Opinii

Într-un an școlar mi s-a repartizat o clasă cu profil de filologie. Am constatat că în puhiul de fete (frumoase, desigur ) nu înregistram de cât doi băieți: unul din Basarabia, celălalt din satul lui taică-meu, Dumbrăvița. Dintr-o familie de țigani.
La sfârșitul clasei, aflu că basarabeanul și-a cerut transferul la Baia Mare, dat fiind că un frate de-al lui a reușit acolo la nu știu ce facultate:era firesc să fie și el acolo.
Dar fetele mele ?! Pur și simplu l-au amenințat că,dacă își cere transferul la alt profil ,îl iau la bătaie.

Când afirm aceste lucruri am în vedere două argumente, unul istoric şi altul economic. Cel istoric ne-a rămas de la domnitorul moldovean Petru Rareş, care în timpul celei de a doua domnii (1541-1546), spunea susţinătorilor săi că …vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât. Cel economic se referă la situaţia României din perioada interbelică, atunci când ea ocupa locuri fruntaşe în Europa la producţia de grâu, petrol, gaze naturale, aur, lemn etc. Domnitorii, prin faptele lor, au rămas în istorie, iar oamenii din perioada interbelică sunt din ce în ce mai puţini.

Calendarul creștin ortodox românesc consemnează pe 16 august martiriul pentru credința în Iisus Hristos al familiei Brâncoveanu. Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la tragicul eveniment când creștinul Constantin Brâncoveanu împreună cu fii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei și ministrul său sfetnicul Iananche au fost decapitați la Constantinopol.

Suntem în vreme de aniversare și comemorare privindu-l pe celebrul domnitor și om de cultură Constantin Brâncoveanu , născut în 1654 și asasinat în 1714 de mai marii Imperiului Otoman (sintagma aceasta ultimă nici nu ar merita scrisă cu inițiale majuscule).

Distanţa de la Bistriţa până la graniţele cu judeţele vecine Bistriţei- Năsăud este, în medie, de 60 de kilometri: spre Romuli, Dealu- Ştefăniţei către Maramureş – 60; spre Suceava, până la linia de marcaj, dincolo de Castelul Dracula, în vârf la Pasul Tihuţa – acelaşi 60; la Mureş, pe lângă Popasul de la „Izvor” – un pic mai bine de 60 ( acum că este şi drumul proaspăt amenajat, ca-n Occident ); la Cluj, până spre Dej – e 60 ( afişat, oficial ).

N-am de gând să-l parafrazez pe Sartre, deși „blestemata” aserțiune „l’enferc’estlesautres” îmi servește excelent mingea la plasă. Nu este vorba despre vreo ușă deschisă a locuinței cuiva ce și-ar lăsa la vedere intimitatea imundă, nici de vreun hoț de cărți ispitit de meleagurile noastre. Nu-mi stă în intenție nici simbolistica sintagmei ușă deschisă/ușă închisă, cu toate conotațiile ei. Problema ce-mi reține atenția este una banal de simplă.

Minunate dar și incognoscibile sunt căile Domnului! Când crezi ca ai pus punctual pe “I”,al naibii,tot “ Δ îți iese (de parcă ți-au luat-o diacriticele, razna)… Când ai jurat că te doare ficatul, constați ca de fapt îți face probleme vezica!... În fine, când te mănâncă în creștet, sfârșești prin a te scărpina în …Doamne iartă-mă! C-așa-i la noi: de ce crezi că-i “dai” problemei în cap,tot în…SCUZAȚI, o nimerești!

Mă pregăteam să intru într-un magazin din Bistriţa, cu acel gest cotidian, pe care îl facem din rutină, încercând să fim politicoşi cât trebuie, demni cât se poate, grăbiţi cât viaţa ne-o cere.

În schimb, ce ne displăcea (şi mie şi doamnei în compania căreia mă aflam pe terasă) e aspectul blugilor la tinere. Nici păzitorii de turme, din întinderile continentului nordamerican, deci, precum se ştie, primii purtători de blugi, n-ar fi crezut că la început de secol XXI, bieţii nădragi albaştri vor fi purtaţi de adolescente şi...postadolescente în felul cum arată acum.