Opinii

De când cu noua democraţie, am tot auzit, prin toate mijloacele de informare în masă, ba că s-au produs anumite dezechilibre între cerere şi ofertă pe anumite segmente de piaţă a unor produse, ba că s-a produs un mare dezechilibru dintre aceiaşi cerere şi aceiaşi ofertă dar pe piaţa forţei de muncă şi ca urmare a avut loc creşterea şomajului,…etc. La această oră putem afirma, fără teama de a greşii, că la noi în ţară, chiar şi în condiţiile crizei mondiale, s-a realizat, totuşi, un mare echilibru şi anume: echilibrul neputinţei.

În cronologia vieţii de cuplu, după faza de cunoştinţă apare cu mare rapiditate dorinţa de a se muta împreună. Vom arăta câteva situaţii în care ar fi de preferat să spunem NU la acest stil de viaţă.

Cu voia lui Dumnezeu am ajuns la vârsta de peste 85 ani. Am locuit 40 de ani în Bucureşti. În anul 1991, eu şi soţia mea, am venit la Bistriţa. Am participat la revoluţia din 1989. Am fost surprins de declaraţia doamnei ministru Plăcintă, la un post de tv, declaraţie care se referă la o perioadă de tristă amintire, când statul român lua de la bogaţi şi le dădea la săraci. Aş dori s-o rog să studieze mai bine cu s-a procedat în acele vremuri.

Solicitat, în ultimă instanţă, de către Echim Vancea să scriu ceva despre Laurenţiu Ulici, i-am promis că îi voi trimite „ceva”. În consecinţă, mă opresc la o secvenţă dintr-o noapte în trenul spre Sighetu Marmaţiei.
Era înainte de 89. El se oprise la Beclean pentru o faptă culturală, după care (cenaclul „Saeculum” încă mai exista) un grup de „saeculişti” am luat drumul spre „capitala” Maramureşului Voievodal.

Apropo de „Călcaţi iarba!”
Acolo unde se mai găsesc tăbliţe cu „Nu călcaţi iarba! Amendă…” e un semn al reminiscenţelor regimurilor defuncte.

Noi toţi vedem că trebuie să îndeplinim anumite acţiuni, să facem anumite lucruri, să rezolvăm probleme, să fim disponibili pentru ceilalţi. Încercăm tot timpul să planificăm ceva, să concludem ceva, să descoperim un al treilea “ceva”. Nu este nimic greşit în toate astea – până la urmă aşa construim şi modificăm lumea.
Dar şi actul Adoraţiei face parte din viaţă. Pentru a ne opri din când în când, pentru a fugi de noi înşine şi să rămânem în linişte în faţa Universului.

Acum câţiva ani mă bucuram şi credeam că economia ţării noastre trăieşte. Era pe vremea lui „să trăiţi bine”. Şi, se pare că trăim cum am votat.Zic unii. De parcă ăilanţi ar fi o alternativă. La ce? Aiurea. Evaluând viaţa la noi,barometrul meu era( şi este) produsul de second hand. Imediat după anii 90 ţara a fost invadată de mărfuri de second hand, provenite din diverse ţări occidentale. Erau (şi sunt) ieftine, multe, suficient de arătoase. Mişto. Dar puţeau (şi put) a solduri. A mucegai. A limbric. A jeg. Într-o vreme(acu vreo două cincinale) număram magazinele de second din oraş.

A. Partea I, Europe Concept (3-50 p), în 12 capitole, subdivizate în 44 de subcapitole, reprezintă, după părerea mea, o tentativă de explicitare a fundamentelor istorice, filozofice, morale, juridice etc. ale posibilităţilor progresive până la cele actuale, de realizare a ideii şi a actului de unitate europeană.
Această vastă sinteză, condensată în mai puţin de 50 de pagini şi în câteva zeci de teme, ilustrează informaţia întinsă şi cultura remarcabilă a autorului în întreaga istorie a Europei (în accepţiunea totală, multilaterală a cuvântului „istorie”).

Aşadar, dragule şi nestimabile pedelist: să nu ai nici o teamă – moţiunea pesedisto-liberală nu va trece. N-are cum. Barajul de artilerie pedelisto-udemeristo-uneperisto şi alţi isto, folosit de puterea băsisto-bocistă, este de netrecut. Păi, cum credeţi domniilor voastre că poate să treacă cineva de cele scrise prin „dosarele de cadre” sau prin „interceptările” interceptate ale parlamentarilor votaţi şi trecuţi „direcţional uninominal” ? Adică, prostimea de cinci milioane, a votat doar pe cei „endependenţi”, cică, pe liste „uninominale” de partid !

Cuvântul „foştime” nu e (încă) menţionat în dicţionar. Oricum, până când lexicografii români îl vor lua în seamă, noi, de 20 de ani încoace avem a face cu foştimea, în nenumăratele ei ipostaze şi posturi (acest ultim cuvânt e valabil, ca înţeles fie că accentul cade pe „o”, fie pe „u”.). Vorba unei prietene: „Asta e realitatea, nu trebuie să mă trezesc pentru a o pricepe.”