Opinii

        Apreciată ,,ca cel mai ales produs al înţelepciunii sacre, sau ca o excepţională scriere poetică mistică, în care este proslăvit Dumnezeu şi sunt evidenţiate relaţiile umane adorate faţă de El ”, ,,Cântarea cântărilor’’ este aşezată la un loc de mare cinste în cea dintâi şi cea mai citită carte din lume – Biblia. Dacă nu era scrisă, Cartea Sfântă ar fi fost lipsită de acea licărire prin care se înalţă simţirea sufletească. Ea este cântarea cea mai frumoasă dintre toate cântările, este o expresie a lirismului şi perfecţiunii rar întâlnită în scrierile obişnuite.

      Se anunță în media că încep din nou cercetările privindu-i pe făptuitorii de talie națională a unor fărădelegi postdecembriste. Un lucru însă e limpede, de o vreme încoace: Nu pedepsim, ci, mereu, amânăm.
     Întâmplător, găsesc, cu satisfacție, o însemnare din jurnalul meu, datată 11 august 2014:

”A ierta înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască. Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă să te reîntorci la viață, să dăruiești viață!”
Ce înseamnă, de fapt, iertarea? A ierta înseamnă a iubi. Iertarea, nevoia ei, a apărut odată cu omul. Ființa aceasta, creată din pământ și purtătoare de suflare divină, nu poate exista fără iertare. Însuși numele omului este "iertare". Iertarea greșelilor implică adesea o răstignire a propriului egoism

În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și luând în seamă întregul dă rezultate. Date ce vin, desigur, din surse multiple. Bunăoară, dinspre istoria scrisă cu acuratețe – căci e plin, din nefericire, de istorie improvizată. Apoi, dinspre dreptul internațional – cu condiția să fie drept, nu simpla invocare de acorduri de circumstanță, neratificate. Mai departe, dinspre economie, geopolitică, uneori și dinspre religie – bine stăpânite. Toate acestea sunt indispensabile.

 
„S-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.”(Ioan.12.10)
 
...Căci mulți dintre iudei îi părăseau din cauza Lui (Lazăr) și mergeau după IISUS. Iată de ce este în stare omul când vrea să-și păstreze puterea: ajunge la crime sau pornește războaie, dacă-i stă în putință, cum face Putin în Răsărit.
 
Acum două mii de ani, ierarhia sanhedrinică a Templului din Ierusalim, asista cu uimire și cutremurare la spectacolul mulțimilor care mergeau gloată după Fiul Omului, IISUS. Cine-i mai ascultă? Ce va fi cu ei?
 

Cred ca niciodată nu s-a manifestat o neputință și lașitate într-o atât de mare măsură și într-o așa proporție, la atâtea națiuni, ca acum, în războiul acesta meschin, nedrept și nedorit dintre Rusia și Ucraina.
A trebuie declanșat CEL MAI MARE RĂU pentru ca întreaga planetă să se trezească ( din somnul rațiunii), complet nepregătită și vulnerabilă.

     Mă văd nu tocmai des cu prietenul acesta, locuiește și muncește la margine de județ, dar, când apare, sunt sigur că voi avea parte de o șarjă de bancuri strașnice sau de relatarea vreunei pățanii mai acătării.
     Acum a început cu... o pățanie. Știa că mă va tenta să o notez.
     - Să vezi: Într-o noapte, polițaiul de serviciu de la poliția comunei mele este înștiințat de către cineva că nevastă-sa se mângâie mereu cu primarul, în camera de oaspeți. Apropo de cuvântul acesta. „oaspeți”.

Pe când trăiau iubiții mei părinți, Dumnezeu să-i odihnească, îi auzeam folosind o zicere  pe care azi n-o mai aud. Aceasta era ocazionată de niște întrebări care sunau cam așa:
          -De ce nu facem cutare sau cutare lucru?
      -Nu i-a venit vremea, dragu tatei. Nu i-a adus Dumnezeu ceasul.
          Și toate coborau într-o liniștită așteptare a realizării lor, „când va aduce Dumnezeu ceasul.”

”A te judeca pe tine însuți este mult mai greu decât a-i judeca pe alții. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești într-adevăr un om înțelept.” Antoine de Saint-Exupery

Principalul conflict care există în conștiința noastră este cel dintre ceea ce suntem și ceea ce ne dorim să fim. De fapt, esența experienței umane este dualitatea. Viața și moartea, binele și răul, speranța și resemnarea coexistă în toți oamenii și se manifestă în toate aspectele vieții noastre.