Reportaj
Duminică, 2 iunie, satul Delureni din Ținutul Lavandei (așa l-aș numi eu!) a fost în mare sărbătoare! Un preot vrednic, părintele Gavrilă Zăgrean și bravii dânsului enoriașii au reușit după eforturi făcute cu timp și fără timp să pregătească pentru sfințire noua casă parohială și capela mortuară a satului.
Copiii sunt veniți pe pământ direct din raiul lui Dumnezeu. Ei ne aduc în lume zâmbetul, bucuria, blândețea, bunătatea și sfințenia desăvârșită a Celui singur sfânt prin Sine - Dumnezeu. Ei sunt darul și împlinirea, speranța și dăinuirea părinților (mama și tata), ei sunt cununa apostoliei dascălilor, ei sunt comoara Bisericii, ei sunt frumusețea și tinerețea fără bătrânețe a satelor noastre românești, ei sunt continuitatea, normalitatea, înveșnicirea și nemurirea neamului nostru românesc cel iubitor de Dumnezeu și mărturisitor de Hristos.
Într-o atmosferă de deplină încredere și onestitate, mai mulți membri ai ASTREI din Josenii Bârg. și Bistrița – președintele Ioan Cordovan, prof. univ. dr. Florian Purghel, dr. Lidia Purghel, Sarcă Livia - secretar Cercul Joseni, pr. paroh din Joseni - Ioan Nichita – președinte de onoare, Rus Maria, prof. Șovrea Nicoleta - directoarea Școlii Gimnaziale din Tiha Bârgăului, prof. Lazăr Ioan, exprimarii - Olteanu Ștefan și Ciotmonda Tudorel, col.
Seneca - Nu este nimeni atât de bătrân încât să nu mai dorească o zi măcar din viață!
Despre existența acestor băi vorbesc astăzi doar documentele de arhivă. Ele atestă că au aparținut comunei Slătinița, dar după procesul teritorial multisecular dintre cele două localități vecine, încheiat la sfârșitul celui de-al II-lea război mondial, neposenii au primit câștig de cauză, pentru a-și extinde hotarul până aproape de Dealul Pinticului, cuprinzând versantul nord-estic, înspre Nepos, de unde pornea ,,Pârâul Slatinii” cu izvoarele de apă sărată și nămol sărat, după cum menționează cercetătorul german Fichtel, în 1780.
Comunitatea sătească din Budești a avut sâmbătă, 25 mai 2024, un eveniment mai deosebit, prilejuit de sfințirea altarului de vară din curtea bisericii.
Revin în fiecare an, primăvara, după un popas orășenesc de câteva luni în satul cu nume de rugă, așezarea voievodului Osul cel Mare, care în urmă cu un mileniu s-a ridicat împotriva celor ce îndrăzneau să pustiască aceste ținuturi. Și astăzi un deal poartă numele de ”Șoșoi”, poate ca o confirmare a memoriei Marelui Voievod.
Pe DJ 151 ajung în Sângeorzu Nou, deși puteam să trec dealul prin Tonciu, admirând o zonă cu vii și livezi ce dau în floare. Opresc în fața căminului cultural și îl întreb pe primul om întâlnit în cale: „Unde e centrul satului?”. „Apăi, dragă domnule, noi am zis că-i aici, dar, zic io, că se va muta mai sus de când pe ulițele noastre se lucrează, se fac așa cum îi asfaltul ăsta. Și aici, îi un centru, vedeți căminul, lângă el mai nou o capelă, apoi magazine. Dar și sus, mai pe deal, o să fie tare frumos, n-om mai fi năcăjiți că-i noroi. Vine asfaltul, nu știu când, dar vine”.
Actualitate