Opinii

Dezvoltarea în plan teritorial a unei comunități este o problemă complexă și cu un orizont temporal și spațial care rezultă din  planurile europene, naționale și locale. Războiul din Ucraina a reliefat lipsa de viziune a clasei politice în acest sens. Ne-am trezit că mobilitatea forțelor NATO pe teritoriul național are restricții și limitări serioase în ce privește capacitatea căilor ferate de a asigura transportul rapid, capacitatea portuară subdimensionată, transportul fluvial aproape abandonat, drumurile și podurile fătă forță de suport a tehnicii grele etc.

Părinții
Când ei nu mai sunt, devin nişte cruciCu braţele-ntinse spre clipa de – apoi,Înveșniciți într-un somn de-a pururea lin,
Oamenii dragi ce s-au dus dintre noi.
Acolo,  la  poarta fără zăvor,
Durerile mor sub cripta tăcerii,
Acolo  se duc  cei aleși și chemați
Să fie prezenți de ziua - ÎNVIERII
 
Când ei nu mai sunt, devin doar tăcuţi
Şi se topesc în lumina unei lacrimi de lut,Se rup dintre noi și nu duc nimic,Decât o clipă de-a lor, devenită trecut.

„Mor în fiecare zi!” spune Sfântul Apostol Pavel. Iar T.S. Eliot întărește: „Vremea morții e în fiecare clipă.” Iar dacă pentru cel care pleacă, fizic, dintre noi, începe drumul înspre veșnicie, este evident că nu este moartea lui, ci moartea noastră, a celor care rămânem. Orice existență umană este o îmbinare de viață și moarte, de moarte și înviere, „ca fiind pe pragul morții, deși iată să trăim.” (II Corinteni 6,9) Fiecare seară sau noapte ne aduce pregustarea morții, de fiecare dată când adormim. Iar dimineața, la trezire, ne simțim de parcă am fi zidiți din nou.

Părintele Dumitru Stăniloae definea sfințenia lui Dumnezeu ca pe „o măreție care produce o infinită smerenie în om”. Este acel fior, acea teamă față de tot ceea ce e întinat,e o sfială. Este trăirea puternică în puritate, este acea comunicare și asemănare cu Dumnezeu prin cultivarea virtuților, prin jertfă și dăruirea de sine.

Planeta Terra a început să o ia razna. Ființele (zis) raționale de pe meridianele ei îi întrec anomaliile.
După misterioasa pandemiei, am început să avem parte, fără semne prealabile, de măceluri, distrugeri de localități, crime în masă, foamete; din Ucraina, până în Orientul Mijlociu. Iar minoritățile ce provin dintr-acolo, în Europa și Americi, răcnesc de atâta solidaritate frățească.

„Bun ca laptele de mamă, nu-i nimic în Univers”
                      „De ce boala și moartea să fie partea voastră?...”
                                    (M. Eminescu, „Împărat și proletar”)

Satul sub lună,
ca o gură flămândă,
sub o plăcintă.

”Dacă ne mărturisim păcatele, credincios este El şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea.” – 1 Ioan 1,9
Revenim stimați cititori să aflăm în acest număr cum putem să ne acceptăm așa cum suntem deși vocile din jurul nostru ne spun altceva.
Cum, așadar, să mă accept așa cum sunt când cei mai mulți îmi zic să fiu mai bun, mai performant, mai harnic, mai frumos, mai deștept, mai altfel, mai în top...?

S-a întâmplat recent, undeva în România... mai exact în județul nostru... într-un tren...
Mă grăbeam să iau trenul de la ora 9 și 9 minute din Salva spre Năsăud. Era miercuri, 25 octombrie 2023. La Năsăud, în sala mare de ședințe a Primăriei, de la ora 11,30 începeau manifestări dedicate Zilei Armatei Române și lansări de carte: doamna Floarea Pleș - Simboluri istorice și culturale ale orașului Năsăud și scriitorul italian Enrico del Guadio – Cain uccide ancora.

La întrebarea reuniunii organizate de Universitatea dvs., cum văd lumea de astăzi, încep răspunsul cu o mărturisire. Plec de la considerentul că viața noastră are loc în împrejurări date ale istoriei, că o trăim sub presiunea faptelor, că nicio tehnică de abatere a atenției nu poate escamota ceea ce este, că ceea ce este în jur nu este acceptabil câtă vreme sunt abuzuri și nedreptăți și că este datoria celor preocupați de cunoaștere să lămurească situațiile.