Opinii
Zilele trecute m-am aflat în preajma unei familii în care traiul la un loc a patru generaţii de oameni m-a impresionat foarte plăcut.
Sunt adepta funcţionării omului ca fiinţă autonomă, deci, să se bazeze pe propriile puteri, să aibă iniţiativă personală, să judece lucrurile şi să acţioneze în mod independent, neinfluenţat de alţii, dar atunci când într-o familie există o asemnea armonie între membrii ei, vedem cum se poate împleti traiul autonom cu folosirea în comun a unei locuinţe.
Nicio uzină din lume, Bărăganul sau Banatul nostru nu produc atâţia bani precum acest corp sferic, din piele, săltător şi cu romburi negre, după care aleargă pe moarte şi pe viaţă 22 de jucători. Ai zice că e un corp ceresc, atît de fascinaţi îl urmăresc câte 70-80 de mii de spectatori grămădiţi pe „nepstadioane”şi sute de milioane, chiar miliarde, la televizoare, urmărindu-i traiectul bizar. Şi extaziindu-se la superlativ de câteva ori, cînd ciudatul hopâc intră în nişte aţe numite „plasă”.
În mediul de securitate internaţional s-a întâmplat un lucru important. El pune în evidenţă natura relaţiilor dintre Rusia şi SUA, doi actori geopolitici de mare forţă, de natură să orienteze relaţiile la nivel global. Înainte de a intra în dimensiunea tehnică a tratatului este bine să observăm câteva detalii ce nu scapă unui observator avizat al mediului diplomatic:
1. Tratatul se semnează la o perioadă scurtă după ce SUA a anunţat instalarea scutului antirachetă în România renunţând la intenţia iniţială de instalare în Cehia şi Polonia.
Un cunoscut şi îndrăgit artist plastic şi scriitor suedez, Gunnar Brusewitz, spune într-una din prefeţele cărţilor sale ceva ce este, de fapt, relevant pentru psihologia suedezului, în general, şi anume că vara este hrana spirituală din care acesta îşi extrage seva pentru a rezista, ca şi ursul în plicticoasa şi epuizanta hibernare, în nopţile lungi de iarnă. Suedezul înfruntă noaptea polară şi efectele ei destructive pentru sănătate şi starea sa de spirit, prin sport şi mişcare, ieşire în natură, lucrul socotit ca divertisment.
Din moto, e de limpezit o sintagmă şi o vocabulă; de fapt, doresc să le găsesc sinonimul potrivit. Iată ce am înţeles prin ”soarta ţării”: halul, haloimăsul, penibilul la care oamenii Puterii au adus o ţară debusolată. Prin ”responsabil” e de înţeles ”vinovat”. Nu mai zic de ”cei 22 de milioane”. Să fim serioşi! Când raportul natalitate-mortalitate e defavorabil primului termen al relaţiei, când sute de mii de români îşi iau lumea în cap şi se stabilesc pe alte meridiane, 22-ul nu mai corespunde realităţii (Se va vedea la proximul recensământ al populaţiei).
b. Filigranele timbrelor germane
timbrele aferente emisiunilor poştei Imperiale Germane dintre 1905/18 au făcut obiectul acoperirii necesarului de timbre pentru francarea corespondenţei plecate din oficiile poştale de campanie aflătoare în teritorii româneşti vremelnic ocupate militar. Timbrele germane, supratipărite cu M.V.i.R. în chenar, fuseseră imprimate pe hârtie albă, uneori gălbuie, medie, cu filigran geometric romb, având densitate proprie mai mică decât densitatea stas a hârtiei, cu transparenţă mare la aspectarea în contra luminii sau la lampa cu cuarţ.
Prin 2009, către sfârşitul anului, am luat plasă cu Băsescu. Mi-a adus-o un amic. Era portocalie şi conţinea un fular portocaliu. Amicul acela a venit la mine şi mi-a spus: „Ia plasă cu Băsescu”. Am luat!
Tot cu ocazia votărilor de atunci, acelaşi amic a revenit la mine şi mi-a dat un obiect portocaliu zicându-mi: „Ia plasă cu PD-L”. Am luat!
Boc uită că suntem în Uniunea Europeană şi că trebuie să ne conformăm unor rigori legislative comunitare.
Biserici şi mănăstiri transformate în depozite, magazii sau crâşme, preoţi, călugări şi ierarhi deportaţi sau ucişi într-un număr de peste 50.000…Biserica Ortodoxă din Imperiul Uniunii Sovietice părea anihilată, în condiţiile în care statul desfăşurase o virulentă campanie antireligioasă, limitând accesul Bisericii în viaţa socială, închizând şcolile teologice şi lăcaşurile de cult.
Guvernul Boc a înregistrat în istoria românilor o mare performanţă. În multiplele sale variante a atins perfecţiunea, în sensul că a adus nepriceperea în această stare. Pentru capacitatea lui de a nu pricepe lucruri simple, trebuie admirat. Nepricepând ce este siguranţa naţională era cât pe ce să o scoată din Programul de Guvernare, plasând-o pe locul 23, din cele 26 de capitole. În lumea euro-atlantică, siguranţa cetăţeanului este plasată înaintea siguranţei comunităţii şi a statului. Este o noua viziune privind priorităţile siguranţei.