Opinii

Recenzia unei cărţi înseamnă competenţă, dar şi un act de generozitate, în sensul de a avea disponibilitate pentru un text sau autor, motivaţia necesară de a recepta ideile configurate în paginile cărţilor.
A face o recenzie sau un comentariu, implică şi răspundere faţă de opinia proprie, întemeiată pe viziunile personale, în dependenţă cu viziunile scriitorului. Nu-i destul să parcurgi câteva idei pe verticala paginii ca să faci o prezentare concludentă, se cere şi pătrunderea în universul cărţii, în psihologia autorului.

De la cea mai fragedă vârstă, copiii sunt învăţaţi ce înseamnă să fii bun, generos, solidar, tolerant.
Şcoala şi familia încearcă prin diverse metode să cultive şi să dezvolte în micile suflete atitudini civice menite să completeze formarea personalităţii copilului.

Traian Băsescu trebuie controlat psihiatric. Emil Boc trebuie controlat psihiatric. În locul lui Băsescu sau Boc puteam să zic X sau Y, nu vreau să personalizez problema; sunt doar vremelnici deţinători de funcţii.

Continuăm să vorbim despre cartea PSIHOLOGIA RUGĂCIUNII, scrisă de Ioan Bunea, care spune: „Rugăciunea poate să aibă caracter antropocentric şi teocentric. Rugăciunea antropocentrică este aceea prin care se urmăreşte înlăturarea tuturor inhibiţiilor ce se opun în calea unei vitalităţi profunde şi sporirea puterii spirituale prin experienţa iubirii divine. Rugăciunea este teocentrică atunci când subiectul religios realizează cea mai profundă trebuinţă a vieţii unindu-se cu principiul întregii vieţi, intrând în contact cu puterea misterioasă de care crede că depinde.

Cartea lui Ioan Ianolide este metafora suferinţei îndurate peste limitele suportabilului, este o mărturisire venită de după gratii prin care autorul ne dezvăluie cele mai cutremurătoare acte de distrugere a fiinţei umane petrecute în închisorile regimului totalitar.

Eram student în anul trei şi venisem acasă de ziua mea. (Câtă vreme rămasă-n urmă! Mai bine de jumătate de viaţă!) După amiază, hotărâi să ies să văd câmpurile, ca un iubitor de natură şi solitudine. Dăduse Dumnezeu o zi cu soare cald pe care aveam să mi-o amintesc multă vreme, încât ieşisem pe hotar în cămaşă şi capul gol. Admiram lumea prăpădită de toamnă şi totuşi caldă în lumina unui neobişnuit început de noiembrie. La pas domol ajunsesem până spre Viile Cristurului, unde vierii întârziaţi mai storceau strugurii.

Mi-a venit în minte spunerea aceasta – versiune latinească şi românească -, în zilele acestea de omagii post-mortem şi superlative generoase pricinuite de moartea lui Adrian Păunescu.
Ce favoare făcută celor curând dispăruţi, ce delicateţe din partea antichităţii latine, atitudine împărtăşită apoi de-a lungul mileniilor de nenumărate popoare – mi-am zis din nou, adică a nu ştiu câta oară.

Drăguţul de el! Să nu-mi spuneţi că nu-l cunoaşteţi sau că l-aţi uitat! El a pus în aplicare ideea misteriosului „Profesor” - adică „răpirea” ziariştilor: Marie-Jean Ion, Ovidiu Ohanesian şi Mişcoci. De fapt a fost mai mult o joacă, fata ştiind că va fi „răpită” în cea mai bună tradiţie multimilenară. Înainte de potop le răpeau zmeii şi apoi feţi-frumoşii umblau tocindu-şi opincile să le caute pe unde şi-a-nţărcat naiba pruncii, iar mai aproape de vremile noastre, fetele chiar doreau sau organizau să fie”răpite”.

Odată,
într-un alt anotimp,
pe un deal rotund,
abia ieşit din iarnă
şi colorat între verde şi verde crud,
am îngenuncheat în faţa zâmbetului tău
şi aşa,
firesc şi ţărăneşte,
ţi-am legat şiretul de la bocanc.

Timpul s-a mai pe-trecut.

Dealul a mai scăzut,
s-a făcut mai pătrăţos
şi tot mai cenuşiu.
Iar mie
mi-au mai îmbătrânit flăcările.

Alexandru Petria, fiind un scriitor decomplexat, scrie despre relaţiile de amor ale unui bărbat dezinhibat şi el. Citind cartea, am vrut să fiu şi eu un cititor fără inhibiţii.