Opinii
Cotidianul „Răsunetul” a oferit în câteva rânduri, prin textele Taniei Budișan, informații despre lucrările impresionante puse la cale de edilii orașului Beclean de modernizare a centrului cochetei urbe. Acum e pe cale de a fi terminată dichisirea parcului. E adevărat că părerile localnicilor sunt împărțite, la modul acesta: „Domnule, prea mult ciment, trebuia mai multă verdeață”. Dar și: „O, nu, raportul e potrivit.” În primăvară se va vedea că e suficientă verdeață pentru ceea ce se vrea a fi parc.
Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai eram în părțile noastre, câtă disponibilitate pentru încredere, prietenie, speranță, generozitate aveam cei mai mulți dintre noi în zilele acelea dintâi de după însângerata baricadă a lui Decembrie!
Toate perspectivele erau frumoase, apropiate, ușor de atins, totul putea fi soluționat – cu răbdare, abilitate, politețe - , totul era posibil în viitorul imediat (eram în stare să omologăm pentru gramatică până și un nou timp al verbelor la modul indicativ: „viitorul imediat”…).
Toamnă fiind, cele mai multe aripate o iau spre sudul cald, presimiţind suflarea duşmănoasă a iernii. Paradoxal, dinspre acele locuri vin către noi, într-un bizar „schimb”, valuri de un alt fel, umane, cu miile şi sutele de mii, alungate nu de intemperii, ci de barbaria războaielor, de cruzimea şi fanatismul unui islamism în forme extreme.
Scriitorul Alexandru Cristian Miloş are o mare şi rară calitate, este, în mesajul său artistic, un om sincer, nu face paradă de sinceritatea sa şi nici nu forţează destinul său. A.C. Miloş îmbracă, surprinzător la prima vedere, cămaşa unei smerenii ciudate şi caută prin forţe proprii să dezlege taina unui mister care nu poate fi explicat, chiar dacă imaginaţia proprie are subtilităţi şi forţă de penetraţie, nebănuite.
Articolul de faţǎ se vrea a fi în primul rând un omagiu adus unui mare scriitor, Radu Petrescu, care la 31 august 2015 ar fi împlinit 88 de ani şi, în al doilea rând, un protest împotriva acelora care ar dori sǎ schimbe numele liceului din Prundu-Bârgǎului din „Radu Petrescu” în „Constantin Pavel”.
Cică așa începe o spunere rimată, pe cât de glumeață, pe atât de amară, din primii ani postdecembriști; continuarea fiind „e la fel ca înainte”.
Ce utopie trăiam în timpul imediat postdecembrist! Adică ce speranță naivă, copilărească nutream și asta la o vârstă când nu mai eram tineri, dar traumatizați psihic de regimul totalitar. Deci, să te lupți pentru ca semenul tău să tindă spre a fi curat sufletește, moral, civic, aceasta în paralel cu însănătoșirea, salubrizarea (de tot felul) a țării tale și solidarizându-te cu ecologiștii lumii.
Dacă premierul elen ar fi cunoscut cugetarea hăzos-înţeleaptă a lui Tudor Muşatescu, probabil ar fi avut alt comportament în relaţia cu creditorii. Impresia unor naţionalişti şi populişti că se pot ascunde în spatele poporului pe care îl poartă de nas şi de căpăstru s-a vădit a fi un simplu balon de săpun.