fie asfaltată cu un material de bună calitate încât, camioanele grele ce coboară dinspre înălțimile Munților Rodnei nu vor mai lăsa tranșee prin fața caselor.

Printre mentalitățile care se clădesc pe ignoranță și prostie este și cea legată de responsabilitățile celor care sunt în fruntea administrației colective, precum, de pildă, primăria (fie a unei localități rurale, fie urbane). Ce să mai zic apoi de rostul unui consiliu județean sau a unei prefecturi - și care, cui se subordonează. Cum se iscă o amânare, o stricăciune minimă, o neglijență, o aproximație a unui lucru, a unei fapte publice, reacția cârcotașilor ( a cârâitorilor) cuprinde același reproș: E de vină primarul.

Manifestarea organizată la Beclean de către profesoara Ligia Dănilă – „Basarabia, lacrima noastră” – mi-a stârnit o întretăiere a câtorva stări de spirit: de satisfacție și de meditație, însoțită de o undă de tristețe.
S-au desfășurat în fața asistenței momente de aduceri aminte din istoria mult zbuciumatei Basarabii, proiecții de diapozitive, un film cu anii mai apropiați ai acestui ținut românesc, recitări, cântece din folclorul nostru și cel de peste Prut.

Vreme de mii de ani, chiar când nu exista conceptul de civilizaţie, s-a considerat ca o problemă de onoare să te lupţi cu adversarul tău înarmat aproximativ ca tine. Şi invers, a ataca o fiinţă umană neînarmată era/este o probă a laşităţii, a lipsei de caracter, a onoarei în faţa lui Dumnezeu, a semenilor şi faţă de tine însuţi. Cu atât mai oripilant, mai dezgustător se consiedra a ataca femei paşnice sau copii, adică pe cei mai civili dintre civili. Cavalerismul acelui „întunecat”-zis Ev Mediu presupunea şi mai mult, adică ocrotirea acestor categorii, nicidecum agresarea lor