Opinii

Proiectul legii educaţiei naţionale continuă să producă dintre cele mai vii patimi în clasa politică românească, atât datorită unor prevederi controversate pe care le conţine, dar mai ales datorită modului în care acesta urmează să fie legiferat.

Brazde în toamnă.
Înşiruire lungă.
Cărare spre rod.
De câţiva ani n-am mai văzut, cum se spune, la faţa locului, arături de toamnă. În octombrie anul acesta un vecin ne-a arat cu tractorul pământul pe care îl cultivăm anual la Malin.

Talentul nu se confundă cu caracterul, ca şi inteligenţa cu perversitatea. M-am săturat ca, în numele recunoaşterii talentului, să înghit pe nemestecate peroraţiile unor oameni care au ajuns să concureze în aptitudini cocotele sau să tac din respect pentru realizările lor profesionale. Inteligenţa lor dublată de talent şi înmiită de perversitate a ajuns să învenineze atmosfera intelectuală, aproape ca în anii ’90.

Mircea Goga (60 de ani) este ultimul strănepot în viaţă al marelui poet transilvan născut la Răşinari în 1881. Este cunoscut ca „românul de la Sorbona”, fiindcă predă în marea cetate universitară a Parisului de 10 ani la catedra de Limbă şi cultură română. A mai scris:”Octavian Goga între delatori şi detractori”. Tatăl său, Ioan Goga a fost arestat în anii ’50 şi a dispărut în închisorile comuniste, pentru”vina” de a fi făcut parte din neamul poetului, poet ostracizat până în 1957. Nu de forţe politice neapărat, ci de confraţi scriitori culturnici, ajunşi nişte slugoi şi delatori de rând.

Avem mania fundăturii, adică fugim în locuri înguste şi fără ieşire. În locul culmii, preferăm abisul. Istoria ne-a dezvoltat acest instinct fără de care nu putem trăi. Din faţa invadatorilor am fugit în pădure, între mlaştini, în strâmtori şi foarte rar ne-am confruntat în câmp deschis. Ne –am învăţat să evităm lupta, să aşteptăm până la capăt ca răul să se producă şi apoi, ne mobilizăm. Ne trebuie lideri cu un orizont larg şi îndepărtat, atât spaţial cât şi temporal, să poată identifica de departe, pericolele şi să acţioneze asupra lor imediat, după identificare.

Tind să cred că întâlnirea cu iubirea se produce greu, anevoios, întâmplător. Te ia de mână, de braţe, de toate celulele tale blânde şi sălbatice, îţi convine ca mai apoi să zici gata, nu te mai vreau pradă uşoară ! Cucereşti greu. Eşti cucerit greu. Care este beneficiul ? Lupta în sine. Nu vă hazardaţi să vă daţi degeaba, gratis, pe nimic, de pe azi pe mâine. Nu, nu aşa este dragostea.

Scoaterea la suprafaţă a minerilor chilieni blocaţi aproape două lun la o mare adâncime (700 de metri) a scos din letargia grijilor cotidiene întreagul neam al chilienilor, cel mai îndepărtat neam al pâmântului (de noi românii), în America de Sud. Da, acolo unde Anziii ating cerul, în patria lui Pablo Neruda şi a lui Salvador Allende şi unde condorii se rotesc cu negrăită măreţie pe bolta nicăieri mai albastră. Clopotele tuturor Bisericilor au cântat a bucurie mare.

În termeni mai blânzi sau mai înfuriaţi, mai pe faţă sau mai subtil, sunt sfătuit să tac. Adică, să nu mai scriu. Vedeţi dumneavoastră, unii din cei care se regăsesc în cele câteva pagini, pe care periodic le aduc pe site, sunt deranjaţi. Sau poate alţii, de pe lângă acei unii, sunt enervaţi. Şi ca urmare, mi se atrage, preventiv, atenţia că m-aş afla în oarece pericol. Nu-mi este prea clar în ce ar consta acesta. Aşa că sunt liber să mă gândesc la orice. De la înjurături „nevinovate”, la rupere de oase, sau mai ştiu eu la ce înscenare.

Relaţiile diplomatice dintre autorităţile ungare de dreapta din Ungaria si România cunosc, după spusele ambelor oficiali, o dezvoltare fără precedent, ceea ce face ca România şi Ungaria să lupte „ca o echipă” pentru realizarea obiectivelor urmărite în cadrul Uniunii Europene. Paragraful de mai sus este justificat dacă ne gândim şi la relaţia de prietenie existentă între preşedintele României şi premierul Ungariei (Viktor Orban), lucru care duce cooperarea româno-ungară spre o direcţie ascendentă.

Pe Mihaela Băbuşanu Amalanci am descoperit-o printre poeţii tineri care băteau la porţile Revistei Agero Sttgart, în urmă cu doi ani. Poemele ei,delicate ca o horbotă lucrată în porţelan de Mainssen, cu tuşe moderniste şi accente personale remarcabile , m-au atras de la prima citire.
În timp, am urmărit activitatea literară a autoarei şi toată odeseea prefacerii unei sintagme în poem mi-a demonstrate că aveam de-a face cu o poetă veritabilă.