Reportaj

   „Orice loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie bine să tragi cu urechea să o auzi, și-ți mai trebuie și un dram de înțelepciune ca să o înțelegi”. De la această regulă, enunțată cu peste un secol în urmă de marele istoric Nicolae Iorga, nu face excepție nici satul Budești   ...   „sat frumos și liniștit”, așezat într-o mică depresiune la o cumpănă de ape dintre doi afluenți ai râurilor Mureș și Someș.

Mă reîntorc de fiecare dată toamna, în Sâniacob, cu aceeași curiozitate gazetărească și nerăbdător să mă întâlnesc cu roadele acestui anotimp. De pe DJ 151 o iau spre satul ce renaște prin plantațiile de vii și pruni, șoseaua are încă semne că pe aici a fost șantierul canalizării, lucrare amplă de investiții de care vor beneficia și cetățenii din Chiraleș și Țigău. Ajung în centrul satului. E liniște, doar câteva voci se aud de pe dealul cufundat în roadele toamnei. Centrul așezării îi la cooperativa lui Florin. E spre seară, arșița s-a mai potolit.

            Pe DJ 172 între Cociu și Mocod se circulă ca-n palmă. Mașina parcă toarce, îmi spune un șofer care face zilnic acest traseu. Aceasta, datorită faptului că drumul a fost modernizat din temelii, șanțuri dalate, indicatoare rutiere la vedere, marcaje corespunzătoare. Așadar, o vizită cu mașina pe această șosea de la Cociu prin Mogoșeni, Florești, Nimigea de Jos și Mocod ai ocazia să întâlnești case, adevărate vile și un peisaj răcoritor și autentic.

            Chiar dacă în acest an nu am organizat Serbarea Cireșelor- producția a fost aproape inexistenta- am ajuns totuși în Măluț, la mijloc de iulie, în acest spațiu al devenirii noastre. Fiecare dintre noi ne bucuram și tresărim când ajungem în locul sfanț al nașterii. Calcăm, cum frumos spunea un maluțan al condeiului că într-o mănăstire, unde sfinții sunt cireșii, iar măicuțele sunt roadele viei din deal. Din Dealul din mijloc, acolo unde, toamna strugurii plâng cu lacrimi din copilărie.

Soarta a rânduit să iau cunoștință de binefacerile zonei încă din primii ani de viață întrucât la sfârșitul celei de a doua conflagrații mondiale când frontul se apropia vertiginos spre Valea Bârgăului, familia noastră și cea a unchiului Simion, fost pădurar au decis să se retragă din calea răutăților cu bruma de agoniseală a fiecăruia și să-și găsească adăpost și ocrotire în hotar, în locul nostru din „Părăul lui Ștremț”, parțial împădurit, întrucât codrul a fost din totdeauna frate cu românul.

De peste 100 de ani locuitorii istoricei așezări Chiraleș se trezesc la semnalul strident al locomotivei trenului de Luduș. Viața satului a fost și încă este legată de ”drumul de fier”, cum scria prin 1899 într-o succintă schiță monografică preotul memorandist Alexandru Anca. De peste un secol, Ludușanul duce și aduce călătorii spre diferite destinații. Prin anii 70’ era singura legătură cu lumea pentru așezările omenești din Câmpia Transilvaniei. Chiraleșul era un nod feroviar important. De aici, din gară plecau către locul de muncă cetățeni din: Țigău, Sâniacob, Feleac, Șirioara, Enciu.

Ne vom întâlni din nou în luna iunie, pe 21 ora 10 cei care în urmă cu 61 de ani am absolvit liceul din Beclean. Întalnirea va fi cu siguranță mai plină de emoții, de aduceri aminte, de retrăire a minunaților ani de liceu. Eram a 4-a generație a liceului din orașul de pe Someș. Și acum gândurile se îndreaptă către minunații noștri profesori, adevărați părinți și îndrumători. Dirigintele nostru era profesorul de istorie Crețu Clement. În predare ne umplea tabla cu rezumatul lecției. Ne povestea cu blândețea unui ardelean, faptele din istoria neamului. Făceam excursii prin pădurea gării.

În sfârşit a sosit şi ziua deplasării din Abu Dhabi la Dubai, capitala emiratului cu acelaşi nume, al doilea pe uniune ca importanţă economică şi turistică, situat la o distanţă de circa 140 kilometri sud de capitala Emiratelor Arabe Unite, pe acelaşi ţărm al Golfului Arabic şi nu prea departe de munţii Al Hajar Al Cabri şi Yabal Al Sayh, de la graniţa cu sultanatul Oman, stat cu care se învecinează şi Emiratul Abu Dhabi dinspre partea continentală a Peninsulei Arabice, respectiv şi cu desertul Rub Al Chali, graniţa cu Arabia Saudită.

      În inima orașului Năsăud, pe strada Crinului nr. 6, se află un loc de suflet, un adevărat sanctuar pentru iubitorii de literatură si istorie: Foișorul Literar al familiei Ioan si Lucreția Mititean. Aici, cuvintele capătă viață, iar amintirile culturale ale locului se împletesc armonios cu pasiunea pentru scris si tradiție. Expoziția captivantă de pixuri celebrează nu doar evoluția instrumentelor de scris, ci și dragostea profundă a celor doi soți pentru literatura si cultura locală.

Construcţia propriu-zisă avea rol, în secolele XIII - XV, de castel fortificat destinat încarcerării condamnaţilor politici, ca în secolul următor să devină palat în stil renascentist, după care a devenit reşedinţa regală, apoi în secolul al XVII-lea să i se aducă câteva modificări importante, de data aceasta în stil clasic. În secolul al XVIII-lea palatul este extins cu încă o aripă, ca după anul 1800 să fie transformat definitiv în muzeu, conţinând iniţial doar picturi celebre provenite din colecţiile regale.