Opinii
„Răbdător, L-am aşteptat pe Domnul şi s-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea.” (Psalmul 39:1)
Dragi cititori, spuneam în articolele precedente despre faptul că în viața persoanelor dependente grupurile de suport joacă un rol esențial în menținerea abstinenței și în găsirea de soluții la problemele cu care fiecare persoana dependentă se confruntă.
Am examinat statul și democrația din zilele noastre și, desigur, sunt interesat să verific evaluările, observând politica din alte țări și din țara mea.
Ca popor numeros, cu o istorie îndelungată, bogată în evenimente, rușii au avut personalități în diferite domenii, care au lăsat posterității realizări, care au sintetizat experiența lor în „cugetări”, unele valabile și azi.
Câteva exemple ...
Fiind acțiune colectivă, politica a presupus oricând, în primul rând din partea aderenților la un partid sau altul, organizare și respectarea unor opțiuni – o anume disciplină în relații. În condițiile modernității târzii, partidele propriu-zise și-au stabilizat baza, rândurile lor au fost organizate riguros, doctrinele lor au devenit mai pretențioase, liderii au devenit șefi și au cerut disciplină. S-a pretins pe față alinierea și, într-o măsură, „corectitudine”.
Domnișoară, fată hăi, de la Ineu (Arad)!
Am căutat prin tot curriculum-ul de liceu și n-am găsit nicăieri obiectele, de unde zici tu, I. C., că ai învățat așa „cinstite” lucruri ca cele enumerate mai sus. Nici la opționale n-am aflat.
Asemenea deprinderi „alese” nu te învață școala, ci le-ai deprins singură, șlefuindu-le poate și în timpul școlii, iar cu unele - crede-mă - chiar te-ai născut.
Moto: La telefon: „Bunico, ai cumva coronavirus ?” „Dragule, n-am, că ți-aș da.”
Am o mapă, pe coperta căreia e scris: „Mirări”. Când am un puseu de iritare sau de tristețe, uneori iau, spre citire, o fișă. Așa cum mi s-a întâmplat acum. Iată:
”Onestitatea este cea mai îndrăzneață formă de CURAJ.” - W. Maugham
Dragi cititori, spuneam că Pasul 6 este pasul trecerii de la copilărie la maturitate. Acest Pas, însă, nu se poate întâmpla daca vrem noi să îl facem să se întâmple. Poate avea loc numai dacă îi permitem să aibă loc. Acest pas este o distilare a tuturor Pașilor. Poate avea loc doar după ce o spiritualitate nouă a fost dezvoltată prin Pașii precedenți.
Fiind vorba de minoritatea albaneză din arealul românesc, alături de prepoziția „printre” sunt potrivite și „alături” sau „cu”.
Am avut revelația aceasta acum câteva zile, când am găsit în cutia poștală revista „Drita Lumina”, a cărei redacție este la Craiova, dintre ai cărei membri rețin numele Renata Melonschi (redactor-șef) și Corina Petria (secretar de redacție).
Dragi cititori, iată-ne ajunși și la Principuil al șaselea al recuperării din boala dependenței, un principiu care pătreunde în tainele ființei umane și ne arată tuturor cât de importantă este conexiunea cu Dumnezeu în eliminarea defectelor noastre de caracter, și mai ales să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă asta.
Principiul al șaselea sau Pasul 6 sună așa: ” Am consimţit, fără rezerve, ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter”.
Scena publică este ocupată în România ultimelor săptămâni de demascarea unor fapte care se știau demult sau măcar se bănuiau cu privire la legătura între servicii secrete – parlament – guverne – justiție – bănci –universități – academii. Cetățeanul simplu care suntem fiecare este acum pus în fața unor date care-i arată că, dincolo de fațada statului democratic, se joacă interesele unor coterii și inși care abuzează de legi și de stat.