Opinii
Pietrele cu care Suzana Deac şi-a zidit volumul de versuri „Meteora”,seamănă cu o prăbuşire dirijată spre tine,apoi controlată de aşa manieră,încât să nu-ţi strivească decât iluziile.Bine este ca la o a doua lectură să nu te confunzi cu ele,altfel devii o fantomă insomniacă,lugubră,care aşteaptă zorile cu nasul strivit de geam,întrucât doar ele ţi-ar mai putea da,cu împrumut,o speranţă.
In România pe cale de dispariţie este specia numită cultul muncii. Am devenit o ţară de laşi, lingăi,şmecheri,speculanţi,şmenari,farisei pocăiţi, turnători,bişniţari în sutană, manelişti,de pişălcioşi,căcăcioşi,plângăcioşi, flecari, pe umerii viermănoşi ai F.M.I. si U.E. ori mai bine zis în jargon-MUE! Bineinţeles că nu e vorba de o instituţie ci de un procedeu postmodern inventat de cimpanzei în călduri.
Istoricii s-au întrebat, de-a lungul timpului: de ce atâta ură împotriva evreilor? Au avut oare evreii o vină, care să explice această ostilitate?
Evreii au jucat în istorie rolul tragic de a arăta câtă răutate şi nedreptate există şi într-o societate modernă, care se pretinde civilizată. Astfel, antisemitismul a devenit, de fapt, problema noastră, a tuturor.
Lagărul de pe Dealul Dumitrei
- Pe la 1859, în principatul România, filatelia începe să fie privită tot mai mult ca o ramură de sine stătătoare a colecţionisticii.
- În 1881 este editată la Bucureşti prima publicaţie a filateliştilor autohtoni, din care apar trei numere (ianuarie, februarie şi martie). Apoi apariţia publicaţiei se sistează!
- În 1891 se înfiinţează Societatea Filatelică Română şi reapare publicaţia TIMBROFILUL.
Am fost atacată de administratorul Cimitirului Evanghelic din Bistriţa, verbal, în data de 7 octombrie 2010, atunci când căutam mormântul unui prieten ca să văd dacă fratele ei a dus flori. Eu mă numesc Arcălean Irina Lucia şi sunt născută în Bistriţa şi de ani de zile îngrijesc 4 morminte părăsite, care se numesc Gonczi Istvan, Mathias unul, sas altul, Iavervig Zigmund şi Micinai Ştefan. Aceştia nu au pe nimeni şi eu i-am cunoscut mai demult, iar unul mi-a fost profesor, d-nul Ianervig!
Scriu mamă că-s bine,
Ce-i astăzi nu-i mâine
Nu ştiu cât mai ţine.
Pământul sub mine.
Din colb, mânioasă,
Stă, moartea, să iasă
Şi nu şti, ce taie
Când ieşi la bătaie.
De-aş fi stat acasă,
Cu tata, la coasă,
Din greu să asud,
De foc să n-aud,
O dată, de stam
Pe zi şi mâncam
Era mult mai bine,
M-aveai lângă tine.
Dar banii te mână,
În ţară străină,
Să plâng, cu durere,
Pe cel care piere.
Şi nu plâng de teamă,
De mila ta, mamă,
Că numeri la zile
Motto:”Lăsatul oilor de muls şi ţâpatul berbecilor la mârlit”-Sărbătoarea ciobanilor-10 octombrie 2010
Orbecăim ca netoţii prin labirintul pervers şi fără noimă al vieţii (presupunând prin absurd că în aceste vremuri mai există aşa ceva!). Iarna care s-a cuibărit ca un parazit în sufletele noastre a făcut ca timpul pe care Providenţa ni l-a pus la dispoziţie să se contracte halucinant. Alergăm în stânga şi în dreapta, motivând lipsa de comunicare cu o sintagmă infiorătoare: ,, N-avem timp!”. Pentru ce nu avem timp? Pentru noi, pentru ceilalţi? De ce nu avem timp? Cine ne-a confiscat dreptul la timp?
Înainte de toate,vă mulţumesc,în numele tuturor colegilor de la Paridul România Mare,pentru onoarea pe care ne-aţi făcut-o,invitându-ne la conferinţa dumneavoastră de astăzi.
Liderul nostru de la filiala judeţeană,în persoana domnului Ioan Aurel Rus,preşedintele în exerciţiu,îşi exprimă regretul de a nu fi şi el printre noi,întrucât probleme care nu suferă amânare îl reţin la Bucureşti.Sufleteşte însă,este alături de colegii de la P.C.,pe care îi salută cu respect,urându-le succes în lucrările conferinţei de astăzi şi în întreaga activitate.