Opinii

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care au adus cele două linii în  stadiul de azi.

   În prima zi a Sărbătorilor de Paște, la biserică fiind, am remarcat, la un moment dat, că intră un bărbat, trecut de vârsta mijlocie, acum îmbrăcat cu un tricou alb. Îl știu de când mergea la gădiniță, fiu al unui, îndrăgit de noi, profesor.

 
                                                                 Satul ancorat,

 
De ce Înviere? Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor, iar sărbătoarea Învierii rămâne sărbătoarea sărbătorilor noastre bisericeşti. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeieşti; prin Înviere, Mântuitorul a biruit moartea. Ucenicii Săi vor binevesti cu bucurie și curaj întregii lumi Evanghelia mântuirii.

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care imaginează sau se interesează de sine, chiar ca una comercializată. La drept vorbind, nu este însă realistă vorbirea despre om fără a capta întregul pornirilor, capacităților și  acțiunilor sale, ca și al obiectivărilor, precum și al dificultăților vieții lui. Iar întregul include iubirea (Liebe, Amour, Love, Amore) – exprimată sau doar tăinuită, reprimată, sublimată, uneori convertită în marfă.

Cele mai multe informații referitoare la Inteligența Artificială ( A.I.) sunt de-a dreptul uluitoare. Mă consternă, mă înspăimântă chiar, fapt pentru care nu pot să nu-mi exprim părerea legată de acestea.
Reacția mea de om este una de totală revoltă. Da! Pentru că asta rezultă din multiplele știri și informații despre A.I.
Mă întreb unde se va ajunge urmare a unei nebunii necontrolate și acceptate de noi toți în numele Marelui Progres al științei și tehnologiei.

Cred că întrebarea mea nu-i surprinde pe contemporanii mei. Deocamdată, printre cuvintele depășite, aproape uitate, sunt „creion”, „stilou”, „cerneală”, „peniță”.
„A scrie” e în cumpănă, căci tableta, internetul au început să stăpânească TIMPUL.
Pentru semenii mei în floarea vârstei presupun că nu le va displăcea „of”-ul meu de acum: scrisul și grafologia.

    S-a făcut nuntă mare la Căminul cultural din Bistricioara, la care au participat toate neamurile și toți prietenii mirilor și ai părinților acestora, cu toții îmbrăcați în costume populare bârgovenești, făcute în casă. Potrivit obiceiului, mireasa îi cosea cămeșa mirelui, iar mirele îi aducea cămeșa miresei, cusută cu mâna de mama lui ori de o soră a sa.
Ceterașii cântau de mama focului, iar dacă se opreau prea mult din cântat, imediat li se striga așa:
„Zî țîgane, nu te face, că ț-oi da rău piste șioante! (ți-oi da peste mâini!)”

Acest fapt lingvistic al comunicării - CUVÂNTUL -  s-a remarcat, nu o dată, că are frumuseți sonore sau fizionomii neașteptate la tipar.
     Astfel de revelații mi se întâmplă când deschid, cu plăcere, uneori cu nerăbdare, reviste de rebus.