Opinii

Cu Brexit-ul au feştelit-o, la fel cu Trump şi Dodon, urmează să se facă de râs şi în 11 decembrie, la alegerile de la noi. Şi se miră, şi sunt sideraţi, şi sunt scandalizaţi, se simt luaţi pe nepregătite. Mă refer la majoritatea intelectualilor mioritici, care au impresia că sunt singurii cunoscători avizaţi ai realităţii. Cei după care, aşa sunt convinşi, culmea caraghioslâcului, ar trebui să-şi stabilească soarele ora răsăritului şi apusului.

Am căutat în glosarul regional al cărturarului bistrițean Mircea Prahase cuvântul bizar din titlul de mai sus și nu prea m-am edificat, deși am găsit multe conotații semantice pentru „a ijdăni”. Îl știam din copilărie, dar atunci îmi suna a sudalmă.
L-am auzit recent în gura unui taximetrist, adresat mie cu mânie.

Gafa drăguțului de la Cotroceni, cu fundulețul pe o clepsidră de la Masa Tăcerii din Tg. Jiu, mi-a amintit de cele două luni pe care le-am chinuit la unitatea militară de artilerie din această localitate, marcată definitiv - și spre norocul ei – de inegalabilul Constantin Brâncuși.

    Neamul nostru a concentrat în numeroase ziceri sentenţioase decenţa necesară în a nu risipi inutil puţinele resurse de care umanitatea dispune: „Nu  daţi orzul gâştelor”, „Nu arunca pâinea ta pe apă”; „Cine are piper mult pune şi-n mămăligă”; ”A hrăni porcii cu portocale”; ,,Mai bine să te zgârceşti, decât să risipeşti”, „Să nu faci haram!”
   Irepresibil mi s-au conexat în minte cele două cazuri de mai sus, aparent incongruente şi totuşi convergente în esenţele lor.

Pe măsură ce se apropie deschiderea oficială a campaniei electorale, actanţii se sfâşie -direct sau prin interpuşi- mai dihai ca-n junglele ecuatoriale. Chiar dacă nu au cuţitele pe masă, vorbele au  dinamita urii. Şi nu pentru cotidiana hrană, ci pentru a conduce întinderea de codru din care vreo trei milioane de „vietăţi” şi-au luat lumea în cap spre alte zări mai prietenoase.

… Și totuși, ce s-a întâmplat nu e o poveste.

Există oameni în preajma cărora te simţi bine, mintea se ascute, iar sufletul se înnobilează. Am trăit aceste momente în spaţiul boem amenajat deasupra Librăriei Universităţii din Cluj, unde, de ani buni, funcţionează filiala Uniunii Scriitorilor. Felul prietensc şi cald cu care eşti primit de D-na Irina Petraş, stăpâna locului, îţi şterge repede sfiala de început. Întâlnirea pentru care venisem se desfăşura pe holul vechii clădiri, în anticameră, dar majoritatea invitaţilor erau adunaţi în sala de conferinţe.

Moto: „Dacă nu știi să râzi, sau mai bine zis, dacă nu știi să găsești
motive de râs în politică, mai bine nu te aventura. În politică
râsul e terapia supremă. Te ajută să vezi exact dimensiunile
lucrurilor și oamenilor. Politicienii, în general, sunt purtătorii
unui mesaj tragic. Vorbesc lesne de crize, trădare, dreptate,

Desigur, toate numele purtate de femei sunt frumoase, mai cu seamă cele ale mamelor, soțiilor, bunicilor, surorilor, fiicelor, nepoatelor.
Așez Elena pe un palier aparte, aceasta din două motive, pe care le voi numi și nuanța mai departe.

În 2014, o ştire despre care am vorbit şi eu (Prim-ministrul Noii Zeelande, John Key, neagă vehement că ar fi un reptilian care îşi schimbă forma! Să-l credem?) făcea furori în întreaga lume. Premierul Noii-Zeelande, John Key, şi-a găsit timp să răspundă unei întrebări care ar părea stupidă la prima vedere: “Sunteţi un reptilian care îşi schimbă forma?” De ce a simţit nevoie premierul unui stat să comenteze o asemenea întrebare? Cine se scuză se acuză!?