Opinii

Noua apariţie editorială,astfel intitulată,apărută la editura Karuna(Bistriţa,2010)vine să imbogăţească zestrea lui Aurel Borgovan în acest domeniu după volumele de versuri(sonet,pastel,fabulă,epigramă)"Tornada"(2007),"O lume de râs"(2008),"Punctul de zenit din zare"(2008),"Pasărea albă"(2009) şi "Zâmbeul epigramei"(2009),toate apărute la Bistriţa la editurile"G.Coşbuc"şi "Karuna".

Moto: „Dacii sunt cei mai viteji dintre traci, dar sunt beţivi, laşi, bârfitori, leneşi, îşi vând copiii… (Istorii – Herodot)

- Până acum reuşeam să iau de două ori pe lună câteva pulpiţe de pui.
- Ei, şi?! Din motive patriotice, de acum încolo vei lua gheare de pui.
- Ştii că sunt fumătoare. Ce mă fac?
- Ai două posibilităţi. Una: devii fumătoare pasivă, prin urmare, intri mereu în bodegi, stai, inspiri aerul poluat cu nicotină şi apoi ieşi. Nu mai zic de faptul că guvernul şi Cotroceniul nu are cum să te treacă la taxe. Altă soluţie: usuci iarbă, frunze şi faci ţigări, precum străbunii noştri.

Statul – naţiune se naşte în lume, în istoria frământată a lumii, undeva la graniţa dintre neoliticul târziu şi antichitatea timpurie – 4000-2000 BC (Dinastiile paranoice ale Egiptului, Babilonul Vechii Mesopotamii, Valea Indusului, Dinastiile Chinei din zona Marilor Fluvii) marcând o transcedere de organizare şi funcţionare a societăţii sapientice din anteriorul neolitic şi paleolitic sub formă de familie, clan, trib „Family-Clan-Tribe”; prin statul naţiune se produce o transfigurare a valorilor din individ-vânător-culegător-pescar „Jager- Fischer – Sammler”, a celor din clan sau grup – l

Mă aflam în mirifica Ţară a Făgăraşului graţie invitaţiei poetei, gazetarei, prietenei Doina Popa, cetăţeană româno-americană, revenită în ţinutul natal pentru o şedere de câteva săptămâni.
Am fost un răsfăţat, găzduit fiind de familia Viorica şi Vasile Pop (la Drăguş), apoi de familia Oara şi Şefan Grecu (Voivodeni), mai vechi cunoştinţe. Pentru mine au fost zile de sărbătoare; ei, deopotrivă, mi-au mărturisit că au simţit la fel.

Ceea ce a schimbat radical existenţa unei ţări ca Suedia în mai puţin de 70 de ani a fost un neprecupeţit şi încrâncenat efort pentru propăşire şi civilizaţie. Dintr-una din cele mai sărace ţări ale Europei în prima jumătate a secolului trecut – unii o situau doar înaintea Albaniei, ea a ajuns astăzi un exemplu de bunăstare, ca urmare a grijii permanente a societăţii pentru viaţa individului, la toate categoriile sociale, la toate ni- velurile de vârstă, indiferent de etnie, religie, sex etc.

Când leadeshipul lumii prin supraputerile „Ubermachte” de după cel de-al doilea război mondial a decis dramatic să facă politica neadevărurilor istoriei „Geschichteunwahrheiten!

Îndrept mulţumirile mele colegilor profesori din Bistriţa, pe care i-am întâlnit la începutul acestei luni, vizitându-i scurt, pentru a oferi şcolilor câte un exemplar din: Dicţionar de pronunţare a limbii române, Romanian Pronouncing Dictionary, Rumanisches Ausspracheworterbuch, ed. a 2-a, Clusium, 1999.

Am asistat cu revoltă şi amărăciune şi neputinţă, ca orice român sărac şi cinstit la circul politic schizofrenic a „golanilor” politici, cu vile la Monte Carlo şi Bruxelles, caricaturi creştine şi păpuşi gonflabile şi manipulabile, ce se numesc parlamentari şi guvernanţi! Îmi e ruşine că în buletin mă numesc român! Cum de 5 milioane de români au suferit, la vot de o orbire generală pentru nişte făină, ulei, zahăr, ori o mână de euro mânjiţi de sânge, hoţie, corupţie, minciună?!

World Cup South Africa- 2010 aduce o surpriză pentru lumea fotbalistică. Efectele viitoare nu pot fi cuantificate încă. Totul e dacă va fi acceptată sau nu mai departe numita vuvuzelă pe stadioane, deoarece dincolo de ele, mai ales la telespectatori, sunetul lor, amplificat corespunzător, a împărţit oamenii. Pe unii îi miră şi apoi descoperă că este deranjantă impresia de roi de tăuni/albine pe care o revarsă asupra unui stadion şi implicit din sonorul televizorului.

Abonează-te la Opinii