Opinii

Născut la Naissus (Niş în Serbia de astăzi), Constantin cel Mare era fiul lui Constantius Chlorus şi al Helenei, tatăl fiind pentru început membru „protectores” –garda ofiţerilor superiori imperiali sub Aurelian, tribun şi apoi guvernator al provinciei Dalmatia. Este prefect pretorian al împăratului Maximian (288-293), pentru ca la 1 martie 293 să fie declarat Cezar. Se ştie că Diocleţian a instituit „tetrarhia” (conducerea Imperiului de către doi „auguşti” şi ceva mai mici, doi „cezari”.

Într-o scrisoare către împărat, Pliniu cel Tânăr (fiul - naturalistului Pliniu cel Bătrân) ceruse sfat cum să procedeze cu creştinii, ştiut fiind că înaintaşii săi, începând cu Nero au persecutat pe creştini cum îi tăia capul, adică abuziv. Cum imperatorii s-au declarat zei, pretinzând închinare, creştinii n-au voit. Închinarea nu se cuvine nici lemnelor, nici naturii din jur, nici vreunui om, ci doar Ziditorului Universului şi Omului.

Zău, aşa! Suntem culmea! Suntem culmea imoralităţii, a lipsei de decenţă şi de verticalitate! Suntem culmea absenţei bunului simţ!Suntem ţara …lui “suntem culmea”!

Dacă în familie nu ne putem alege nici părinţii, nici fraţii, surorile sau bunicii, nici rudeniile, în istorie avem această posibilitate. Cronicarii moldavi şi apoi Şcoala Ardeleană se mândreau cu descendenţa noastră latină şi mai apoi, în secolul al XIX-lea când ideile naţionale prind contur, ca străbuni ai neamului românesc, din care, vezi-Doamne- ne-am trage, au fost aleşi Decebal şi Traian reducând două neamuri la două persoane reprezentative. Hispanicul Marcus Ulpius Traianus (53-117) a întins graniţele Imperiului Roman la maximumul acestora, până în anul 117 al erei creştine.

Cu deosebire cultele minoritare de azi deplâng ceea ce am spus ca temă în titlu, calificând această permisivitate pe care şi-o luau imperatorii drept un dezastru, o „apostaziere”, identificând această situaţie cu ua din situaţiile prezentate în cele spuse de „Apocalipsa” după Ioan unor Biserici din Asia. Negreşit că ceva adevăr există, fiindcă mulţi împăraţi, influenţabili sau ei înşişi socotindu-se cu bună judecată, au provocat mari tulburări prin amestecul grosolan, cu toată puterea statală, în cele sfinte.

Destulă lume, de obicei mai puţin avizată, comentând cele spuse de Eusebiu al Cezareei (despre miraculoasa revelaţie a unei splendide Cruci înconjurată de stele şi inscripţia: „In hoc signes vinces”) a spus că o fi fost halucinaţie, iar dacă au fost martori ostaşi, precum şi cei din jurul împăratului, i-au spus „halucinaţie colectivă”.

După mărturisirile lui Eusebiu din lucrarea „Istoria Bisericii”, împăratul Constantin a avut o viziune cerească în plină zi. Au fost martori şi soldaţi de-ai săi. S-a arătat semnul Sfintei Cruci înconjurat cu o cunună de stele şi inscripţia ”In hoc signes vinces” („Întru acest semn vei învinge”) . O viziune individuală asemănătoare a avut şi noaptea, în urma căreia a dispus ca pe toate scuturile şi stindardele să fie pus semnul Crucii. A doua zi, armatele lui Constantin (mai puţin numeroase, formate din celţi şi gali) şi cumnatul său, Maxenţiu, se aflau faţă-n faţă.

În vremurile noastre trăim striviţi între o bizară alianţă dintre trusturile monopoliste alimentare şi cele din industria farmaceutică. Primele spun că ne hrănesc, dar de fapt ne îmbolnăvesc prin produsele cu adevărat toxice, „bombe pentru organism”, iar apoi cetăţeanul merge să se trateze şi cu medicamentele livrate îl omoară, de obicei distrugându-i organele vitale: ficatul, rinichii, fără a rezolva însă problema de bază a omului bolnav. N-ar putea statul să ne protejeze? Statul comunist o făcea, dar cel zis democratic n-o face.

Consiliul Legislativ a dat un aviz asupra proiectului de revizuire a Constituţiei în care spune că Preşedintele României, şef al statului, este parte a puterii executive, alături de premier, iar acest statut nu şi-l poate pierde. Totodată Consiliul Legislativ a solicitat Parlamentului să renunţe la formula care priveşte definirea puterilor în stat, din proiectul de revizuire a Constituţiei. Consiliul arată că sistemul constituţional din ţara noastră a consacrat un executiv din care fac parte preşedintele României şi premierul, iar şeful statului are atribuţii administrative şi politice.