Opinii

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează identitatea.
Unii cred că doar economia este în criză. Ea atinge, desigur, mai direct viața a numeroși oameni. Dacă însă numai economia ar fi în criză, ea s-ar depăși prin impozite, investiții, subvenții, ajutoare interne și externe. Azi nici acestea nu scot din crize.

În mass-media și pe toți fușteii socio-administrativi e o jale fără odihnă pe seama halului în care a ajuns, de o vreme încoace, învățământul și cultura.
Am naivitatea să caut câte o gură de oxigen spiritual răsfoind pagini din caietele jurnalului meu pe care îl țin de o viață. Dar renunț, după un timp, căci mă umplu de silă și stupoare. Și, ca și acum, apelez la litera tipărită, dintr-un fel de camaraderie cu cei asemeni mie, dar și din speranța că va fi să fie de folos tinerimii de azi, aflată la butoanele decizilor de anvergură. Transcriu cu tristețe:

 
”Nu ca să vă rușinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe niște copii ai mei iubiți.” (I Corinteni, IV,14)
Dragi cititori, continuăm incursiunea noastră în ceea ce privește autodescoperirea personală din Pasul 4, auto descoperire care pentru persoanele dependente în special provoacă multă frică. Gândul la ce am putea descoperi în interiorul nostru ne sperie, așa că preferăm să ne îngropăm capul în nisip ca struții și refuzăm să ne confruntăm cu latura noastră umbrită.

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența în erori de orientare își are aici o sursă. De aici și întârzieri în dezvoltarea propriei comunități.
Se pot da multe exemple de rătăciri rezultate din necunoaștere și soldate cu costuri mari. Mă opresc doar la câteva din viața actuală.

Moto: „Pe președintele nostru îl doare-n haltă. Tace și nu face.”  (Dintr-un număr recent al unei publicații bucureștene)
     Expresia din titlu am găsit-o într-un articol scris de Mihai Eminescu... ieri, adică în... 1881; așadar, acum 143 de ani...
     Fascinantul nostru român considera că această... stricare a vieții publice se datorează degradării moravurilor private.

Nimeni dintre oamenii care au trăit pe faţa pământului de șapte mii şi jumătate de ani, bolnavi sau sănătoși, nu a putut rosti astfel de cuvinte.
          Mai sunt dintre semenii noştri care spun :„eu îţi aduc lumina” (la poarta casei, pe un stâlp sau la  Bobotează când umblăm vecini la veciniI cu lumânarea).

“Câte ați spus în întuneric se vor auzi la lumină; și ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri.” (Luca 12, 3)
Dragii mei cititori! Iată-ne la început de lună aprilie, la mijloc de Poast Mare, perioadă în care Biserica ne cheamă la o mai insistentă apropiere de Dumnezeu, mai ales prin post și rugăciune, dar, cel mai important prin spovedanie și împărtășanie.

Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, cancelar federal al Germaniei, apoi director de mare publicație și, în tinerețe, ofițer de stat major, alocat în 1941-42 unei divizii de tancuri care participa la blocada Leningradului, el a parcurs experiențe semnificative. În cartea sa oarecum testament, Die Mächte der Zukunft.

Scriitori faimoși i-au închinat ode și poeme, din Chile până în România, Pakistan și Japonia, dacă ar fi să amintim doar de Pablo Neruda cu faimoasa lui „Odă cepei”, în care  spune că e „singura din lume/ care ne face să plângem fără motiv”. Este vorba despre o minunățiie a lui Dumnezeu din vremea primăverii, demnă de toată admirația..