Reportaj

          ,,Când ajungi să fii singur, te întâlnești cu Dumnezeu!” (Din poemul ,,Asta-i clipa” din vol. de poezii Gânduri - 2020, autor Dumitru Al. Bar).
         La necazuri, suferințe și griji de orice fel, când ești singur (sunt cele mai grele momente din viață), îți găsești refugiul în rugăciune, fie acasă, dar mai ales, la biserici și mănăstiri, locuri sfințitoare unde îl întâlnești pe Dumnezeu și binecuvântarea Lui.

Un măluţan get-beget, cu o memorie enciclopedică când este vorba de satul Măluţ, şi l-am numit pe Gavril Bindea, mă atenţionează, telefonic: Aţi scris despre Transcorvina (un drum de hotar de vreo 7 km asfaltat, dintre localităţile Corvineşti şi Bidiu din comuna Matei), dar de ce nu veniţi şi pe la noi că avem şi noi în comună un drum de toată frumuseţea şi de un pitoresc aparte. Şi astfel am ajuns la mijloc de toamnă să călătoresc pe unul dintre cele mai frumoase şi bogate (în pomicultură) zone ale judeţului.

Singurătatea dragostei faţă de sătenii simpli din Şirioara – un sat cu casele înşiruite de o parte şi de cealaltă a drumului judeţean – m-a făcut să mă plimb pe cele două uliţe ale aşezării într-o zi de toamnă călduroasă, în căutarea oamenilor de azi.

Administrativ, erau când două, când patru sectoare gersene (eu cred că am prins două: Gersa I, Gersa II), n-am înțeles la ce bun, din moment ce nu au și nu au avut administrație locală proprie și există de cu mult mai de dinainte toponime expresive – Grui, Dobodea, Scrada, Valea Babii, Valea Largă, Valea Tăului, poate și altele. Dar nu-i treaba mea. Ce am priceput e că sat e Rebrișoara. Despre Gerse, deși parte a aceleiași comune, nu știu ce vor fi fiind. Cumva, un „pân-aici îi Mănăștur, de-aici încolo... Gersele”.

După atâtea luni de izolare în propria gospodărie am avut o surpriză deosebit de plăcută oferită de vecinii noştri de vis-a-vis, onorata familie Filimon Ioan-Uţu, prof. Bogdana şi fiul Bogdan, student, o familie cu vaste preocupări cărturăreşti, turistice, administrativ-gospodăreşti şi creştine, care într-o după-amiază însorită ne-au invitat sus, pe Dealul Cucului, de unde să privim panorama oraşului de la înălţime. O seară de vis într-un peisaj bogat în frumuseţi naturale, cu culmi domoale pline de culoare, drum asfaltat, pensiuni, locuri de parcare terase, livezi.

Înfruntarea cu pandemia e din ce în ce mai aprigă, se înteţeşte. Perfidul şi diabolicul criminal COVID-19, ce s-a apucat să decimeze populaţia planetei profită din plin de slăbiciunile noastre ale tuturor. Şi cei ce se credeau bogaţi,  ce clamau şi nu  ezitau de multe ori  să-şi etaleze cu emfază bogăţia şi cei  mai modeşti, mai inocenţi, mai amărâţi se dovedesc destul de neputincioşi şi cu puteri limitate, aproape insingifiante în faţa lui.

De fiecare dată când revin în faimosul oraș al Emiratelor Arabe Unite,  încep să cred că minunile nu mai sunt de domeniul fantasticului, ci realități ale mileniului nostru. Niciodată n-am putut afla de unde încep și unde se termină  frumusețile acestui pământ din inima Golfului Persic. Făuritorii lor sunt cei mai renumiți constructori din lume, printre care și câteva elite din România. Aici totul stă sub puterea creatoare a omului, a imaginației sale fără limite, a talentului incredibil pus în slujba științei și tehnicii, a frumosului imprevizibil.

O vorbă românească încă din bătrâni spune că omul sfinţeşte locul, iar locul sfinţit este de mâna lui Dumnezeu. Cam aşa aş putea spune despre omul care a contribuit din plin la modernizarea oraşului Bistriţa încă din vremea postdecembristă, un om cu care noi ne putem mândri.

Avem o deosebită satisfacție când în jurul nostru avem români americani, prilej minunat de a ne aminti de satul natal, cu oameni minunați, ce au pătruns adânc în inimile tuturor. Ne provoacă și totodată parcă ne roagă să le scoatem în față tradițiile de acasă. Românii stabiliți aici, au deja și cetățenia americană, se bucură de toate drepturile, dar au și obligații față de țara care îi ocrotește și le oferă locuri de muncă.