Opinii

După 20 de ani de crime, minciuni, de boală a libertăţii, scursurile genetice ale românilor au ieşit tot mai mult la suprafaţă…!
Titlul şi motoul acestei luări de atitudine civică (democratică, românească) le-am împrumutat pentru dumneavoastră, românii mei contemporani, de la colegii de spirit!
Se pare că nu ne-a mai rămas altă pârghie socială, îndemn la acţiuni ferme pentru plecarea actualilor guvernanţi incompetenţi, complet nesimţiţi, decât sacrul domeniu al culturii!

Să pornim, în modestele noastre însemnări, de la nişte fapte adevărate de viaţă.
Copilul nostru trebuie să înceapă şcoala, e un moment important în viaţa lui. Cui îi vom încredinţa instrucţia şi educaţia lui, timp de mai mulţi ani? Celui mai bun învăţător, celui mai performant profesor, care s-au dovedit pricepuţi în munca nobilă pe care o fac şi care, credem, îi vor da o şansă mai bună în viaţă. Dacă ne cheamă Videanu sau Prigoană, căutăm dascăli speciali la şcolile din Apus sau de peste Ocean.

N-aş putea spune, după zeci de mii de kilometri parcurşi pe autostrăzile şi şose- lele Europei, că ar fi trebuit să am probleme şi evenimente de interes special demne de a mai fi relatate. Cel mult, cusurgiu şi cârcotaş, să caut nod în papură. Mărturisesc în- să, cu mâna pe inimă, cât priveşte această ultimă alternativă, că nu prea am de ce să mă leg. Pentru prima, sunt câteva aspecte care n-ar trebui trecute cu vederea.

După nopţile de tipografie ieşea din atmosfera încărcată cu aburi de plumb în aerul răcoros şi curat al oraşului invadat de verdeaţă, înconjurat de dealuri împădurite. Trăgea de câteva ori adânc aer în piept, simţind cum toropeala oboselii se risipeşte, înlocuită de calmul şi mulţimea încheierii unei munci stresante şi solicitante.

M-am întors în ţară. Bucuria e aceeaşi de câte ori reuşesc această performanţă. O numesc astfel pentru că nu este uşor, atât din puncte de vedere financiar, cât şi al călătoriei lungi, obositoare, însoţită de stresul inevitabil. Un prieten îmi spune, pe bună dreptate: ”Muncesc tot anul, ca să-mi pot permite un concediu în România.”
Tristă şi dureroasă constatare.
Bucuria revenirii acasă e accentuată, în ce mă priveşte, de o invitaţie insistentă dinspre o prietenie îndelungată, de a cunoaşte locuri mai puţin accesibile spaţiului meu geografic.

Acest titlu l-am pus unor articole publicate în străinătate, pe când locuiam la Heidelberg. Îl pun însă acum aici, pentru că observ că respectul faţă de corectitudinea limbii dispare şi se accentuează zilnic.
Scriu aceste rânduri fără orice gând de denigrare sau dispreţ, ci doar cu mare, mare tristeţe.

Să fi alunecat lumea, popoare, mulţimi într-un haos spiralat şi accelerat de frica „Furcht” de panică „Angst” datorită cauzalităţilor înlănţuite de crize financiare, economice, politice?... am ajuns într-o teribilă instabilitate „Un-balanceing” fără sorţi izbăvitori în care totul a devenit calculabil prin bani, prin câştig/pierdere „Winer/Loser”? Să fi intrat într-o eră de îndepărtare de „logosul” raţional de îndepărtare a lui „removing” sau chiar în unele explozii de eliminare a lui „eliminating”?...

Pentru criza care zgâlţâie din temelii societatea românească,, preşedintele şi copiii săi de suflet propun metoda chirurgicală: să tăiem….să tăiem şi dacă trebuie vom mai tăia. Poporul zice NU TĂIA, fiindcă doare rău şi e ultima soluţie pentru un om bolnav sau pentru o societate bolnavă şi că trebuie încercate multe alte soluţii. Cititorul trebuie să ştie că foarte multe operaţii chirurgicale se fac „pe de-a moaca”, nefind necesare, dar bietul pacient are încredere în do’nu doctor, care e mult mai ştiut..

Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine. De ce mă ameninţă că intră România în colaps. În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut. Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură. Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească. Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps.

Am cerut unei clase a VIII-a, unde am ore de limba latină, să opteze pentru una dintre expresiile latineşti analizate anterior şi să elaboreze un text, în limba română, din perspectiva cetăţeanului român al anului 2010.
Cum nu i-am cerut consimţământul, dar vreau să fac acest gest de a-i publica gândurile, îi folosesc iniţialele majuscule ale numelui său: N.M. Ea a ales o sintagmă cumplit de potrivită acestui timp românesc cumplit: ”Acta, non verba!” Şi ce scrie un omuleţ de 15 ani? Iată: