Opinii

Acest ucaz (poruncă, ordin) a fost dat de cneazul Vladimir al Kievului către toţi ruşii, în vara anului 988 anno Domini. Se finaliza astfel o acţiune ce începuse cu patru ani înainte, adică în 984. În acel an, la Kiev (în Marele cnezat rusesc), se buluciseră teologi iudei, catolici, ortodocşi, musulmani, la invitaţia specială a cneazului Vladimir ce voia să aleagă, ca un stăpân şi binefăcător ce era, cea mai bună şi mai potrivită religie pentru neamul ruşilor.

Bănuielile –turmă de câini flămânziţi- nu-i mai dădeau pace bărbatului nostru. Ca viforul de frunze vânturate de toamnă îl hăituiau. Pentru ce motiv? Că îl înşeală soţia. Nu intrăm în amănunte, fiind siguri că cititorii noştri cunosc toată gama, tot registrul de situaţii de asemenea natură, încât ar putea scrie facil o nuvelă sau mai rău, un roman.
Astfel fiind, îşi angajă un detectiv. După două zile, harnicul cerber urmăritor i se înfăţişează cu rezultatele.

Nevoia – acest profesor infailibil al neamului omenesc- a dus mereu omenirea spre progres. Trebuinţa de hrană, securitate sau sănătate a generat colectivizarea efortului. În Babilonul de acum două milenii şi jumătate, un bolnav ce nu-şi afla însănătoşirea era scos în faţa porţii şi trecătorii miloşi îi puteau da sfaturi. Este ceea ce fac astăzi unele publicaţii care oferă consultanţă medicală, chiar dacă nu-s de specialitate (vezi „Formula AS”) sau mai organizat, Internetul.

Supărat foarte de vorbele goale şi onorurile Primarului din Sarajevo, arhiducele Franz Joseph l-a întrerupt foarte supărat fiind şi curând a părăsit clădirea. Văzând cât de slabă este asigurată paza traseului, el hotărî să schimbe traseul plănuit spre sediul garnizoanei din oraş. În acest timp, atentatorii se împrăştiaseră, iar Gavriil Prinkipo îşi făcea teribile mustrări că n-au reuşit atentatul. O luă pe o stradă relativ dosnică, când, minune...văzu că tocmai pe acolo vine automobilul arhiducelui.

Trăia în Serbia anului 1914 un tânăr numit Gavril Prinkipo. Purta ochelari, dar acest lucru nu-l împieica să fie extrem de

Trăim într-o lume în care glasul cuminţeniei, bunului simţ, se aude foarte puţin şi timid. Dimpotrivă, ni se urlă în urechi sloganele egoismului, ale ieşirii în evidenţă cu orice preţ, călcând la nevoie peste semeni: „Tu eşti cel mai bun!”(Deşi îţi dai seama că nu eşti!); „Meriţi ce e mai bun!”: „Meriţi totul!” Diavolul împunge cu coarnele în cei care le ascultă: „haide-haide-haide!!”

Regretatul Lazăr Ureche a avut intenţia organizării unui simpozion de anvergură naţională dedicat ziaristului, magistratului, scriitorului Emil Boşca -Mălin, cetăţean de onoare post-mortem al comunei Maieru din 1995. Boala şi apoi sfârşitul l-au împiedicat să pună la cale acest demers.

Iames Washington, un deţinut dintr-o închisoare din Statele Unite, un negru originar din Nashville, trecut acum de 50 de ani, a suferit mai deunăzi (noiembrie 2012), un atac de cord destul de sever- scrie ziarul „Huffington Post”! A crezut pur şi simplu că va muri. Teama aceasta a început să-l încolţească precum o haită de lupi.. Şi mai era ceva. Deşi era închis pentru o faptă oarecare, săvârşită cu violenţă (furt), conştiinţa a început să-l acuze pentru o crimă pe care o făcuse cu ani în urmă, în...1995, Omul mai auzise şi de iad aşa în trecere şi nu-şi făcuse atunci probleme.

Toponimic, Maieru este, da, o localitate, una dintre cele mai mari comune din România; o vreme i se dusese vestea despre cea mai prolifică aşezare din ţară, natalitatea ar fi intrat cu siguranţă în „Cartea recordurilor”.

În sala de judecată e rumoare şi judecătorul avertizează bătând cu ciocănelul de lemn:
-Dacă mai continuaţi, vă trimit pe toţi acasă!
-Aşa să faceţi, dom’ judecător! sare vesel inculpatul
x x
-Martor, ştii ce se întâmplă dacă nu spui adevărul şi numai adevărul!
-Da, dom’judecător! Mi-au promis un Mercedes.
x x