Opinii

Suntem tot mai greu încercaţi de sute şi sute de boli cunoscute de lumea medicală şi pentru tratarea cărora au fost descoperite mii şi mii de medicamente şi remedii.

N-am înţeles încă pentru ce lumea largă a scos tot felul de poante mai mult sau mai puţin reuşite pe seama fetelor blonde şi din care ar rezulta că acestea sunt mai puţin inteligente decât brunetele, şatenele. Ba chiar să le socoată proaste de-a binelea ori stupide... Să fie invidia, răutatea faţă de cei „aleşi”, care se deosebesc de ceilalţi?....

Ştiinţa, cunoaşterea strict omenească, n-au putut răspunde la copleşitoarea întrebare pe care nu credem să fi existat vreodată fiinţă omenească –om simplu ori filosof- să nu şi-o pună într-unul sau mai multe momente: pentru ce trăiesc? Pentru ce truda, lacrima, puţina bucurie, necontenita alergare? Cugetînd la acestea, Sf. Nicolae Velimirovici notează: „existenţa este un război duhovnicesc între om şi toate cele care i se opun lui Dumnezeu. Dacă biruim, ne vom bucura de viaţa cea eternă şi fericită; dacă suntem biruiţi, vom îndura urgia pieirii în veacul veacului”.

Normal că după ce am trecut, unii cu emoţii alţii fără, peste Apocalipsă, peste Sărbătorile de Iarnă şi am „sărit” în Anul Nou, mulţi dintre noi, chibiţi de fotbal, mai ales ai echipei noastre naţionale, am fost surprinşi când, în 10 ianuarie, am aflat că meciul de fotbal dintre Ungaria şi România, din data de 22 martie, se va juca la Budapesta cu porţile închise, adică fără spectatori.

Să nu confundăm plebea cu poporul, plebea este neghina iar poporul este grâul rămas.
Trăim astăzi în zona confuziei, în plină prăbuşire sufletească, în curiozităţile sangvinice care înseamnă omul fără Dumnezeu. Populaţia ţării nu vrea schimbare, nu mai are puterea schimbării, vrea doar varietate.

Dacă paşii te cor duce –iubite cititor şi cititoare a acestor rânduri- prin judeţul Dâmboviţa, în satul Potlogeni vei întâlni un sfânt şi smerit lăcaş, o bisericuţă de piatră, scânteietor de albă, ridicată la anul 1810, care păstrează şi azi pisania de acum două veacuri şi ceva: „Ridicatu-sau din temelie acest sfânt lăcaş întru slăvita Adormirea a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a Sfântului Mare Ierarh Nicolae şi a Cuvioasei Paraschiva, de către dumnealui, vistiernicul Hristache şi polcovnicul Nicolae, jupân-cupeţ, în zilele domnitorului Alexandru şi mitropolitului Gavril, întru ale

…Dar care, deşi trăitor dincolo de hotarele arbitrare ale României, are ADN-ul strămoşilor săi maramureşeni.
Se numeşte Ion M. Botoş.
Am mai scris despre el, însă niciodată nu e destul să fie invocaţi şi evocaţi astfel de oameni.

Zona de vest a Turciei de azi, ca şi Anatolia sunt adesea zguduite de nişcări violente ale scoarţei terestre, aici aflându-se locul de întâlnire a unor mari plăci tectonice. Constantinopolul, capitală a Imperiului Bizantin, a fost deseori afectat de puternice mişcări telurice. Oamenii înspăimântaţi şi creştinii din toate vremurile şi-au pus adeseori întrebări pentru ce se întâmplă asemenea catastrofe ce cauzează suferinţe şi nelinişti majore? Vrea Dumnezeu cel ce e Atotbun să ne prăpdească? Dar oare nu ne întrebăm şi azi?

„Frumuseţea va salva lumea”(Dostoievski). Frumuseţea este o categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţii emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi obiectelor naturii, care are ca izvor dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, acordul sunetelor, etc. Caracteristicile esenţiale ale frumuseţii sunt armonia şi echilibrul. Frumuseţea constituie una din trăsăturile fundamentale ale întregii existenţe.

Şi nu doar de astăzi, ci de la Revoluţie încoace fără încetare, fiindcă n-a fost an lăsat de Dumnezeu în care în urbea noastră să nu se mărească impozitele cu o hărnicie demnă de cauze mult mai bune.