Opinii

Îi spuneam unui tânăr prieten, coleg de condei, că la vârsta mea nu mai am timp să citesc. Văzându-i nedumerirea, m-am explicat: Am intrat în vremea recititului, prin selecţie, a capodoperelor literare ale lumii.
Bine, dar ce e cu I.L.Caragiale ? Ei bine, am poftă să-l recitesc şi să-l revăd.
De-a lungul anilor am vizionat la televizor sau pe marele ecran, nenumărate scenete, piese şi filme, făcute după opera lui, în diferite viziuni regizorale, dar în interpretarea unor formidabili actori români din ultima jumătate de secol.

Ieri, la TV română s-a arătat cum au fost prinşi nişte braconieri italieni care uciseseră MII de păsări cântătoare din Constanţa şi împrejurimi. S-a arătat şi cum se foloseau de un dispozitiv cu imprimare sonoră care atrăgea păsările şi apoi ei făceau măcel după ce le prindeau. Aveau mii de cartuşe şi probabil le răneau. Dar apoi le-au păstrat în cutii cu gheaţă spre transportare, în Italia, precis. De ce precis?

Sinaxarele vorbesc despre bărbaţi şi femei, care cu virtuţile lor –credinţa, curăţia vieţii, curajul în faţa morţii- formează purpura şi gloria Bisericii. E bine şi frumos să facem aducere aminte despre ei acum, când suntem asaltaţi de dictatura vulgarităţii, de îdemnul spre o viaţă dobitocească, dezordonată. Să ştim că se poate vieţui şi altfel, adică frumos, în curăţenie, cinste şi demnitate.

Pentru noi, oamenii obişnuiţi, este cu neputinţă să ne închipuim că Moise a putut să postească în pustia Sinaiului patruzeci de zile înainte de a primi Legea Veche. Şi tot greu ne este dat să înţelegem cum atâţia sfinţi şi nevoitori au putut să vieţuiască înfrânându-se uimitor de la mâncare şi băutură şi încă dimpotrivă (sau tocmai pentru aceasta, zice ştiinţa zilelor noastre) au trăit vârste de câte nouăzeci, sută de ani şi mai bine încă.

Mă simţeam destul de stingher între cele două fete puse pe şotii. Nu gustam din glumele sărate sau nesărate ce le ieşeau pe guriţele amazoanelor, iar la o vreme le-am zis că vreau să plec. Dintr-o dată amândouă s-au repezit la mine înfuriate.
- Nu-ţi place de noi?, mă întrebă Gertrude.
- Nu despre sentimente este vorba. Simt că-s în plus.
- Recunosc că am greşit, nebăgându-te în seamă.
Genica s-a ridicat în picioare, m-a luat de mână, drăgălaşă, spunându-mi cu glas muieros:
- Mergem la mine acasă. Îmbrăcarea şi la drum.

Orice întâlnire între două colectivităţi (sau mai m,ulte), între spaţii culturale de tradiţie (şi nu numai) presupun (cum altfel ?) comunicare sub semnul artei, al culturii fie culte, fie populare.

Caracterul este un ansamblu unitar de însuşiri psihice, esenţiale şi stabile ale personalităţii, care privesc o apreciere morală, pozitivă sau negativă.. Caracterul este însuşirea esenţială a omului. El poate fi asemuit cu pietrele cele preţioase, dar mai cu seamă, cu diamantul. Aşa cum diamantul are o structură cristalină care pune în evidenţă o multitudine de faţete, tot aşa şi caracterul omului poate să aibă o multitudine de faţete, unele pozitive, iar altele negative.

Aceste cuvinnte le-a spus Sfântul Ambrozie despre împăratul Teodosie cel Mare, la înmormântarea acestuia. Se ştie că acest făptuitor de lucruri mari a fost un bun creştin, care a întărit definitiv dreapta credinţă în Imperiul Bizantin prin legi, interzicând cultele păgâne între altele, statuând Imperiul drept unul creştin. Până la el, templele păgâne şi cultul lor erau tolerate.

Împăratul Arcadie (domnind spre finele secolului al IV-lea după HRISTOS) crezuse că va face din Sf.Ioan Gură de Aur o podoabă a tronului său, dar îndată a văzut că Sfântul bărbat al Bisericii nu se reţine să-l mustre pentru fărădelegile lui şi mai ales ale soaţei sale imperiale, lacoma de averi, Eudoxia. Mult a avut de suferit Sântul Ioan de la aceştia, dar a stat neclintit în credinţa sa până la moarte, căci slujea celui ce este mai mare peste împăraţi, Împăratului împăraţilor, HRISTOS Domnul.

Una din stările care-mi provoacă silă şi enervare se datorează unor impostori care se fâlfâie în aceşti ani postdecembrişti, de genul (oare au vreun gen ?): Traian Băsescu, Monica Macovei (cu figura ei de corb), Ioan Olteanu (cu figura lui de corturar), Zegreanu (nu-i reţin prenumele, ci faptul că are probleme cu vederea, motiv pentru care e menţinut ca şef la Curtea Constituţională; poate i-ar sta bine şi de preşedinte al republicii), baschetbalista aceea, Codruţa Kovesi şi alţi sportivi care fac de ruşine această biată Românie.