Opinii

Merge el ca omul să-şi vândă animalul. De cum soseşte, se plimbă cu animalul de sfoară, dar după câteva vreme sosesc doi domni cu pălărie şi un fel de chitanţier:
- Hei, bre omule, de vânzare ţi-e porcul? Cu ce-l hrăneşti?
- De vânzare. Cum ce-i dau? Păi ce rămâne de la masa noastră, cam ce mâncăm noi, a mâncat şi dumnealui.
-Asta nu e bine deloc. Dumneata ştii câtă lume moare de foame? Asta e adevărată crimă. Uite, te amendăm cu o sută de lei şi să-i schimbi meniul. Te rugăm. Supărat, omul se şi duce acasă cu paguba.

După ce am dat iama printre adulţi cu această interogaţie, acum să vedem copiii. Ei vor răspunde cu ceea ce au învăţat: de la cei din jurul lor. Unii că mama e iubirea lor, cea care-i creşte şi hrăneşte; alţii pe tata, deşi-l văd mai rar în preajmă sau poate chiar de aceea fiindcă le lipseşte, alţii pe amândoi ori pe bunica... Alţii –căţelul cel lânos, pufos, frumos şi arătos din curte. Unii ursuleţul cel mare de pluş cu care chiar se culcă ori fetiţele, splendida păpuşă cu ochi albaştri...

Puneţi această întrebare relativ simplă unui număr de perasoane şi veţi constata cele mai bizare răspunsuri. Sora mea cea mică (dna. preoteasă Pintican Maria) îmi povestea cum la Şcoala Sanitară, prin anii ’70, într-un interludiu în timpul orei, elevele, adolescente, l-au întrebat pe unul din profesori:
-Pe cine iubiţi dv. cel mai mult?
-Maşina! a zis domnul prof. fără să stea mult pe gânduri.
-Maşina?? au sărit multe dintre ele, mirate foarte. Nu soţia?
-Nu, nu! cel mai mult îmi iubesc maşina!

Simţeam cum o amorţeală plăcută mi-a cuprins tot corpul. Picioarele îmi transpirau, iar mintea o lua razna. Taraful muzicanţilor răsuna până departe, de aceea câţiva privitori care rezemau uşa de la intrare fredonau melodiile săltăreţe scoase din instrumentele cam neacordate.
În gălăgia aceea nu puteau raţiona şi nici înseila vreo idee. Înspre mine venea fata blondă, ce ţinea în mână o cană de cafea şi un prosopel înflorat. Le aşeză dinaintea mea şi mă pofti să gust, zicându-mi:
- Cafeaua e făcută de mine.

Se amesteca ziua şi noaptea, când am ajuns împreună cu Ceiu la pensiunea Tic-Tac, de pe malul râului. Totul părea taciturn şi misterios precum urbea. Am ajuns pe un caldarâm pietruit proaspăt, iar la intrare erau spânzurate două felinare pline cu petrol lampant.
- Intru eu cel dintâi, după obiceiul locului, spuse Ceiu, de-acum înveselit.

În toamna anului 1911 a avut loc aniversarea a 57 de ani a Teatrului Naţional din Craiova (fondat în 1854), director fiind Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu.
Din Capitala României se urcă în acelaşi compartiment al trenului spre Cetatea Banilor – Craiova, scriitorii: Victor Eftimiu, Octavian Goga şi Ştefan O. Iosif. Pe la Slatina sau Piatra Olt, la una din ferestrele gării, probabil locuinţa şefului, o tânără femeie privea trenul şi-i urmărea plecarea, cu melancolie…

Într-o zi aveam o stare de însingurare şi Prietenul meu, Dumnezeu, mi-a dat o idee: citeşte cîteva cuvinte din creaţiile unor autori pe care îi preţuieşti. Apoi a venit în mintea mea un gând: dacă tot mă aflu înconjurată de cărţi, o comunicare cu scrisul unor spirite mă va ajuta şi m-am îndreptat către bibliotecă.
Am procedat astfel: am deschis, la întâmplare, câteva cărţi şi am cules la calculator, în timp ce am citit, mici texte ivite sub ochii mei.
Iată lectura care m-a ajutat să îmi hrănesc spiritul şi să nu uit că suntem cu Dumnezeu:

După ce s-a scărpinat îndelung în barba stufoasă, m-a poftit să-l urmez. A deschis o uşă ferecată în fier forjat, pătrunzând într-o cămară, de 3/4 m, amirosind a cărnuri afumate. Pe peretele din faţă erau spânzurate patru slănini, câteva zeci de oase, iar pe celălalt erau agăţaţi zeci de cârnaţi, de-acum uscaţi şi buni de mâncat. Al treilea perete era plin de carne de vânat, ţinută zile în şir în baiţ. „Ce bunătăţi!”, am gândit, pentru că nu mai aveam grai. Din peretele din dreapta a deschis o uşiţă şi în faţa ochilor mei s-a arătat o afumătoare, ce ducea în ograda casei.

Solidaritatea este un sentiment care determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc la nevoie. Solidaritatea faţă de oamenii afectaţi de sărăcie şi oprimare este unul dintre principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite şi ale Bisericilor creştine. Bazată pe egalitate, incluziune şi justiţie socială, solidaritatea presupune întrajutorarea reciprocă a tuturor membrilor societăţii. Isus este primul care proclamă solidaritatea între oameni şi în lume bazată pe iubirea creştină.

O lectură care întoarce pe oricine cu ochii sufletului spre copilărie, am recitit-o zilele trecute în trenul de lung parcurs al unui voiaj de vacanţă. Fără să vreau, am început să conturez pe foile minţii chipul omului de la catedră de care mă simt atât de legat, chiar dacă am trecut de câtva timp în recreaţia mare.