Opinii

Am mereu în minte și inimă anii de acasă, drept leagăn a unei lumi care abordează existența noastră, a casei vizavi de Sf. Biserică, din satul de peste râu, din acel univers spiritual numit vatră. Și iată că din piatră, lut, lemn de stejar, var, s-a născut un nou univers compus din două încăperi, casă și tindă, având ca stăpân gândul, că doar la început, el a fost. Îmi apare târnațul cu stâlpii atât de zvelți și de firavi, cu atâtea crestături adânci.

     O întrebare nuanțată și astfel: Ce am fost și ce am ajuns?
     Parcurg un jurnal de-al meu de acum 50 de ani. Transcriu de acolo următoarea pagină:

Iubiți cititori, plec în scrierea acestui articol de la faptul că rușinea, spre deosebire de vinovăție, este un sentiment care ține doar de persoană și de caracteristicile sale individuale. Rușinea este un sentiment foarte dureros determinat de credința că ceva este în neregulă cu noi, iar acest lucru ne-ar face nedemni de iubirea sau măcar de acceptarea celorlalți.

Schimbările democratice consacrate de Constituție (1992) au dus și în România la libertăți și drepturi fundamentale de care să se poată bucura fiecare cetățean. Numai că, în orice loc din țară, oamenii se plâng de abuzuri, nedreptăți, sărăcie și inerție. Acestea nu sunt neglijabile.

Nopți și zile, ani la rând, m-am tot întrebat cine sunt eu, de unde vin, cui aparțin, care este adevăratul rost al existenței mele pe Pământ?!

         Dumnezeu este Cel ce este, Cel care are prin firea Sa existența, Cel a cărui ființă se identifică cu existența și care nu primește existența de la nimeni, Cel care nu depinde de nimeni și de nimic, Cel care nu trebuie cugetat în mod necesar împreună cu altcineva sau altceva, ci există exclusiv prin Sine. Dumnezeu nu-și spune ceea ce este, ci Cel ce este, adică El este Persoana, doar persoana este conștientă că există, doar o persoană există pentru sine, pentru că știe de sine.

  „Și în gânduri când se zbate,
 / Ce   frumos e Omul...” (Cântec)
         Prima întrebare a  casierelor de la mall-ul „Dedeman” nu este cum te cheamă sau dacă ai bani destui pentru marfa luată, ci: „Sunteți Persoană fizică sau juridică?/ -Fizică, fizică!”-auzi de obicei, adică ai statutul de ins pe cont propriu, nu din partea vreunei firme sau instituții (statutul juridic).

"Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine"  - Apocalipsa 3, 20
”Singurătatea și sentimentul de a fi nedorit reprezintă cea mai cruntă sărăcie”. – Maica Tereza
Iubiți cititori, plec în tratarea acestui subiect de la faptul că în societatea noastră de zi cu zi auzim tot mai multe persoane care declară că se simt singure chiar coexistând cu cei dragi, dar mai ales de la faptul că singurătatea este unul dintre simptomele prezente la persoanele care suferă de pe urma dependențelor.

Tocmai mă jeleam în sinea mea pe seama unor cuvinte care, treptat, riscă să fie marginalizate, să fie desuete; de genul: „carte”, „a citi”, „a scrie”, „poezie”.

Mă refer la acele gesturi, grimase, priviri, nuanțe ale rostirii, care tihnesc, sau nu, celor care avem parte de ele; sau le săvârșim noi înșine. Sunt fulgurații comportamentale, acasă, la telefon ori pe stradă, în interioare publice.