Opinii

„Tăcerea e de aur şi vorba de argint” e o formulă aproape magică, de răspuns la amalgamul de neînţeles din sistemele real, virtual sau mediatic, de azi, în care toţi vor să vorbească, să fie în prim-plan, chiar dacă nu-i cine să-i socoată, spectatori, ca la teatru. Au n-au ce spune, asemenea personaje nu contenesc să rupă din gură, dorind să se audă cu orice preţ (al răbdării) numai pe ei, cât mai obsedant, chiar şi un deceniu. Şi chiar dacă fac numai zgomot în Univers.

Istoria umanităţii poate fi privită ca o succesiune perpetuă de imperii pe scena secolelor- răsărind, crescând şi apoi prăbuşindu-se. Însoţite inexorabil de regrete şi neproductive încercări de refacere, până la eşecul deplin.

Ofensiva începută de DNA cu deosebire în toamna anului trecut şi reluată în acest an pentru combaterea corupţiei endemice este de natură să arunce o umbră grea asupra a ceea ce au fost două decenii şi jumătate de (hoţo)democraţie.

      Cohorte de exegeţi ai nimicului sar în mass-media –tv-uri şi presă- folosind în loc de prăjină întrebarea pustiitoare: „Cum se face că nu iese fostul Preşedinte Traian Băsescu din „asurzitoarea tăcere”?  Cum de nu ia  poziţie –sabia şi coiful- în faţa  (ne)cazului presupusei  amante blonde Elena-Gabriela Udrea? Unde-i loialitatea, prietenia, de nu şi iubirea aprig bănuită până mai ieri?

Desigur că e o cacografie intenționată în titlu, desigur că mă refer la Traian Băsescu, desigur, nu mă refer la viața lui, ci la postura sa de deplorabil om politic. Câteva voci glăsuiau că acest ins nu va rămâne în memoria istorică a românilor. Sunt de părerea că numele lui va rămâne, va fi înșirat la categoria conducătorilor de țară de proastă condiție și, deopotrivă, avizi de prosperitate frauduloasă.

Nicio categorie axiologică nu poate subzista singură, ci trebuie compensată cu o alta. Frumuseţea nu poate exista în categoria ei estetică dacă nu se asociază cu blândeţea, cuminţenia. Angelitatea unei fiinţe se disipează când devine violentă, căci înspăimântă. Ce este bunătatea fără dreptate dacă nu slăbiciune? Ce este forţa, puterea, fără înţelepciune dacă nu jalnică tiranie, despotism?

ISTORIA  fiecărui popor este marcată de momente semnificative care i-au influențat dezvoltarea sa ulterioară. Pentru români, un asemenea moment a avut loc în urmă cu 156 de ani când prin voința reprezentanților poporului a fost ales la 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei colonelul ALEXANDRU  IOAN  CUZA, iar la 24 ianuarie, tot el a fost ales domn și în Țara Românească.

În urmă cu peste şase luni, mergem la Cluj, cu trenul. Într-o localitate (mi-e ruşine, silă, să-i dau nemele), deasupra unui magazin alimentar, văd arborate două drapele (cum este absolut normal): drapelul patriei şi cel al UE. Anormal era faptul că cele două drapele erau patinate de vreme, vechi, încât se impunea schimbarea lor.
M-a deranjat imaginea, deşi eram obişnuit să văd asemenea neglijenţe faţă de un drag simbol naţional. Mi-am zis în gând: o neglijenţă care se va corecta curând.

Pare ciudat verbul acesta care constituie titlul articolului care urmează. El mi-a fost readus în memorie de lectura cărții Anei Blandiana ,,Fals tratat de manipulare”(Editura ,,Humanitas”, 2013). Care este sensul verbului de mai sus? Pentru explicarea lui mă reîntorc cu gândul spre anii copilăriei mele petrecuți la cantonul CFR nr. 41 din satul Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud.