Opinii

Toată lumea are secrete. Ne place să avem secrete. Suntem obligaţi să avem secrete. De ce? Că anumite lucruri nu le putem mărturisi. Vrem să facem impresie bună întotdeauna.
De ce ne place să dezvăluim secretele altora? Atunci, când le-am primit pentru păstrare de la un om, care a avut încredere în noi, care a simţit nevoia să ne facă mărturisiri. Dar respectivul de ce a simţit nevoia să ne spună? A vrut să-şi uşureze sufletul? Şi nu a avut curajul să-şi dezvăluie secretul în faţa persoanei vizate?

Omul primitiv avea un egoism care nu cunoştea limite. Poftele lui erau poftele lumii, gândul lui, gândul lumii, nevoile lui, nevoile lumii. De aceea calcă fără şovăire interesele altuia şi la nevoie peste trupul său. Văzuse ce este dreptul, lumea nu se întrupase într-o formă, ci în mai multe, iar acestea toate îşi făceau loc reciproc. El văzuse arbori mai mulţi, munţi mai mulţi, ape mai multe, chiar trupuri omeneşti mai multe.Un singur lucru nu văzuse în mai multe exemplare, acest lucru, pe care îl cunoscuse numai într-un singur loc era sufletul, cu trebuinţe, gânduri şi porniri.

Că există şansă extraordinară câteodată şi bat românii o AS Roma e sărbătoare mare şi un balon de oxigen nesperat în tristeţea care erau gata să ne copleşească după falimentul cu Lituania şi jalnica prestaţie în faţa pescarilor feroezi. Ieşirea în Europa a restului plutonului din Ligă, pentru Cupa UEFA îndeosebi ,a demonstrat cât suntem de mari în vorbe şi mici în fapte: înfrângeri(Dinamo,Poli-Bega,Rapid) şi scoruri albe (Urziceni,Vaslui).

“Şi e linişte pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă…”

(George Coşbuc)

…Binecuvântarea libertăţii este şi titlul nostru şi conceptul fundamental al întregii Constituţii americane; adică toţi oamenii sunt creaţi egal “all men are created equal”, că toţi oamenii sunt înzestraţi de CREATOR cu drepturi de neatins, inalienabile “all men are endowed by Creator with certain unalienable Rights”, şi că toţi oamenii au dreptul la viaţă, libertate şi fericire “all men have the rights to life LIBETRY and hapiness”.

De acum vara rămâne o amintire. Zilele de arşiţă ne-au făcut să gândim şi să ne mişcăm încet. Verile de acum nu sunt nici pe departe asemeni verilor de altădată. Temperaturile nu depăşeau, în general, 25° Celsius, căldura era binefăcătoare. Astăzi soarele, la valori de 40° Celsius te arde şi-ţi blochează respiraţia. Legumele şi fructele din grădinile noastre aveau aromă şi gust, cele de azi sunt stropite, şi din nou stropite, pământul din care îşi trag seva este preparat şi el, amestecat cu toxine ajung, implicit, la consumator.

Lui Andrei Mureşanu i s-au consacrat până în prezent trei teze de doctorat. În ordine cronologică acestea sunt: Andrei Mureşianu. Studiu de literatură română transilvană, Budapesta, 1891, de Valeriu Branişte; Viaţa şi operile lui Andrei Mureşianu, Blaj, 1900, de Ioan Raţiu şi Andrei Mureşanu. Monografie, Editura Eminescu, 1988, de Ion Buzaşi.

Daca numai Dumnezeu lucreaza mantuirea omului, inseamna ca din partea acestuia nu exista si nu poate exista vreo al luicontributie in opera mantuirii. Iar daca totusi unii oameni se mantuiesc, iar altii se osandesc, aceasta nu se datoreste oamenilor, ci numai lui Dumnezeu, Care voieste ca in unii sa invinga piedica pe care ei o opun mantuirii, iar in altii nu. Astfel apare in protestantism doctrina predestinatiei.

„Noi nu -zice un critic literar-dar Dumnezeu îi iubeşte pe ruşi, cel mai mare popor ortodox din lume.” Partea rea este că acesta a avut parte de nişte năpârci de conducători unul şi unul. Paşnica Moldovă l-a zămislit şi l-a dăruit Uniunii Sovietice pe Leonid Brejnev de pildă, Ucraina pe Nikita Hruşciov, Gruzia pe tătuca Stalin şi tot aşa.
Când Imperiului sovietic i-a bătut ceasul, (fiindcă tot ce are început are şi finiş),eforturile de a ţine în CSI(Comunitatea Statelor Independente) neamurile din imperiu au fost aproape disperate.

“Credem în D-zeu” este inscripţia, titlul şi denominarea de pe dolarul american, adică sistemul financiar al Statelor Unite a fost structurat şi corelaţionat în credinţa divină; divin în translaţia pământeană înseamnă în primul rând moral, binele, nu numai al tău, dar şi a celui de aproape, “the Good for the next One”, corectitudine, adevăr – Calea ADEVĂRUL, Viaţa “the Way, the TRUTH, the Life”; nici banul, dolar, euro sau leu nu pot să ocolească conţinutul lor moral, procentajul lor etic, fiindcă banul reflectă prin legi economice bine stabilite întreaga realitate economică a unui stat, sa

Abonează-te la Opinii